Vinul din Cluj

Cuvinte despre vinuri incercate, degustari si evenimente, calatorii si retete

Cel mai mutilat vin


Recent am vazut trailer-ul unui film despre mutilare. Despre mutilarea ridicata la rang de arta: corrida. Filmul urmareste viata toreadorului Antonio Barrera, probabil cel mai mutilat toreador in viata din istoria acestui sport. Departe de a fi un exceptional luptator cu taurii, s-a remarcat mai degraba prin perseverenta. Conform criticilor, nu are gratie, nu are puritate in miscari, iar luptele sale nu ajung sa fie „un balet tragic de o extraordinara frumusete”. II lipseste maiestria inascuta, si trebuie sa munceasca din greu pentru fiecare victorie.

Neajunsurile le compenseaza prin curaj si perseverenta, riscand-si viata in arena si ridicandu-se dupa fiecare lovitura. Are la activ 23 de ranicornadas; filmul il arata in genunchi in fata unui taur imens care sarjeaza, il arata aruncat, tavalit, sfartecat, calcat in copite. Filmul spune, in clisee simple, cateodata cu dialoguri lungi, cateodata cu succesiuni rapide de cadre, povestea ultimei sale lupte.

Facand paralela cu vinul, Pinot Noir e soiul care imi vine in minte uitandu-ma la acest film. E un soi pentru care oenologul trebuie sa lupte, inca de la plantarea viei -cu vremea nefavorabila, daunatori, intemperii, calduri sau ploi, fermentatie, etc. E un soi care solicita toata energia si priceperea, si care poate sa dezarmeze si cel mai priceput vinificator. Sunt situatii cand „victoria” e neclara, atat strugurele, vinificatorul, cat si vinul au de suferit, si sangereaza abundent. Iar reusita revine celor care se ridica, isi „ling ranile” unei recolte proaste, ori a unei fermentatii dezastruoase, si reiau, cu incapatanare, lupta.

Din pacate, acest soi este si cel mai mutilat. De prea multe greseli, calcule eronate, intentii laudabile dar irealizabile, lacomie, ori simpla ignoranta. Orice vacar reuseste sa mane o turma, insa pentru o lupta pe cinste in arena, e nevoie de un taur si un toreador. Iar Pinot Noir e un adversar redutabil, si are nevoie de un oponent pe masura ca sa dea tot ce e mai bun.

Doua vinuri din acest soi, degustate recent, ma fac sa cred ca lupta din podgoriile noastre nu e deloc pierduta, chiar daca pe la noi probabil ca acest soi a suferit cele mai dezgustatoare mutilari de-a lungul timpului. Ambele exemplare din Dealu Mare, chiar vecini cumva, despartite doar de anul de recolta: Lacerta 2011, si Budureasca 2013. In ambele ocazii, soiul a jucat fair-play, lasand oenologilor mana larga de manevra. Sunt niste vinuri rezonabile, interesante, chiar cu un oarecare potential de urmarit in viitor. Ramane sa vedem daca producatorii vor avea persistenta si incapatanare, ca si toreadorul de mai sus, de a relua lupta de fiecare data dupa caderi si esecuri (care vor urma, nimic nu e perfect…).

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Information

This entry was posted on 6 Mai 2016 by in Vin and tagged , , , , , , , .

Disclaimer

Ceea ce scriu reprezinta opiniile si experientele mele personale referitoare la produsele si evenimentele descrise

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 2,479 de urmăritori

Categorii articole

%d blogeri au apreciat asta: