Pregatiri de festival


Dupa frumosul eveniment de lansare a conceptului de acum doua luni, festivalul WineUp a intrat oarecum intr-un con de umbra. Aparent doar, caci in fundal si „dedesubt” s-a lucrat intens, desi multe din efecte se vor vedea abia in timpul festivalului. Dintre realizarile vizibile nu se poate trece cu vedere lansarea site-ului, care a ajuns tot mai populat cu informatii.

anuntul evenimentului
anuntul evenimentului

Toate acestea pot trezi insa cel mult o inclinare aprobatoare a capului din perspectiva unui potential client ori vizitator. Ceea ce conteaza cu adevarat este programul festivalului -mixul de degustari si evenimente, si detaliile concrete, de pe teren. Altfel spus, ardeleneste, sa fie fain si sa mearga snur!

In acest sens va confesez cinci motive pentru care astept cu nerabdare ziua si ora deschiderii:

-pentru ca Cluj. Ma intelegeti…

-pentru ca fiecare minut petrecut de client si de expozant trebuie sa fie dedicat schimbului de informatii despre vinuri, si nu rezolvarii problemelor logistice si organizatorice, si in acest sens s-a pus cap la cap toata experienta de la multe targuri si festivaluri de vin a echipei organizatorice, pentru ca toate obisnuitele probleme sa fie preintampinate (pahare murdare, gheata insuficienta, miros de mancare, garderoba, apa de clatit pahare, depozitarea vinurilor la temperatura potrivita, etc, etc.);

-pentru ca spatiul dedicat targului va fi unul din cele mai elegante si cochete in care s-a desfasurat un astfel de evniment in Romania -cladirea vechiului Casino din Parcul Central din Cluj: are stil, e recent renovat, e incapator, si inspira prestanta;

-pentru „meniul” interesant de evenimente ce se va anunta in curand si  va completa clasicele vizite la standuri: master-class-uri, mese rotunde, workshop-uri si degustari comparative;

-pentru ca va fi un adevarat eveniment regional, antrenand comunitatile de iubitori de vinuri nu doar din Cluj, ci si din toata Transilvania.

Si sa nu uitam ca, daca fiecare producator va aduce in medie cate cinci etichete, se vor strange suficiente vinuri interesante ca sa lase gura apa si sa umple din plin cele trei zile.

#wineup
#wineup

Un comentariu

Lasă un comentariu