Stenota, inca la inceput
Imi plac inceputurile, pentru ceea ce se prefigureaza in spatele unor lucruri neterminate, iar cititorii mai atenti au observat probabil ca savurez a scrie de despre crame mici, producatori noi, vii nebagate in seama inca, vinuri mai obscure si mai putin popularizate.
Am avut cu cateva saptamani in urma ocazia sa degust pentru a fi evaluate vinurile unei noi crame din Dealu Mare: crama Stenota, despre care auzisem ca au fost prezenti si la GoodWine-ul din primavara, la care nu am ajuns din pacate. Nu am ajuns nici la crama inca, dar ma multumesc cu output-ul ca sa zic asa, adica cu vinurile.
Site-ul exista si e functional (la fel ca si pagina de FB), dar cam sarac in informatii despre suprafete, plantatii, filozofia vinurilor, etc. adica ceva mai mult decat frazele de pe contraeticheta.
Stenota 2013
Vinurile sunt toate din 2013, si in lipsa unor informatii despre localizarea viilor si vinificare, le iau asa cum sunt:
Feteasca Alba 2013: incepe bine, cu nas floral, de intensitate medie; atacul incepe usor oxidativ, si se continua cu un corp destul de dens,cu textura bine inchegata, dar aciditatea mult prea joasa nu sustine constructia, si apare acea senzatie de lipicios, de greoi. In final apare o nota amaruie, puternica, buruienoasa, deranjanta, care acopera toate celelalte arome. Merge pentru cei care prefera aceste arome usor oxidative (si sunt destui, credeti-ma), sau pentru cei care adauga apa minerala…. dar pentru un vin imbuteliat, etichetat, cu dop de pluta si tot tacamul, e nevoie de un mai bun echilibru;
Merlot 2013: culoarea e ciresie, stravezie, lipsita de stralucire (am degustat rosado-uri spaniole cu culoare mai inchisa….); nas discret, aproape lipsa -mai ales daca e usor racit- cu ceva urme de dulceata de capsuni. In gura e moale, soft, fara aciditate, arome sterse si vagi, si o nota usor lactica, de iaurt. Aciditatea il mai tine la nivelul baubilitatii. Per total un vin fara defecte evidente, dar sters si apos. Merge pentru bautorii care vor un vin rosu care sa le aminteasca de un alb demisec, insa pentru un inrait al Merlot-ului ca si mine…
Feteasca Neagra 2013: mi-am pus toate sperantele in sticla asta, pentru ca culoarea promitea, fiind un violet intens. Nasul e ceva mai pronuntat decat la Merlot, amintind de visine din visinata, cu alcoolul insa mult prea evident. Corpul e subtire, lipsit de densitate dar si de aciditate; ar fi putut fi un vin usurel, dar taninii care apar doar pe final strica ansamblul, si revine aceeasi nota lactica, intepatoare, deranjanta.
Per total, sunt departe de a fi cele mai proaste vinuri imbuteliate pe care le-am baut, insa in acelasi timp am baut vinuri la bag-in-box mai echilibrate si atragatoare. Cred ca nu e un inceput rau, si cu niste eforturi tintite spre igiena in crama, controlul fermentatiei si o directie clara ca stil, peste cativa ani vom putea vorbi de o tanara speranta.
Vinul din Cluj 