Scrisul despre vin a căpătat o reputație stânjenitoare: prea didactic, prea elitist. De fapt, ar trebui să fie o extensie firească a poveștilor de călătorie – pentru că vinul te poartă în locuri neobișnuite, sau cel puțin noi. Totuși, spre deosebire de jurnalismul de călătorie, poveștile despre vin nu sunt pline de drame sau peripeții.

Când călătoresc să vizitez vreo cramă, ori la vreo degustare, trăiesc momente faine, beau vinuri deosebite și de cele mai multe ori sunt și preparate pe măsură. Dar asta nu creează acea tensiune universală, acea intrigă de care ai nevoie pentru o poveste captivantă. În cel mai „dramatic” caz, constatăm că taninii sunt încă verzi și mai trebuie să stea vinul câțiva ani în cramă…

Scrisul de călătorie autentic -care e un gen literar cu delimitări clare și o istorie milenară- înseamnă adesea suferință și frică, cum spunea Camus. Scrisul despre vin? E mai degrabă despre lux și contemplare, despre ”hai să-ți povestesc ce am mai băut și ce bine m-am simțit” – ceea ce pentru unii pare superficial.

E de înțeles: cum să-i transmiți cititorului ceea ce simți tu la cramă, în vie, cu un pahar de vin în mână, cu o grisină și o măslină? Cum faci să-i spui mai mult decât ”m-am simțit bine și am băut vin bun”? Cum să nu cazi în derizoriu?

Azi, multă „comunicare despre vin” s-a mutat pe social media: poze cu sticle rare și note rapide de degustare. Eventual mese încărcate, savant aranjate. Preparatele respectă o cromatică riguroasă, care să armonizeze întregul ansamblu; sticla de vin și paharul ocupă un loc central, dar nu domină alcătuirea.

Deși poate părea frivol, realitatea e că asemenea postări continuă o tradiție veche de secole: natura statică. Și pictorii olandezi din secolul XVII făceau același lucru – imortalizau mâncăruri și băuturi pentru eternitate. Și nici măcar nu aveau pretenția că le consumaseră ei, că le plăcuseră, că le dăduseră recenzii favorabile…. Pur și simplu era plăcerea contemplării unei naturi statice bine aranjate.

Într-o lume haotică, să te oprești câteva minute, să privești, să guști și să simți cu adevărat ce ai în față -chiar și cu intenția mundană de a posta și a atrage un pic de atenție- echivalează deja cu un moment de reflecție. Iar dacă alegi să împărtășești acel moment – fie printr-o poză, o poveste sau un simplu mesaj – de așezi în continuarea unei lungi tradiții clasice.

Așa că nu te sfii să postezi acea sticlă de vin. Este mai mult decât pare. 🍷