Sticlă Caberlot de Garaj 2020 alături de un pahar cu vin roșu

Caberlot, vin de garaj


Îți trebuie ceva curaj să scrii „Caberlot, vin de garaj”, mare pe etichetă.

Dar nu vă faceți griji, nu e vorba de nici o autobază aici, cu glumele aferente, de vestiar de mecanici de camion.

Aș putea să scriu ceva de aia cu bătrânica, care o ținea în garaj toată săptămâna și ieșea doar duminica cu ea, dar parcă nici asta nu se potrivește.

E genul de vin pe care pui mâna după o dimineață întreagă de tras la talere, de te doare umărul după o sută de focuri. Lași arma în rastel, în ceaun se pregătește gulaș, sticla a stat într-o geantă în mașină, deci e caldă, dar nu prea contează. Surprinzător, alcoolul e bine integrat, arome rotunde, aciditate suficientă.

Băieții (care te-au bătut la scor…) povestesc chestii vânătorești, ție nu prea ți-au ieșit focurile azi, dar măcar ai un vin, și pe moment ești erou. Lasă, că ne iese mai bine la ieșirea următoare…

Lasă un comentariu