A dat buzna peste mine aceasta combinatie infernala de Zweigelt, Blaufrankish si cu putina perversitate de Merlot, luandu-mi papilele prin surprindere, invadand cerul gurii si ingenunchiind fundul gatului. Nu ma asteptam la un asemenea tratament din partea unui vin austriac, pe care il primisem in frigiderul meu banuindu-l de cele mai nevinovate intentii -chestii usoare, fructat- siropoase, o atingere de vanilie, ma rog, ceva baubil fara prea multa concentrare.
De unde sa-mi inchipui ca aceasta bruta -Scheiblhofer pe numele ei- iese din pahar cu delicatetea unui infanterist si imi imbranceste cat colo nasul, pleznindu-ma obraznic cu o gramada de lemn verde si fructe rosii de-a valma. Chiar si culoarea ii trada adevaratele intentii -un mov cernelos si adanc, care mi-a patat imediat blatul mesei si s-a prelins sfidator cu picioare late si lenese pe buza subtire a paharului. Evident, eticheta intunecata ca si roba unui inchizitor nu l-a facut mai prietenos si abordabil, dandu-mi cu zgarcenie numai minimul informatiilor: Scheiblhofer Andauer, din Burgenland, compus din soiurile sus amintite recoltate in nefericitul an 2010 si laudandu-se cu 13.5% alcool. Chiar si o privire scurta pe site-ul producatorului ajunge sa te infioare: parca ar fi un cappo mafiot care planuieste o lovitura, decat un fermier prietenos.
In gura taninii imi imbrancesc efectiv gingiile, care se chircesc sub intepaturile nemiloase si bolovanoase ale trupelor imperiale. Atacul incepe cu berbece de lemn afumat, si apoi urmeaza un miez dur de coacaze negre, afine si prune afumate, care trebuie mestecat indelung sa se inmoaie si sa poata fi cat de cat inghitit. Dupa doua-trei inghitituri mai vin si niste aliati in ajutor -niste note verzi si crocante de sfecla si macese. E catifelat ca si saua unui cal, si vibrant si nemilos ca o sabie de husar. In plus, intr-un gest de aroganta, pe final imi arunca niste firimituri mai digerabile -arome de coniac si visinata.
Revansa va fi a mea deseara, caci mai am jumatate de sticla, pe care o voi trece prin aerator, ca sa-i mai vina mintile-n cap 🙂