Industria vinului descurajeaza consumatorii sa inteleaga pe deplin si sa se bucure de vin, deoarece nu stie cum sa comunice cu ei -a fost concluzia uneia din cele mai interesante prezentari in cadrul # DWCC. Tim Hanni, una din cele mai charismatice personaje din lumea vinului pe care am avut ocazia sa o intalnesc, a sustinut o prelegere pe tema „Subjectivity of flavour„, ajungand la concluzia de mai sus dupa o argumentatie simpla si distractiva.
Pentru cei care s-au aplecat cat de cat asupra trend-setter-ilor din lumea vinului, acest nume nu ar mai trebui sa reprezinte o necunoscuta. Este una din putinele persoane care detin atat titlul de Master of Wine (MW) cat si Master Sommelier (MS). Dincolo de aceste titulaturi, este probabil persoana din lumea vinului care s-a dedicat cel mai mult studiului capacitatii senzoriale de a recepta aromele, a diversitatii lumii aromelor. Printre altele, a fost unul dintre cei care au fundamentat existenta celui de-al cincilea gust -„umami”.
Industria vinului foloseste niste paradigme invechite, dogmatice, care nu tin cont de individualitatea consumatorilor, si de diversitatea modurilor in care acestia resimt senzatiile gustative, sustine Tim. Cliseele clasice -scala de 100 de puncte, asortarea de gen vin rosu cu carne rosie, dispretuirea vinurilor dulci, vinurile vechi = mai scumpe, etc. au cimentat aceasta atitudine de superioritate a celor ce produc, vand si vorbesc despre vin, fata de consumator. Pentru a face o paralela, cei din industria vinului se comporta ca un vanzator de pantofi, care nu tine cont de faptul ca oamenii au picioare de marimi diferite.
Tim a mers un pas mai departe, propunand niste instrumente noi de interactiune cu consumatorul -de genul www.myvinotype.com : un site care creeaza un fel de profil gustativ al clientului, tinand cont de factori precum capacitatea senzoriala, educatie, preferinte, cunostinte, etc. Vinul trebuie sa devina cat mai abordabil si mai usor de descoperit, fara a exista bariere si clisee impuse de cei tributari unor conceptii invechite.
Pornind cu aceste idei in minte, ieri citesc o stire aparent neimportanta, publicata in „oficiosul” vinului: „a patra Adunare Generala a Asociatiei Somelierilor Europeni (ASE), a reunit, in perioada 21-25 octombrie, la Chisinau, 32 de somelieri, profesori si formatori in domeniul someleriei, … bla bla bla … au fost atinse cateva puncte de maxim interes pentru profesia de somelier, precum … initiativa ASE de a cere introducerea unor ore de cultura a viei si vinului in invatamantul secundar. E drept, deocamdata in Franta, insa odata ce experienta aceasta se va dovedi benefica, ea ar putea fi extinsa si in celelalte state europene, cu implicarea Ambasadorilor ASE.”
Cat de diferite pot fi aceste lumi, desi aparent apartin in acelasi mod industriei vinului? Una din voci vorbeste despre mai multa deschidere fata de consumator, mai multa intelegere fata de preferintele individuale, despre depasirea cliseelor si a barierelor in comunicare, despre vinul ca produs prietenos si abordabil. Cealalta voce vorbeste despre „educarea” viitorilor consumatori, prin folosirea sistemului de invatamant public in acest scop.
Din punctul meu de vedere, rezolutia ASE nu face decat sa continue (constient sau nu) aceleasi idei prafuite, care considera consumatorul o fiinta semi-inferioara, neajutorata, cu simt gustativ insuficient dezvoltat, care are nevoie de „educatie” ca sa inteleaga un produs. Produs pe care il gaseste pe rafturile supermarketurilor.
Ca sa va dau un exemplu despre absurditatea acestei abordari, imaginati-va urmatorul un scenariu in care s-ar introduce in scoala cursuri de folosire a telefonului mobil, ori a unui DVD, ori a cuptorului cu microunde. Ori imaginati-va ca intr-un magazin de telefoane mobile, vine un personaj in uniforma, cu un obiect lucios atarnat de gat, care va informeaza cu superioritate despre cat de bine a fost apreciat de criticii de specialitate modelul X ori Y, si cat de bun a fost anul de productie…
Nu e de mirare ca Franta cunoaste una din cele mai vertiginoase scaderi a consumului de vin, mai ales in randul tinerilor, cu o astfel de abordare etatista, de genul „statul trebuie sa ne invete in scoala” cum sa „intelegem” produsele de larg consum …
Ce mi-a placut articolul asta! Interesant. Sunt curioasa cum vor evolua lucrurile.
Merci, iti recomand site-ul lui Tim Hanni, e plin de informatii interesante pe care n-am apucat sa le surprind.
Hmm…nu-mi dau seama care din cele 2 abordari descrie de tine ar avea success in a ajuta mai mult vinul. Merita incercate amandoua. In particular, la intoarcerea de la Bodega Dinastia Vivanco, seara tarziu, l-am ascultat in autocar pe Tim Hanni (statea in spatele meu si vorbea tare) bananaind unei frantuzoaice cateva din teoriile sale despre degustari, degustatori etc. Multe chestii interesante, noi pt. mine, dar si muuuult bullshit inovator.
De acord. Dar in comparatie cu abordarea ” scolastica”, ma cam atrage teoria lui. Chiar sunt curios, oare ce i-ar invata pe elevi la cursurile respective? Teoria punctajelor si clasificarea regiunilor viticole? Si cum ar justifica statul francez banii cheltuiti, daca vanzarile vor continua sa scada pe piata interna….