”Please mind the gap!” am auzit repetitiv, tot weekendul trecut, la Londra. Cumva expresia aceasta condensează esența culturii britanice: eficientă, politicoasă, pasiv-agresivă, ironică, și chiar iconică. Elizabeth Line, Jubilee Line, Circle Line, City Line, și, preferata mea, Bakerloo Line, mi se amestecă încă în cap, cu denumiri de stații de metrou, tren suspendat și autobuze.

Atunci când călătoresc într-un oraș nou, dar nu numai, sunt un împătimit al folosirii mijloacelor de transport în comun, pentru că îți oferă cea mai directă experiență a societății respective: oamenii, stațiile, autobuzele, semnele, indicatoarele, reclamele, chiar și biletele și prețurile, toate împreună sunt o expresie fidelă a unui oraș și a ceea ce gândesc locuitorii săi.

La fel, făcând o tranziție spre vinuri, târgurile și prezentările sunt o radiografie , sau un RMN al pieței de vinuri dintr-o anumită regiune geografică. Sunt multe târguri și evenimente despre vin, dar puține sunt atât de prestigioase, cunoscute și vizibile cum e Decanter Fine Wine Encounter.

Organizat de revista Decanter, în principal pentru abonații săi, dar nu numai, este un eveniment anual ce reunește atât producători de tradiție, cât și crame noi în plină ascensiune, și practic arată care sunt tendințele și modele în această piață atât de eterogenă. Este un eveniment adresat în primul rând producătorilor și distribuitorilor, deci nu sunt standuri ”de țară” ori nici măcar de regiune, deși e ușor de ghicit care sunt noii veniți.

La un astfel de eveniment trebuie să pornești cu un plan, deoarece e fizic imposibil de trecut pe la toate standurile altfel decât pe fugă, cu atât mai puțin de degustat toate vinurile expuse. Catalogul cu expozanții a fost trimis din vreme, și a trebuit să ”tai” la sânge de pe listă, și tot la final mi-am dat seama că am fost prea optimist în estimări. Nici nu am avut cum să notez prea multe impresii, cu atât mai puțin notițe detaliate de degustare.

Așadar, cam cu ce concluzii generale am rămas?

În primul rând, Lumea Nouă nu e ceea ce credeam noi că este Lumea Nouă în domeniul vinurilor; clișeele obișnuite pe care le tot auzim în degustări, de vinuri extractive, gemoase, baricate, intense, cu alcoolul sus, sunt tot atât de departe de realitatea actuală pe cât sunt strugurii față de vin.

Argentina nu mai însemnă de mult doar Malbec, are și Bonarda, Torrontes, și Albarino. Noua Zeelandă nu e doar Sauvignon Blanc verde și Pinot Noir fructat, e și Pinot Gris, Cabernet Franc și Grenache. Australia nu e doar Shiraz și Chardonnay, e și Viognier, Riesling de Rin, Grenache, Mourvedre, și … Marsanne. Iar Africa de Sud are Muscat, Grenache, Chenin Blanc, și oferă un Capp Classique excelent.

Ce mai înseamnă Lumea Nouă atunci? În prezent, lumea nouă a vinului e Israel, Anglia, Serbia, Cehia și …Ucraina. Grecia, Slovenia, Liban sunt deja prezențe obișnuite pe meniurile internaționale, iar consumatorii cunosc deja regiuni și crame de aici.

Assyrtiko e ”pe val” e o adevărată modă cu vinurile din Santorini, la fel cum era acum vreo 10 ani cu Gruner Veltliner; la fel și Xinomavro și Agiorgitiko (dacă știați asta deja, mă scuzați, m-am trezit și eu mai târziu..).

Spumantele englezești sunt ”big deal” , au depășit demult deja experimentele de debut; sunt ireproșabile calitativ și deja se pot distinge specificități ale sub-regiunilor (Surrey vs Kent vs South Downs). Plus că beneficiază de uriașa expunere pe care le-o oferă această piață.

Bordeaux e ..Bordeaux, cu rele dar mai ales cu bune. Oferă o identitate constantă și o linie distinctă, chiar dacă sunt puse în evidențp variațiile de la an la an și de la subregiune la subregiune. Și aici se inovează, Bordeaux Blanc e pe val, fără a dăuna tradiției și credibilității date de etichetele venerabile. Dacă n-am avea Bordeaux …ar trebui să-l inventăm.

Celelalte regiuni ale Franței, împreună, nu pot face cât Bordeaux la nivel de imagine, deși Rhone e în creștere de vizibilitate în ultima vreme. Burgundia suferă de un clivaj uriaș între prețurile exorbitante cerute pentru cru-uri și restul vinurilor.

Spania e într-un con de umbră și o criză de identitate, dată de problemele interne ale pieței -supraproducția endemică cuplată cu două recolte nu prea strălucite în Rioja și regiunile centrale. Italia va accentua decalajul calitativ și de imagine față de Spania, fiind acum într-o perioadă favorabilă, în ciuda recoltei slabe din acest an. Se caută regiunile ”extreme” -nordul (Alto Adige, Friuli-Venezia-Giulia), și sudul -Puglia, Sicilia.

Și totuși, ce am degustat? E foarte greu să aleg câteva pe care să le prezint mai jos, pentru că realmente sunt celea care mi s-au părut cele mai interesante și remarcabile dintr-o mare de vinuri interesante și remarcabile. Așadar, fără o ordine anume:

-Ridgeview, Rose de Noirs, Brut, Sussex, UK, 2018

-Juve y Camps, La Chapella, Cava de Paraje, Brut Nature, Spania, 2010

-Roberto Scubla, Pomedes, Colli Orientali del Friuli, Friuli-Venezia-Giulia, Italia, 2020

-Mikra Thira, Assyrtiko, Santorini, Aegean Islands, Grecia, 2021

-Mecori, DUo, Etna, Sicilia, Italia, 2021

-Bodegas LAN, Gran Reserva, Rioja, 2016

-Kilikanoon, Attunga 1865, Shiraz, Clare Valley, South Australia, 2018

-Amalia Cascina in Langa, Bussia Vigna, Fantini, Barolo, Piedmont, 2019

-Domaine Naturaliste, Rebus, Cabernet Sauvignon, Margaret River, Australia, 2020

-Tedeschi, Marne, Amarone Della Valpolicela, Veneto, 2019

-Cantina Santadi, Sardinia, 2017

-Lustau, 30 years old, Oloroso, Sherry, NV, Jerez, Spain

-Taittinger, Folies de la Marquetterie, Brut, Champagne NV

-Rimapere, Akarua, Pinot Noir, Central Otago, New Zealand, 2021

-Errazuriz, Max Carmenere, Aconcagua Valley, Chile, 2019

-Duckhorn Portofolio, Cabernet Sauvignon, Napa Valley, California, 2018

-Anwilka, Stellenbosch, South Africa, 2018

-Chateau dEsclans, Cotes de Provence, France, 2022

-E. Guigal, St. Joseph, Syrah, Rhone, 2019

-Chateau Tronquoy-Lalande, St. Estephe, Bordeaux, 2015

-Chateau Phelan-Segur, St. Estephe, Bordeaux, 2011

-Chateau Siran, Margaux, Bordeaux, 2003

-Chateau Leoville Poyferre, St. Julien, 2014

-Ktima Biblia CHora, Areti White, Pangeon, Macedonia, Greece, 2020

-Mikro Ktima Titos, Goumenissa, Macedonia, Greece, 2020

-Anhydrous, Icon, Santorini, Greece, 2022

-Disznoko, INspiration, Dry Furmint, Tokaj, Hungary, 2021.

Da, Purcari au avut stand propriu.

În final, în concordanță cu titlul, aș vrea să atrag atenția (din nou) la gap-ul tot mai mare ce se lărgește accelerat între tendințele și stilurile spre care se îndreaptă piața internațională, și ceea ce sunt pregătiți să ofere în momentul de față producătorii romîni, atât ca stiluri de vin, mix de etichete, cât și prezentare și abordare. Partea bună e că, întotdeauna există importuri, pe care să le avem măcar ca model și reper.

Vă las cu imagini din frumoasa Londră de final de toamnă, de care nu mă satur.