Mihai Oprea

Malvasia, din Bizanț în Atlantic


Când un nume devine mai mult decât un strugure.

Lumea vinului e plină de denumiri cu istorii curioase, care uneori te poartă peste orașe, vremuri și civilizații. Dar puține denumiri pot rivaliza cu transformările, misterul și originalitatea farmecul pe care o aduce Malvasia. Este un nume rostit de secole în tavernele grecești, prăvălii venețiene, fregate englezești, și în cramele moderne din Croația, Italia sau Spania. Dar ce este, de fapt, Malvasia? Un soi? O familie? O legendă?

Probabil toate. Dar înainte de orice, e un vin.

Deși istoria Malvasiei (cu variantele Malvazija, Malvasya, Malmsey) este greu de urmărit în mod liniar, una dintre cele mai vechi și colorate referințe apare în piesa lui Shakespeare Richard al III-lea, unde ducele de Clarence este înecat într-un butoi de „Malmsey” – un vin dulce făcut din Malvasia în Madeira.

Însă povestea începe, mult mai devreme, în vremuri bizantine, când locuitorii Peloponesului și-au căutat un refugiu pe un promontoriu stâncos înfipt adânc în mare, unde au construit o fortăreață să se protejeze de atacurile arabilor, slavilor, normanzilor, etc. Fiind legată de mal printr-un drum încust și stâncos -de aici și numele ”Monemvasia” = un singur drum, o singură intrare- a fost ușor de apărat, și astfel a prosperat de-a lungul secolelor prin comerțul cu arabii, venețienii și otomanii.

Un document din 1214 menționează că vinul Malvasia era servit „în abundență” la o întâlnire eclesiastică în Constantinopol. Acest lucru sugerează nu doar vechimea, ci și prestigiul său. De aici putem trage un prim indiciu asupra vinului, căci probabil era dulce, aproape licoros, scump și rar. Ulterior, venețienii, comercianții Mediteranei, l-au dus până în cetatea Dogilor, unde a luat denumirea actuală, Malvasia .

Aici, ca și anticul vin de Falernum de pe vremea romanilor, a fost pe scară largă falsificat, căci originalul era atât de scump și valoros încât puțini și-l permiteau, dar toți îl doreau. Ceea ce probabil se servea în tavernele portului sub numele de Malvasia era tot atât de departe de produsul original cât e Veneția de Pelopones. Însă cererea fiind mare, (iar consumatorii simpli probabil nu făceau diferența), venețienii au început să aplice denumirea de Malvasia unei pleiade de vinuri importate din insulele greceși pe care le controlau -Paros, Creta, și chiar de pe coasta dalmată.

Aici, pe coasta dalmată, Malvasia și-a găsit a doua patrie (legată și de căderea cetății Monemvasiei sub stăpânirea otomană, și implicit pierderea accesului la acest produs de lux), însă puțin a rămas să aducă aminte de produsul original: despre soiul de strugure folosit știm prea puține, iar despre tehnica de uscare și stafidire a stugurilor nu avem date. Malvasia a ajuns astfel să fie un termen destul de generic, desemnând un vin alb, dulce și aromat, original din estul Mediteranei, inclusiv din Sicilia. A fost o evoluție firească în epocă, când rutele comerciale funcționau altfel, iar protecția denumirilor de origine era mai mult ipotetică…

Intră în joc și marina britanică, care avea o bază importantă de operațiuni și tot mai multe interese comerciale în Mediterană. Și avea nevoie de o băutură să aprovizioneze însetații marinari, care se puteau revolta oricând în lipsa rației zilnice reglementate de băutură, iar romul era scump de transportat din Caraibe. Britanicii cumpără masiv vin Malvasia de calitate îndoielnică, și apoi îl folosesc și pentru voiajele transatlantice. Și astfel apare Malmsey, vinul din Madeira (din strugurele Malvasia Candida), un important popas pe calea traversării dinspre Gibraltar spre Jamaica. Aici opreau vapoarele pentru aprovizionare, inclusiv cu grele butoaie de vin dulce și tare. Vinul e foarte vag înrudit cu cel venețian, singurele asemănări fiind că era dulce și licoros.

În zilele noastre, conform bazei de date internaționale VIVC.de, există aproximativ 290 de soiuri de struguri care poartă numele Malvasia – multe din ele complet diferite genetic. De la struguri albi, aromatici, până la soiuri negre folosite în vinuri roșii, dulci sau seci, familia Malvasia e una dintre cele mai versatile și răspândite din lume.

  • Malvasia Istriana (Istarska) – originară probabil din Istria , apreciată pentru vinurile sale proaspete, florale, pe care am băut-o cu plăcere în verile din Croația și Slovenia.
  • Malvasia di Candia Aromatica – un soi aromat din Italia, prezent și în podgoria replantată a lui Leonardo da Vinci din Milano, dar fără nici un fel de legătură decât ca denumire.
  • Malvasia Volcánica – predominantă în Lanzarote, produce vinuri minerale, cu note saline
  • Malvasia Dubrovačka – aproape dispărută, readusă la viață în regiunea Dubrovnik din Croația, probabil înrudită cu soiul original.
  • Malvasia Bianca Lunga / Maraština – prezentă în Italia și Croația, un pod de legătură între mai multe regiuni.

Astăzi, Malvasia, mai ales pe frumoasa coastă dalmată, dă vinuri proaspete, minerale, cu note intense citrice și florale, și face deliciul verilor și croazierelor pe Adriatică, această mare a popoarelor.

Așadar, Malvasia nu este un simplu soi de strugure, este tot ce e mai frumos în lumea vinului: o poveste cu civilizații, călătorii, intrigi, cuceriri, comerț, curaj și inventivitate, adaptare și continuitate. Așa cum e istoria Europei.

Lasă un comentariu