Poate cândva, Crâmpoșia era într-adevăr ”o țărăncuță care place la boieri” -citat aproximativ din Păstorel Teodoreanu- adică un vin de o frumusețe simplă și rustică. Între timp, țărăncuța de atunci s-a emancipat, a călătorit prin țări străine, s-a cizelat și educat.

A umblat în city-break-uri și în sejururi pe coaste însorite, chiar și prin croaziere, e o adevărată divă cosmopolită, rafinată, fluentă în câteva limbi din jurul Mediteranei. Simplitatea rustică s-a transformat în minimalism postmodern de inspirație nordică, farmecul bucolic este acum un fusion cultural, cu elemente autohtone, dar și exotice. Iar …boierii de atunci sunt acum corporatiști, aflați în concedii ce implică mii de kilometri pe autostrăzi ce încep cu A, E și M, răsăritul prins la bordul vaporului între două insule, plaje interminabile și mări în sute de nuanțe de acvamarin.

Ce și-a păstrat e sinceritatea și caracterul direct, fără echivoc; ți-o spune clar și limpede: îi plac legumele de sezon, gătite ușor, cu condimente locale, și peștele mediteranean. Servite simplu, pe o masă de lemn și mis-en-place minimal, pe cât posibil înbrăcat direct în costum de baie , și cu urme de nisip pe degete. Aici se simte cel mai bine, între soare, mare și stânci înfierbântate de căldură și răcorite de stropi sărați.