Neuronul singuratic pe sarma
Personal, consider ca e mult mai greu sa scrii proza scurta decat romane foiletoane si saga-uri intinse pe mai multe volume. Minimalismul e o disciplina si un exercitiu ce se invata greu. In cazul unui roman sau al unei serii, ai spatiu de manevra, ai loc sa pui pe tapet decoruri spectaculoase, sa adancesti personaje si framantari sufletesti, sa ascunzi amanunte ce se vor dovedi cruciale abia in ultimul capitol ori volum. Daca anumite fraze nu se leaga, oricum se vor dizolva in oceanul de cuvant scris, unde conteaza mai mult anduranta cititorului decat capacitatea de a discerne fineturi.
Neuronul Singuratic
Insă atunci cand vine vorba de alte tipuri de exprimare, cu niste cadre bine definite, totul trebuie analizat si rationalizat la milimetru. Fie ca vorbim de jocul scenic -unde doar vocea si gesturile te ajuta, fie ca vorbim de alte arte, e nevoie de curaj. Si de introspectie, dar si de umor.
Prin urmare, ma bucur de cate ori am ocazia sa revad caricaturile maestrului Horatiu Malaele -cateva linii, poate niste pete de culoare, si o lume de ganduri se dezvaluie privitorului: ironie, tristete, zeflemea, critica fina (sau mai acida), sensibilitate.
omul cu gandurile sale
Am avut ocazia sa admir pana acum aceste lucrari in doua dimensiuni, ca sa zic asa: sub forma de schite, ori imbratisand sticlele de vin de la Gramma. Si sa nu ma intelegeti gresit, se potrivesc de minune acolo, asa cum am afirmat deja.
etichete Gramma de Horatiu Malaele
Acum doua saptamani le-am vazut transpuse si in a treia dimensiune sub mainile artistului Paul Cordos, cunoscut deja sub numele de ArtBending. Manuind doar sarma si vopseaua, a dat volum si adancime acestor lucrari, impletind linii, schitand gesturi, inchipuind zambete. Si poate mai mult decat toate, dand privitorului acea senzatie de tangibilitate a operei, care ar fi ramas altfel cumva prea eterica, prea izolata pe o hartie, intr-o rama.
vernisaj cu degustare
caricaturistul si sculptorul
Vinul din Cluj 