Cu toții ne bucurăm când avem parte de mici privilegii în viața de zi cu zi, iar pentru mine a fost invitația primită săptămâna trecută de a participa la o cină gastronomică cu vinuri oferite de Moșia Galicea Mare.

Despre cât de aglomerat mi-e programul în perioada asta stă mărturie faptul că abia după o săptămână reușesc să-mi parcurg notițele (mentale) și să scriu despre aceste vinuri. Însă, mai devreme sau mai târziu povestea lor trebuie spusă, pentru că este una din cele mai interesante povești ale unei crame din România.

Și decorul a fost foarte potrivit, restaurantul Kupaj etalând acel mix de clădire istorică cu decoruri de inspirație minimalistă și steampunk care te poate transporta instant mental în altă epocă. Plus, bucătăria extrem de inspirată, un mix de nouveau cuisine cu accente asiatice și mediteraneene. Fiind primul meu contact cu vinurile de la Moșia Galicea Mare, nu cred că puteam să cer un decor mai potrivit și potriviri culinare mai inspirate. Și mă bucur că mai am parte încă de surprize de asemenea proporții din partea unor producători locali.

Pe scurt, povestea cramei începe la mijlocul sec XIX, când prințul Gheorghe Bibescu dobândește Moșia Galicea Mare, pe care se aflau plantate vii; ani mai târziu, fiul acestuia George Valentin Bibescu reface complet plantația după canoanele moderne de atunci, cu un mix de soiuri românești și franțuzești. Să nu uităm că ne aflăm în plină refacere după filoxeră, iar influențele franceze în societatea românească erau foarte puternice (lucru benefic dealtfel).

Ca amănunt interesant, materialul săditor (vițele altoite) au fost furnizate de Pepinierele Știrbey, un mare concurent pe piață, cu care erau dealtfel și înrudiți direct. Un alt detaliu din alte vremuri: în aceeași perioadă, moșia-soră a acesteia, cea de la Corcova, aflată în proprietatea fratelui, Anton Bibescu, cunoaște o perioadă de avânt . Ce să faci, alte vremuri, alte reguli de conviețuire….

Sărind peste ani, sau peste secole de-a dreptul, Moșia Galicea Mare cunoaște mai mulți stăpâni, cu mai multă sau mai puțină pricepere, fiind într-un final preluată de actualii la finalul anilor 2000. În prezent, cultivă aproximativ 70 de ha, ceea ce teoretic ar plasa producția în rândul cramelor medii. Însă normarea producției este atât de strictă, încât volumele vinificate sunt mai degrabă comparabile cu o cramă mică.

Filozofia actuală a cramei se întreaptă spre calitate fără nici un fel de compromisuri, cu un stil de vinificare de inspirație (și tehnologie) franțuzească, și o orientare spre piața de fine-dining.

Ce am degustat:

-Chardonnay 2017, ca amuse-bouche la primirea invitațiilor. O forță ușor de ghicit, chiar dacă predomină încă senzațiile mai proaspete, cu o aciditate vivace și bine integrată, de la vinificarea și maturarea în vase de lemn Seguin-Moreau;

-Martha Bouquet alb, un cupaj de Tămâioasă Românească și Pinot Gris, vinificată sec, păstrând amprenta aromatică dar cu un twist interesant de mineralitate. Ușor de apreciat și ca atare, dar mai ales cu preparate fine pe bază de pește cu condimente asiatice;

-o Fetească Neagră surpriză, un vin neetichetat, din rezerva proprietarului, care poate nu va cunoaște ieșirea pe piață. Vinificată într-un stil burgund, aducând cu un Pinot Noir sau mai degrabă cu un Beaujolais Cru, e ușoară, suplă, fluidă, elegantă ca o rochie de mătase. Perfectă alături de crochete de păstrăv cu sos de mazăre;

-Fetească Neagră din gama Elegance, aflată la polul opus față de cealaltă: densă, impunătoare, extractivă, cu aromele puse în valoare de maturarea prelungă în lemn. Putem zice că e mai mainstream …doar că nu e , lipsindu-i aromele gemoase de care suferă multe Fetești Negre din gamele premium. Și-a arătat rafinamentul lângă canelloni din piept de rață și sos de vin roșu;

-Martha Bouquet roșu, Cabernet Sauvignon cu Merlot, un cupaj clasic de Haut-Medoc am putea zice, cu notele tipice de fructe roșii, ardei, cireșe, condimente negre. Delicatesa supermă, zic eu, a fost miel gătit în două feluri, parcă fiecare punând în valoare alt aspect al vinului;

-Cabernet Sauvingon 2017, vinul flagship al cramei, servit dintr-o sticlă de 5 l. Da, e o dimensiune atipică, dar multe sunt atipice la această cramă. Un vin care poate sta bine lângă orice carne fină, dar noi l-am apreciat la desert, lângă trufe de ciocolată neagră.

În încheiere, mă bucur că am parte încă de asemenea surprize din partea producătorilor locali. Sper să fie cât mai multe astfel de crame ”under the radar” cu un profil atât de bine conturat. Arată că piața românească nu s-a resemnat în fața importurilor și a câtorva vinuri-fanion, și încă are acea doză de nebunie și inventivitate.