Luminile portului aruncă umbre lungi printr-o parte în alta a falezei largi. Mulțimea de seară s-a subțiat pe nesimțite și se schimbă, se desprinde în grupuri mai mari sau mai mici, până rămâne doar întunericul să umple golurile dintre trecători.

Pe faleza lungă și întunecată se delimitează clar mai multe zone care coexistă pașnic. Pe partea cu portul stau tăcuți pescarii de seară, cu undițe lungi ce vibrează la cea mai mică atingere. Șed aproape nemișcați pe scăunele minuscule; din când în când câte unul mișcă un băț, doar vârfurile țigărilor aprinse le luminează fețele concentrate pe firele invizibile. În tricouri decolorate, și-au parcat în spate bicicletele lângă gențile și rucsacii plini de te miri ce ghemuri de fire, scule și momeli. Mirosul portului le e firesc pentru că și părul și bărbile emană același iz de sare, pește și fum gros de țigară.

Pe mijloc, lângă platforma de beton stau două grupuri de tineri în tricouri colorate, cu muzică ritmată pusă la telefoane, mai mult sau mai puțin în surdină, și un nor de fum aromat-acru ce stă deasupra lor.. Câte un râs zgomotos răzbate din conversația altfel joasă, și câte unul se ridică și se mișcă ritmat cu mișcări largi. Doi au trotinete electrice pe care șed, de una e atârnat un ruccsac din care se servesc copios cu chipsuri cu o aromă stridentă ce o acoperă pe cea de pește.

Iar în colțul cel mai întunecat, rezemați de bolovanii imenși ce mărginesc digul, stau îndrăgostiții. O chelneriță de la un restaurant din apropiere, purtând încă fusta de la uniformă dar cu picioarele în sandale în loc de adidașii regulamentari, și în loc de cămașă cu un maieu imposibil de strâmt, stă în brațele unui tânăr zvelt, cu părul ras deasupra urechilor, rezemat de un scuter negru, lucios. Ea, scundă, abia îi ajunge la bărbie, și îl privește cu nedisimulată admirație. Mai încolo mai sunt încă două cupluri tăcute, aproape complet pierdute în întuneric.

Un pescar se ridică și merge la băieții veseli să le ceară un foc. Cuplurile tresar de această intruziune. Pescarul se reîntoarce pe scăunel cu țigara aprinsă. Cuplurile se întorc la ce făceau înainte.

Mamaia, vermutul, nu stațiunea, merge cel mai bine aici, în această poveste. Dulce-amărui, ca orice felie de viață, la fel ca povestea ajunge la un echilibru într-un final. Se împletesc adieri de cicoare, lemn dulce, pelin și coajă de nucă verde, plus notele vinoase ce duc gem de mure și coacăze roșii. Merge făcut cocktail stil Negroni, cu Campari și gin/prosecco, ori mai simplu, cu apă minerală ori sifon. Sau chiar băut direct din sticla dată din gură-n gură, într-un întuneric înfierbântat.