Ce spun alții despre mine
Am lucrat cu Mihai la numeroase evenimente în cadrul companiei msg Romania pe o perioadă de 4 ani. Am organizat degustări tematice și acestea au fost de succes de fiecare dată. Mihai are o cunoștință vastă privind vinurile din România și vinurile ale lumii și împărtășește cu entuziasm tot ce știe despre vinuri. Două lucruri mi-au plăcut în mod deosebit în colaborarea cu el: tips and tricks pe parte wine-and-food pairing și faptul că a ales vinuri accesibile pentru toți, însă vinuri de bună și foarte bună calitate. Mai mult ne-a ajutat să cunoaștem foarte multe vinuri și crame din România și Moldova despre care nici nu știam că există. Mulțumim!
Boglarka L.
Colaborarea cu Mihai a fost o reușită din punctul meu de vedere! Este o persoana deschisa, se adaptează rapid la cerințele clientului și este foarte implicat în pregătirile înainte de eveniment. Odată inceput evenimentul, pot spune că este one man show :): te absoarbe cu experiența lui și poveștile despre vinuri, interacțiunea cu el în timpul evenimentului te duce cu gândul la „cozy”, iar tu că participant nu te mai saturi sa îl asculți! Degustarea de vin, alaturi de Mihai a fost o relaxare dar am plecat acasă și cu noi cunoștințe despre vin!
Ioana A.
Cred ca ii datorez lui Mihai pasiunea pentru a degusta si a colectiona vin. Am inceput aceasta calatorie cu cel mai bun ghid si ma voi bucura de povestile vinurilor spuse de Mihai, de ocaziile frumoase de a intalni winemakers, de vizitele la crame si de compania frumoasa in timp ce o sa descopar combinatii de gusturi, mirosuri noi care ma vor imbia la a creste colectia de vinuri. In mediul corporate am avut parte de cateva evenimente majore destinate clasei business unde imbinarea vinului cu spirtoase romanesti si trabucuri mi se pare exceptionala si unde am avut parte de o degustare rafinata si cu vinuri premium atat din Romani cat si din afara ei! Cu siguranta vom continua calatoria la nivel personal si vom descoperi urmatorul nivel in mediul de evenimente business.
Oana C.
Am lucrat cu Mihai și am redefinit complet textele descriptive pentru site-ul nostru de vinuri. Mi-a propus un set de note de degustare scrise profesionist și niște texte pentru categoriile de pe site. Cu ajutorul lor am reușit să impulsionăm unele secțiuni de pe site care nu prea mergeau. A înțeles foarte bine cerințele și a venit cu multe sugestii.
E. Z.
Discuțiile cu Mihai despre vinuri au fost de mare ajutor. Mi-a oferit sfaturi foarte documentate și recomandări bune pentru a-mi începe colecția mea de vinuri. M-am simțit încrezător când am făcut primele achiziții și am obținut vinuri deosebite. Mi-a furnizat și informații legate de păstrare și achiziția unui frigider. Îl recomand cu încredere celor care doresc să-și extindă colecția de vinuri și să obțină sfaturi profesioniste.
Sabin G.
Mihai mi-a refăcut meniul de vinuri într-un moment în care barul părea că stă pe loc și nu mai răspundea cerințelor clienților. La recomandarea lui am inclus în portofoliu crame noi, am organizat meniul pe regiuni și am mărit selecția de vinuri românești care se cereau pe piață. Noutatea a fost să pregătim o selecție specifică verii, de sezon, prezentată prin degustări în fiecare joi, cu care am avut succes.
Florin D.


