Nici ca se putea contrast mai evident si mai grotesc intre doua vinuri puse fata in fata. Chiar daca le-as fi ales nu le gaseam mai deosebite, mai antitetice. E ca si atunci cand vezi pe strada sau in autobuz o fata faina si aranjata cu gust, langa un bosorog ametit si nebarbierit.
Actorii comediei intr-un singur act sunt: Cabernet Sauvignon 2007 „Barricat”, Oenoterra, DOC Dealu Mare, costumat intr-un pretins „barric” de 12 luni, cu aluzii „aristocratice” pe contraeticheta. Eticheta somptuoasa, neagra cu sclipici argintiu si litere embosate, ma duce cu gandul mai degraba la un cavou decat la eleganta si rafinament, -lucru care nu e tare departe de adevar- in schimb un dop de pluta proasta. Nu o sa inteleg niciodata de ce ar alege un producator de vinuri sa investeasca mai mult in eticheta decat in dop.
Deschis regulamentar de la rece si lasat sa respire in sticla, am adulmecat din cand
in cand paharul cu lichid de o culoare cazuta mult prea repede: mijloc inca visiniu si intens, insa margini stravezii peste care se labarteaza o nuanta indoielnica, ruginie. La rece, nasul e inchis si intepator, si atat. Pe masura ce se incalzeste prinde oarecum contur -niste stafide, nuci verzi, apoi iar dulceata de visine, iar ceva amarui- cu un fundal persistent si deranjant metalic, de teava ruginita. Ar fi interesant acest contrast dulce-amarui, daca n-ar fi atat de spoite toate aromele. In gura nimic mai bun: un atac care porneste avantat, cu multe fructe si marmelada, si sfarseste gafaind ca si nationala de fotbal, intr-o balta de tanini prea intepatori si postgust de-a dreptul acru. Cu multa indulgenta as putea califica taninii drept „tineri si vivace”, iar nota acra drept „aciditate inca tanara pentru varsta vinului”, insa impresia generala e cu totul alta. In plus, ii lipseste chiar si acea nota afumata de lemn nobil, care mie imi place atat de mult la Caberneturile baricate.
E un vin cazut din toate punctele de vedere, asa cum nici un Cabernet cu pretentii n-ar trebui sa arate dupa 5 ani; un vin decrepit si lesios, fara cap si fara coada, care ar arata rau chiar si folosit la gatit sau marinat. Aproape ca mi-e ciuda pe cei 35 de lei (la reducere!) cheltuiti pe el. Ii acord o jumatate de dop punctaj, pentru prezentare.
In partea cealalta -ce aparitie: o fata mai din provincie –Babeasca (Baby) Neagra pe numele mic, La Sapata, Crama Delta Dunarii dupa familie- cu aspiratii sa fie acceptata in societate. O recomanda originea curata -plantatie bio la Sarica Niculitel, facuta de un investitor italian- precum si educatia solida -tehnologii noi si tot ce e nevoie. Are una din cele mai frumoase culori rosii pe care le-am vazut la un vin, cu vinisoare violete, ca e tanara si rusinoasa inca. Nas foarte parfumat -cirese proaspete, cirese confiate, merisoare, chiar prune, cu o nuata oarecum dulceaga -ca si cum si-ar fi pus prea mult rosu in obraji. Corp subtire si usor insa cu destula consistenta si suculenta, si cu niste condimente fine aruncate ici si colo (dafin, ghimbir), ca niste vorbe de duh. Aciditate tinereasca cat incape, si tanini fini si foarte cuminti.
E un vin cinstit si frumos, zglobiu si vesel, doar privindu-l si mirosindu-l creeaza bucurie. N-are pretentii de Feteasca sau Merlot, isi stie locul, dar si-a invatat bine materia. Tot 35 de lei, dar ia 4 dopuri. Fiind la capitolul Delta Dunarii, l-am asociat cu niste peste marinat si legume, cu care s-a potrivit foarte bine.
Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com. Tema: Suburbia de WPSHOWER.
Pingback: Pe unde am sapat in weekend-ul trecut: La Sapata Feteasca Regala 2011 | www.provin.ro - Pentru si despre vin...din diferite ipostaze
Nu prea iti sta in obicei, dar mai cedezi cateodata in fata unor etichete :).
Cs-ul Oenoterra e intr-adevar foarte slab, nici Feteasca Neagra nu sta pe roze, chiar daca e un pic mai sus.
Dar daca dai cap in cap cu Merlot-ul Ruxandra, ti-l recomand cu incredere..din nou.
As face un drum pana in Bucuresti, daca stii unde gasesc o sticla 😉
o sticla de?
O sticla din eluzivul Merlot Ruxandra