Am adaptat aici titlul unui film destul de obscur de la începutul anilor 90, cu Lara Flynn Boyle în rolul principal, și o intrigă destul de îndrăzneață după standardele de azi, când o grămadă de chestii n-ar mai fi fost permise pe ecran din motive de politically corectness… De aceea mă bucur că mi-am trăit adolescența în anii 90 (ai secolului trecut)…

Revenind, intriga degustării care face obiectul acestui articol a fost o discuție purtată în magazinul cramei Villa Vinea cu vânzătorul de acolo, discuție dealtfel foarte plăcută, mai ales că afară începuse să plouă.

Crama e în plină renovare, se lucrează pe multe planuri, și din câte am aflat se va extinde semnificativ spațiul dedicat degustărilor și evenimentelor. Via făcea ce știe ea cel mai bine, se cocea sub cerul capricios al Transilvaniei.

Revenind din nou, mă uitam în magazin la etichetele expuse și mi-a atras atenția un Pinot Noir redus de la 85 la 20 de Ron. Nu vezi prea adesea așa diferență de preț, mai ales în magazinul propriu al cramei, uneori nici măcar când e vorba de ultimele sticle. Întrebând, vânzătorul mi-a explicat deschis că ei considerau acest vin cu un defect gustativ, adică fusese ținut prea mult în contact cu lemnul, astfel că s-a dus într-o direcție pe care nu și-o doreau. Și mi-a accentuat că vinul în sine nu are nici un defect tehnic, e ok de băut, doar că ei consideră că ”nu e ceea ce trebuie”.

Acum, m-a suprins pentru că în toți anii mei (nu puțini) de interacționat cu oameni de vânzări din crame și din magazine, nu am prea auzit explicații atât de simple și clare. Și mi-a plăcut acest lucru pentru că:

-poate alte crame ar fi încercat să ascundă defectul dând vina pe terroir, pe condițiile climaterice,

-ar fi putut pretinde că asta a fost intenția oenologului, că așa e conceptul, că trebuie ”înțeles”, aerisit, deschis și consumat în condiții ideale, etc,

-sau ar fi putut să nu facă nimic.

N-am nici o garanție că nu au făcut cele de mai sus în alte circumstanțe și ipostaze, că nu au trecut deja prin toate exemplele descrise. Dar cu mine, în discuția respectivă, n-a fost cazul, așa că le dau beneficiul că nici cu alții nu s-au comportat altfel.

Natural, mi-am luat o sticlă de curiozitate, iar pe lângă ea am luat o sticlă de Pinot Noir din același an (2017) dar din gama de mai jos, care nu fusese învechit în lemn. Și am luat și o Fetească Neagră, să fie.

Degustate acasă, s-au prezentat în felul următor:

–Pinot Noir Villa Vinea 2017 (eticheta aurie): transparență bună, încă strălucitoare chiar dacă are 5 ani, culoare violaceu deschis cu margini granat. Nas destul de intens de la început, cu lemn dulce, cireșe negre, ceai negru, ceva mirodenii, corp mai ferm decât mă așteptam, cu tanini rotunzi dar prezenți, se simte clar influența lemnului în structură, alcoolul e bine integrat, insesizabil chiar și la temperatura camerei.

Da, este sesizabil un dezechilibru nu atât la nivel aromatic cât al structurii, care este cam greoaie și îi ia puțin din finețe și expresivitate, și maschează calitatea fructului. Nu e deloc defect și e absolut băubil, iar poate unii chiar vor aprecia acest stil mai ”asertiv”. Eu l-am potrivit cu aripioare și copane de pui în sos dulce-picant, unde aciditatea și-a spus cuvântul.

–Pinot Noir Villa Vinea 2017 (eticheta argintie): limpede, strălucitor, exuberant chiar, de un burgundy intens. Nas mediu ca intensitate, cu prună, vișine, note mai exotice de roșii uscate și măsline. Corp fluid, suplu, cu aciditate bine exprimată, taninii creează o tensiune plăcută, se simte fructul de la cap la coadă; final cam scurt.

Un exemplar mai mult decât decent, clar nu are complexitatea celui de mai sus, dar pare în schimb mai ”curat” mai puțin înzorzonat, simplu și clar.

–Fetească Neagră 2021: limpede, roșu-aprins (ca în melodie..) culoare foarte atrăgătoare; nas discret inițial apoi se deschide cu prună, cireșe negre, sirop de coacăze; corpul e suplu dar cu oarecare fermitate, taninii cu o ușoară asprime, aciditatea peste medie echilibrează ansamblul, finalul e ușor piperat.

Probabil, dacă n-aș fi citit eticheta, aș fi zis că e un Pinot Noir foarte bun. Și cred că ăsta e stilul și direcția potrivită de vinificare a Feteștii Negre, un stil care să îi pună în valoare suplețea, aciditatea și puritatea fructului.

Și a făcut față fără probleme la costițe de porc fragede, bine îmbăiate în sos de ceapă…

Și încă ceva: Villa Vinea, facem și noi un site, ceva?