„Vinul nu-i ca berea” spune o zicala, si nici n-ar trebui sa fie, dupa parerea mea. Eu le beau cu aceeasi placere, desi cu frecvente diferite (vinul a reusit sa devina bautura mainstream, iar berea cea de ocazie). Si intr-un caz si celalalt, curiozitatea ma impinge sa incerc cat mai multe feluri; astfel, desi am cateva sortimente „all-time favourites”, rar se intampla sa cumpar de doua ori acelasi fel.

Articolul acesta este despre o marca de bere oarecum „clasica”, cu un nume bine acreditat in burta bautorilor, si cu hoarde de fani devotati: Duvel. Berea face parte din categoria pale ale -o bere cu re-fermentare in sticla, dupa o reteta proprie. In mod normal, se vinde in cunoscutele butelii pantecoase de 33 cl. Eu am beneficiat de un exemplar mai festiv, mai apropiat de o sticla de vin: capacitate de 75 cl, cu dop de pluta si cosulet de sarma ca si la vinurile spumante.

Am servit-o bine racita, insa mi-a lipsit paharul specific (in forma de bol), si am

turnat-o intr-un pahar folosit in mod normal pentru beri de tip pilsner. Rezultatul a fost o spuma consistenta cu textura ferma, peste un lichid bine perlat, de culoare galben-pai, limpede.

Mirosul imbina senzatii proaspete (socata, ghimbir) cu note mai pline (malt, coaja de paine). In gura e bine acidulat, bulele fine se distribuie uniform; aceeasi nota de coaja de paine, urmata de notele discrete amarui specifice hameiului. Pe final, e destul de uscat in gura.

Recunosc ca nu am reusit sa termin toata sticla, din lipsa de exercitiu, evident. Altfel, mi-a (re)deschis pofta pentru berile olandezo-belgiene; cine stie, poate voi (bea si) scrie periodic despre ele, ca si Mona si George.