Am descoperit Plavaia. Si un Rose care nu e rose.
Livia Plavaie 2011
Sunt o persoana caracterizata de porniri spontane si de cele mai multe ori iese bine. Un astfel de gest de spontaneitate a fost in dupamasa cand am citit articolul lui George despre Sauvignon Blanc-ul „Livia” 2011, de la Crama Garboiu. Cand omul lauda atat de explicit un vin , inseamna ca ceva-ceva tot e de baut acolo. Din pacate, cu toata spontaneitatea mea, la Crama Noastra n-am gasit numitul Sauvignon, insa tot am plecat cu o sticla, si anume cu: Plavaie 2011 Livia, 13% alcool, Crama Garboiu, editie limitata la 3000 de sticle.
Cine e Plavaia asta si ce e cu ea? Vecina Wiki ne ajuta cu informatii generale, insa lucruri relevante bautorului de vin aflam tot de la vecinul George, care trateaza Plavaia din 2010. Cu aceste informatii in minte, am pornit la explorarea vinului, fara sa-mi fac asteptari prea mari. Am descoperit un vin care merita toata atentia pasionatilor si nu numai.
Culoarea e galben verzuie, stralucitoare, nasul foarte verde si crocant -a nu se intelege acru si necopt. Aromele
Plavaie 2011
sunt rotunde si bine conturate -castravete, ardei gras verde, mar copt, completate de o nuanta mai fina, de sunatoare uscata. In gura are vigoare si vioiciune, nu e deloc un vin subtirel si fara vlaga. Arome simple dar bine conturate, de mar copt si grapefruit; aciditatea e ridicata, sustinuta, usor mentolata. Postgustul aduce parca niste fan uscat si pere. Cred ca nu trebuie sa amintesc ca a fost bine racit inainte de servire, dar aromele suporta bine si incalzirea in pahar, iar alcoolul nu iese in evidenta.
E un vin indraznet, cu o identitate proprie; nu se confunda nici cu Feteasca Regala pentru ca e mai citric, ii lipsesc notele minerale, sarate ale Sauvignonului, si nici nu e atat de verde si ierbos ca si Cramposia. E Plavaie, si imi place. Chiar daca e editie limitata la 3000 sticle, pretul este absolut decent si rezonabil -21 lei. 4 dopuri si o recomandare de cumparare din partea mea, pentru nostalgicii verii caniculare. Singura dezamagire -pana la finalul sticlei, zeitei de pe eticheta nu i-a cazut mantia…
In aceeasi excursie de shopping am pescuit dintr-un cos cu vinuri la oferta si un roze. Erau mai multe sticle disparate, din loturi si ani diferiti, care fusesera alungate de pe rafturi ca sa faca loc gamelor mai noi; din reducere in reducere ajunsesera la preturi modice. Un gat prelung si o eticheta in forma de frunza de vie mi-a atras atentia si am luat-o acasa.
Roze Dealurile Transilvaniei
Despre producatorul de vinuri Prescon Mures stiam doar din auzite ca detin suprafete importante in judetul Mures, unele pe plaiuri valoroase. Din pacate insa, n-am vazut in ultimii trei ani nici o eticheta noua de-a lor; de fapt in afara de eticheta de fata, imi aduc aminte ca am baut cu ceva vreme in urma un Neuburger de la ei. In rest, anonimat total, oare ce-or face totusi cu strugurii?
In fine, am tratat vinul de fata cu o grija deosebita, ca pe o curiozitate naturala: raritatea sticlei, informatiile putine despre producator, soiurile enumerate pe eticheta, plus culoarea. Dar sa nu anticipez: vinul se numeste Dealurile Transilvaniei Rose 2007, IG, alcool 11%, din Podgoria Lechinta, plaiul viticol Culpiu, produs si imbuteliat de Prescon SA. Poarta o inscriptie stampilata „lot 7 1 aprilie 2009” -data imbutelierii oare? Insa detaliul cel mai interesant este compozitia: un cupaj de Portugais Bleu, cu
Roze Lechinta Culpiu
Burgund si Pinot Noir. E interesant pentru alegerea in sine a soiurilor, pentru raritatea soiului Portugais Bleu (zis si Portugeiser sau Oporto), si pentru faptul ca aceste soiuri rosii se gaseau in inima Transilvaniei, in patria vinurilor albe (daca intr-adevar provin toate din plaiul Culpiu).
In pahar, vinul are o culoare care numai roze nu e: chihlimbariu inchis, de culoarea rasinii uscate sau a otetului balsamic, stralucitor si subtire, cu urme caramizii pe margini. Nasul e frumos si elegant: fructe uscate, pamant si paie, chiar si un pic de ciuperca, apoi in fundal apare niste gem de macese, si rugina. Intensitatea e medie, aromele ies treptat din pahar, sunt persistente si bine conturate. Din pacate, aici se opreste descrierea vinului, pentru ca gustul nu exista. Lipseste. Gone. Finitus. Adica, in gura, dupa un scurt puseu de aciditate, dispare complet, se pierde, n-are nici o consistenta si arome. Parca as inghiti aer. Nici dupa rotire in pahar nu se mai desface, e gol pe dinauntru ca o nuca mancata de carii. Am ramas in minte cu nasul acesta fantastic, si cu o intrebare la care nu voi primi raspuns: oare cand a fost momentul optim al vinului astuia? Anul trecut? Acum doi ani? A fost vreodata?
Vinul din Cluj 
Pingback: Epicentrul caldurii | Vinul din Cluj
Era buna Plavaia din 2010. Daca si asta le-a iesit bine, e de bine. 🙂 Mi-ai facut pofta s-o incerc.
Da, le-a iesit chiar mai bine as zice; merita sa o cauti, ami ales la pretul asta.
Mi se pare cam ciudat cum si Plavaia si SB-ul au fost scoase in fix 3000 de sticle 😀
Sa fie cifra norocoasa?