Am văzut săptămânile trecute ”The Brutalist”, și l-am tot digerat până acum. Un film care ar fi putut fi foarte bine un sezon de 7 episoade pe vreo platformă de streaming. Sau mai bine invers, e ca și cum ai condensa un serial într-un film, tăind tot ce e în plus și păstrând doar ce e necesar și adaugă la povestea finală.

Deși rezultatul e lung, și unele scene par în plus, rămâne rezultatul final care e complet și rotund, deși durează aproape 4 ore, cu pauză la mijloc. De văzut neapărat la cinematograf, pe ecran mare.

De fapt, dacă ar fi fost tăiat mai mult, filmul ar fi părut neterminat și unele scene forțate; dacă îl făceau mai lung devenea siropos. Așa, își păstrează prospețimea și verticalitatea, alternând scene cu conținut istoric, scene introspective, dialoguri gândite, dialoguri abrupte, ruperi de ritm și situație, cu scene grandioase, ”larger than life”, monumentale, construite arhitectural.

Mi-a rămas în minte petrecerea din subteranele carierei de marmură, unde albeața materialului nobil și etern, născut din căldura primordială, contrastează cu firea umană trecătoare și primitivă.

La fel e și vinul de față de la Velvet Winery, aparent masiv și nefinisat, ca un bloc de beton, cu tanini aspri, linii drepte, colțuri ascuțite, fețe neiertătoare. Totuși există frumusețe în acest monolit și cu siguranță timpul va avea un cuvânt de spus. De undeva de sus va veni o rază de soare care îl va lumina la momentul oportun și îi va da strălucirea visată de oenolog. Până atunci, are de așteptat…