Când am început să urmăresc mai atent piața locală de vinuri, am încercat să-mi fac o listă de etichete ”best-buy” în gama de preț entry-level, pe care apoi să le pot recomanda. Adică, cea mai bună calitate pe care poți să o cumperi cu X lei. 

Cu această abordare, nu te aștepți să găsești mari vinuri și revelații  la prețul unei jumătăți de kilogram de cașcaval. Mai degrabă cauți confirmări de calitate, că vinul e ok, de încredere; cauți etichete simple, nepretențioase, mai ales că cel mai probabil nu-l vei servi la vreo ocazie specială ori cu vreun preparat deosebit.

Căutam, și caut în continuare ”vinul de miercurea” : când ajungi acasă după serviciu și dus copiii la antrenamentul de înot, pe drum oprești și iei câteva cumpărături rapide. Acasă ai te miri ce prin frigider, pui repede de o cină, și deschizi și un vin. 

Vrei acea senzație învăluitoare de confort și familiaritate că ai deschis ce trebuie, vrei satisfacție imediată, vinul parcă să vină în întâmpinarea ta. Mănânci pe un colț de masă în timp ce vorbești cu familia, mai tragi un ochi pe telefon sau la televizor, butonezi după un serial, în timp ce umpli din nou paharul. Ai timp 2-3 secunde să te oprești un pic asupra lui, dar fără să cauți în minte denumiri pentru arome, densitate și postgust. Vinul respectiv trebuie să fie acolo, să nu te obosească cu ciudățenii, să nu trebuiască să faci un efort să-l înțelegi.

Bineînțeles că majoritatea etichetelor de acest tip se găsesc în marele retail (dar ocazional mai găsesc și prin magazinele specializate câte un specimen), și acolo și trebuie să fie locul lor, la alimente de primă necesitate 

Am observat că în ultima vreme s-a tot împuținat gama de opțiuni din această categorie de mai sus, să spunem în limita de preț de 30-35 de lei. Unele etichete și-au dat obștescul sfârșit, ieșind complet sau suferind rebrandinguri. Multe etichete care performau bine aici au migrat ”în sus” în game superioare de preț, probabil corelate cu o (percepută?) creștere a calității și/sau a costurilor.  

Dar din ce am văzut eu nu au intrat prea multe în locul lor, astfel că, per total, impresia mea e că s-au împuținat opțiunile, și a crescut ”gap”-ul perceput între aceste vinuri entry-level și cele din gamele superioare. Am găsit zilele trecute un articol care remarca același fenomen pe piața din Marea Britanie, identificând o adevărată ruptură calitativă și de preț.

Vinul de mai jos a fost 19.99 Ron, deci încă confortabil interiorul pragului mental de preț. Mi-a plăcut că e un rose din Garnacha și nu un blend generic din mai multe soiuri, și dintr-o zonă destul de interesantă: Navarra, în nordul Spaniei. 

Marea lui calitate? Se bea la fel de bine rece, dar și la o temperatură apropiată de cea a camerei, datorită acidității și aromelor proaspăt-ierboase, cu note citrice și florale pe final.

Asociere culinară? Inele de calamari din congelator, făcute la cuptor 12 minute, cu sos de iaurt (eu) sau ketchup (copiii).

Și atât, vinul și-a făcut treaba, a livrat exact ce mă așteptam, nici n-am reținut prea multe despre el. Îl mai cumpăr, sper să nu dispară eticheta. Că tot mai puține au rămas….