Americanii descopera Rieslingul
Am descoperit o serie de doua articole savuroase -aproape niste mici nuvele- despre relatia pe care o au americanii cu vinurile. Pe scurt, ele scot in evidenta intr-un mod amuzant (si totusi serios), cateva idei preconcepute in legatura cu masculinitatea vinurilor – a fi barbat adevarat=a bea vinuri rosii si puternice, sau in cel mai bun caz vinuri albe foarte seci.
Sex Machine
Contextul cultural este savuros, cu trimiteri la Rambo, fotbal american, testosteron, thrillere si cavalerii Jedi, iar concluzia este ca exista totusi o salvare pentru macho man-ul american care vrea sa-si protejeze alura masculina, si sa-si impresioneze partenera -un Riesling german sau australian, asa numitele Bladerunner Rieslings: seci si extrem de acide, astfel incat iti trebuie o duritate ca a unui marine sa le rezisti.
Pe langa limbajul lejer, epic si captivant, observ ca Stuart Pigott reuseste sa reliefeze niste realitati greu de acceptat pentru publicul american iubitor de vinuri: ca vinurile pe care le credeau seci sunt de fapt mult mai dulci, ca marii producatori au retete speciale pentru vinurile destinate exportului american, cu adaos de zahar, ca pana si marile vinuri rosii au adaos consistent de must concentrat („Mega-purple”), iar vinurile generice australiene au pur si simplu zahar adaugat. La asta se mai adauga si o propaganda consistenta cu privire la „feminitatea” vinurilor albe dulci.
Va las sa savurati aceste articole delicioase.
Vinul din Cluj 
Hm, inseamna ca romanii nostri s-au descoperit de mult latura feminina.
Eu cred ca ai nostri nu si-au pierdut-o niciodata, ci o afiseaza cu mandrie multisecular si multimilenar.