Scrisul despre vin pare adesea ca un lucru ”pe jumătate în glumă și pe jumătate de plictiseală”, cum spunea un cunoscut de-al meu, și în zilele acestea probabil pare frivol. În aceste vremuri tragi-comice, mă simt uneori ca personajul principal din The Grand Budapest Hotel al lui Wes Anderson: concierge-ul Monsieur Gustave, sorbind fictivul său „Pouilly-Jouvet ’26” în timp ce modernitatea, fascismul și războiul se învârt în jurul său. Oare în jurul nostru cum e acum?

Mă gândesc la monologul epuizat al lui Monsieur Gustave după ce „lobby boy-ul” său, Zero, a fost bătut dar lăsat în viață de niște soldați amenințători asemănători naziștilor: „Vezi tu, mai există încă licăriri slabe de civilizație rămase în acest abator barbar care odinioară era cunoscut sub numele de umanitate. De fapt, asta oferim noi, în mod modest, umil, nesemnificativ…oh, fuck it.”

Vinul, ca instrument de protest, este un instrument absurd, împotriva a tot ce poți spune că reprezintă soldații aceia din filmul lui Anderson: arbitrariul, brutalitatea, obtuzitatea, îndoctrinarea, prostia. Totuși, absurditatea situației face ca actul de rezistență să fie cu atât mai puternic.

Vinul, cu tot bagajul cultural și de civilizație pe care îl reprezintă, poate fi un act de sfidare împotriva unei stări care ne agresează bunul-simț, ca să nu spun mai mult. Cred că vinul bun va rămâne vinul bun, trebuie doar să ne apropiem de el. Va rămâne o linie de demarcație între tumult și tihnă, între rațiune și arbitrar, între reflecție și impulsivitate.

Era ceva liniștit, sfidător, aproape eroic, într-un vin aparent simplu, cum e de exemplu Cuvee Boheme 2019, de la Corcova. Cupaj de Syrah+Merlot+poezie+istorie. Mă gândesc la asta de fiecare dată când citesc un articol despre cum „inteligența artificială transformă industria vinului.”