De vorba cu apusul la Via Sandu
Bagajul cu poze, dupa un eveniment ori excursie intr-o vie e cel mai greu dar si cel mai placut de transportat. Numai eu stiu cat timp am pierdut in fata ecranului, nehotarat, plimband ochii de la o imagine la alta, indecis care va fi stearsa si care va ramane, si apoi ce retusuri va primi, ca sa transmita cat mai bine spiritul locului, si spiritul meu in acel moment.
De obicei, dificultatea alegerii e direct proportionala cu inspiratia de atunci si placerea momentului: de la evenimentele sarace in atmosfera plec sarac in poze, iar de la cele care imi creeaza acea stare speciala, plec cu cardul SD doldora. Sa fie vinul, oamenii, peisajul, sau toate la un loc?
De la Via Sandu, din dealul Dragasanilor, plec de obicei cu cardul plin de poze, cu mintea plina de povesti, cu ochii plini de randurile de vie, cu pantofii plini de praf, cu gura plina de zambete, cu gura obosita de mestecat… Si cu rusinos de putine notite despre vinurile baute. Cine sa-si mai aduca aminte detalii de degustare despre niste vinuri baute acum mai bine de o saptamana, la sfarsitul unei zile lungi, printre povesti si discutii?
Retin totusi ca au fost cel putin doua rose-uri, fata in fata, pahar langa pahar. Unul de la Avincis, celalalt de la Via Sandu. Unul mai suav si delicat, altul mai neaos si colorat. Unul acid si intepator, celalalt mai dens si curgator. Unul cu arome predominant de merisoare, celalalt de grapefruit. Unul a mers bine cu carnati fripti pe jar, celalalt ….asemenea!
Daca stiti voi care a fost fiecare din ele, spuneti-mi si mie.
Vinul din Cluj 