Mediterana nu este doar un loc geografic, ci mai ales o stare de spirit. Să spunem că facem o salată caldă, ușor trasă la tigaie, de fenicul, zucchini și măsline kalamata, cu ardei, busuioc, capere și farfalle: un pic de la levantini, ceva de la italieni, trecem și prin Baleare și ajungem în Provence.

Mâncarea asta ar putea sta la fel de bine pe o masă de lemn cu vopsea albastră scorojită dintr-o tavernă greacă, ori sub un baldachin de stuf în Menorca, într-un mic birt uitat de lume dintr-o insulă croată, ori pe o masă de bistro franțuzesc dintre Nisa și Marsilia.

La fel, și rose-ul e o stare de spirit, care, întâmplător (sau nu?) complimentează excelent preparatele, și cealaltă stare de spirit. Aici aciditatea joacă rol primordial, și totul e să nu te iei în serios prea mult: și ce dacă e doar joi și cam înnorat afară?

În mintea mea e deja august și o toropeală blândă, și simt deja sarea uscată pe piele.