În zodia aromelor?


Într-una din cafenelele prin care am trecut recent este un perete tapetat cu foi vechi de ziar, iar într-unul din articolele încă lizibile se mai poate citi textul : ”deceniul trecut s-a arătat destul de roz pentru…”, iar continuarea nu mai contează.

Făcând o paralelă cu lumea locală a vinului, deceniul trecut, respectiv anii 2010-2020 au stat sub semnul descoperirii, creșterii și victoriei definitive a vinurilor rose. Am mai scris în câteva rânduri în trecut despre mica istorie romanțată a rose-ului ca și concept și produs în piața noastră, despre anii grei de ”underground” de la început, când era cu greu acceptat și înțeles. Vorbesc aici de perioada anilor 1995-96 până prin 2010, perioadă în care erau maximum 4-5 etichete de rose pe piață, mai degrabă ca niște ciudățenii pentru pasionați și expați.

Cam după 2010 a început creșterea accelerată a prezenței acestui produs pe piață; cramele, sub presiunea cererii sau poate a modei au început să se orienteze rapid și să adauge în portofoliu etichete de rose, motivul fiind destul de simplu: atrage imagine, aduce cashflow, se termină rapid, și atrage categorii noi de consumatori spre vinurile mai ”serioase”.

Putem spune acum, fără dubiu, că rose-ul a atins anii maturității pe piața noastră, e un produs stabil, consolidat, cu consumatori fideli, iar cam orice cramă are minimum 1-2 etichete de culoarea respectivă, unii producători chiar și mai multe.

În mod similar, mă hazardez să lansez următoarea predicție: ne aflăm în deceniul vinurilor aromate. Fără să intrăm în detalii de clasificare, mă refer la soiurile care generic pot fi puse în această categorie: Muscat, Traminer, Busuioacă, Tămâioasă, Grasă, etc.

Și acestea și-au trăit perioada lor de ”underground”, fiind marginalizate (câteodată pe bună dreptate), pentru inconsistență, rest de zahăr insuficient integrat, aciditate redusă, și o senzație generală de inadecvare. Pentru papilele entuziaștilor care tocmai descopereau vinurile, vinul alb/rose ideal era acid, bone-dry, citric, proaspăt, vibrant, etc. Așa s-au născut multe ediții de succes de Sauvignon Blanc, Fetească Regală, rose din Pinot Noir, Pinot Grigio, etc.

Vizitând ultimele târguri și evenimente de vin, remarc o creștere a prezenței etichetelor din: Gewurtztraminer, Tămâioasă, Grasă, Șarbă, Riesling, Busuioacă. Săptămâna trecută am fost la Oradea, la Millesime, și m-a surprins (plăcut) acest lucru, și chiar am degustat mai multe etichete noi și interesante.

Salonul de Vinuri Millesime Oradea

Câteva din etichetele interesante din soiuri aromate pe care le-am remarcat.

Consider că ”papilele” pieței sunt pregătite să accepte aceste noi provocări aromatice, iar consumatorii vor o diversificare. Și în cadrul degustărilor private și a evenimentelor corporate pe care le-am organizat, am primit multe întrebări legate de soiurile de mai sus, iar etichetele respective pe care le-am prezentat au fost apreciate.

Rămâne să vedem dacă e doar o modă, sau aceste soiuri își vor găsi un loc stabil pe piașă și niște segmente de consumatori. Ținând cont că viile trebuie plantate, crescute, recoltate, strugurii vinificați, etc. cred că investiția se justifică pentru a menține un număr crescut de etichete din aceste segmente.

De asemenea, cred că și preferințele culinare locale se mai rafinează și diversifică -probabil marile firme de delivery au aici un rol critic, deoarece au accesibilizat și au adus în casele oamenilor preparate din diverse bucătării: mexicană, chinezească, thailandeză, vietnameză, indiană, shushi, fusion, etc, preparate pentru care în urmă cu ceva timp trebuia să mergi la restaurant, cu toate ”provocările”: cu ce te îmbraci, unde parchezi, cât lași baccșiș, dacă nu-ți place ce comanzi, etc.

Revenind la salonul de vinuri de la Oradea, pentru cele 4 ore petrecute acolo pe repede-înainte, mi s-a părut bine organizat, cu o diversitate frumoasă de crame, și o plăcută prezență a multor producători locali pe care nu-i știam, cu multe vinuri promițătoare -inclusiv din cele aromate descrise mai sus.

Vinuri noi degustate la Oradea

Intrăm deci în deceniul aromelor?

O selecție bine decantată din articole mai vechi

Explorează cele mai recente articole de pe blog

Social Media

Ține pasul cu vinurile! Urmărește Vinul din Cluj pe Social Media:

Procesez…
Succes! Ești pe listă!

Creat cu WordPress.com

Lasă un comentariu