Într-o Londră decorată abundent (chiar excesiv) de Crăciun, printre legiuni de turiști, vizitatori, shopper-i de cadouri și suveniruri, și o ceață generalizată, am descins în căutare de vinuri bune.

E vorba bineînțeles de Decanter Fine Wine Encounter, probabil fiind (îndrăznesc să spun) cel mai cuprinzător și bine organizat eveniment dedicat vinurilor. Din start ar trebui să explic ce nu este: nu este nici atât de vast ca și ProWein, nici atât de specific ca și Vinitaly, nici atât de nișat ca și Salon des Vignerons Independants.

Este dedicat cu precădere prezentării către public a vinurilor nominalizate și premiate de către cei din juriul de la Decanter, în concursul anual Decanter Fine Wine Awards, având un proces de jurizare complex și sistematic, în așa fel încât rezultatele sunt opozabile oricui, și comparabile cu ediții anterioare. Vinurile sunt grupate pe țări, regiuni, culori, categorii și intervale de preș, și apoi degustate în orb, și re-degustate de mai multe ori, iar panel-urile de degustare sunt ghidate de un expert pe regiunea respectivă.

De aceea apreciez și revin an de an la acest eveniment, deoarece am șansa de a întâlni vinurile premiate, prezentate direct de staff-ul Decanter. De asemenea, e disponibilă și o selecție din vinurile înscrise în competiție dar care au obținut ”doar” medalii de argint sau bron, precum și vinuri similare, prezentate direct de producători.

În plus, iubesc iremediabil Londra, și nu mă satur să descopăr colțuri noi și să străbat labirintul venerabilei metropole; oricât de ”Brexit”, Londra rămâne metropola europeană prin excelență.

Față de ediția de anul trecut, aceasta a fost extinsă cu mai multe master class-uri, și degustarea publică cu mai mulți producători, așa încât a devenit o provocare organizatorică să stabilești prioritățile de vizitare. Căci planificarea este esențială, nu e tip fizic să treci nici măcar prin jumătate din vinurile înscrise în ”Grand Tasting”, iar dacă vrei și masterclass-uri…. Altfel, organizarea ireproșabilă ca de obicei, pahare Riedel la discreție, apă la temperatura camerei, carnețel cu lista de vinuri și explicații, și în general tot ce are nevoie un degustător de vinuri era acolo. Inclusiv șansa de discuții și interacțiuni spontane cu vecinul de stand. De fapt, aici cred că e cel mai fain element al acestui eveniment, te regăsești ”cot la cot” literalmente cu oameni cunoscuți, buyeri și importatori, oameni de restaurante, coelcționari, public avizat, și toți se resepectă și îți respectă opinia.

Impresii generale:

-zona mediteraneană mai ”nouă” a devenit tot mai vizibilă și e într-un con de celebritate: Grecia, Croația, Turcia, dar și Israel și Liban, beneficiază de vizibilitate internațională și de un ”hype” și ”trend”, cumva în ciuda a ceea ce se întâmplă pe scena politică. Grecia a luat startul de mult și este deja o prezență solidă, cu mulți producători cunoscuți publicului internațional, iar Assyrtiko e pe buzele tuturor (la propriu) -mai ales în urma vacanțelor din Mykonos și Santorini. Croația vine puternic din urmă, având și un stand regional cu vinuri din Istria, vedeta fiind soiul Malvasija. Turcia, Israel și Liban au adus la stand atât vinuri internaționale cât și soiuri locale;

-”bulele” sunt în continuare în trend, cu anunțam și anul trecut; e o categorie uriașă, în continuă diversificare, de la Champagne, Cava, Cremant, Sekt și Prosecco, dar și Cap Classique, și bineîneles, English Sparkling. Spumantele de orice fel sunt căutate, sunt o categorie foarte vizibilă, care merită analizată aparte, practic e zona cea mai accesibilă din punct de vedere al gustului pentru cei ce debutează în lumea vinului.

-de asemenea, vinurile cu rest de zahăr sunt tot mai la modă -nu doar clasicele Porto, Sherry sau Sauternes. Practic, bule + rest de zahăr = love, iar tanin+baric+extract=meh. E clară o schimbare de paradigmă, de gust și stil de consum la nivel internațional. Bineînțeles că vinurile roșii nu vor dispărea mâine, , dar s-a oprit creșterea categoriei, și cramele se repoziționează deja pentru a satisface noua cerere;

-SUA nu mai sunt de mult ”lume nouă”. De fapt, cele mai plăcute surprize le-am avut din partea vinurilor americate, care egalează și chiar depășesc omoloagele lor europene la finețe și eleganță. Cele mai bune cupaje de tip ”white Rhone blend” și ”red Bordeaux blend” sunt din California.

-Bordeaux e …Bordeaux. Aici începe și se termină calitatea vinului. Da, regiunea are propriile probleme de imagine, iar primele 100 de chateau-uri au monopolizat 90% din imagine (și încasări); există provocări sistemice date de subvenții exesive ce au dus la creșterea necontrolată a suprafețelor plantate, există dezechilibre financiare, iar afacerile de familie supraviețuiesc tot mai greu … Dar. Nu există în lume alt reper mai bun în ce privește constanța în calitate, consecvența și determinarea de menține stilul, și de a ține cont de anii de recoltă. Iar în cadrul uriașei regiuni, St. Estephe e acum vedeta de imagine, beneficiind de un climat ceva mai echilibrat;

-soiul-vedetă la modă acum e Malvasia/Malvasija/Malagouzia -merită un articol separat.

-cel mai interesant și mai suprinzător vin a fost din Italia, din Sicilia, de la Donnafugata, un vin dulce (dar nu licoros) din soiul Zibibbo (similar cu Muscat de Alexandria), prin metoda passito. Un vin perfect echilibrat, solar, generos, aromat fără a fi excesiv, cu aciditate ideal integrată, și abordabil chiar și la temperatura camerei.

Ne vedem la anul, Londra și Decanter!