E ușor să strâmbăm din nas când auzim de Sauvignon Blanc, doar e unul din cele mai populare soiuri de struguri pentru vin, situându-se imediat după Airen (cultivat pentru distilare), și după Chardonnay. În Noua Zeelandă, spre exemplu, reprezintă peste 80% din exporturile de vin..

Dar succesul său este și vulnerabilitatea sa. Să ne amintim ABC-ul la modă acum vreo 10 ani sau mai mult: Anything But Chardonnay…. Cum de a ajuns acest soi foarte vechi, părinte al Cabernet Sauvignon-ului, în această poziție?

Jancis Robinson descrie Sauvignon Blanc ca fiind „aggresively recognisable” , adică enervant de ușor de identificat, cum am spune noi mai direct. Când găsești în descrieri adjective și descriptori cum ar fi: urină de pisică, agrișe, ardei gras și iarbă tunsă, este greu să nu fii de acord că nu prea mai sunt multe de spus.

Când clienții se gândesc la Sauvignon Blanc, se gândesc în principal la Sauvignon Blanc verde, chiar necopt. Când e bine copt devine mult mai complex și elegant, dar e dificil să ai un Sauvignon Blanc bine copt, și în același timp să rețină faimoasa aciditate.

O altă problemă pare să fie creșterea prea viguroasă ceea ce necesită lucrări extinse în vie de normare a suprafeței foliare, dar și a producției. CÂnd se recoltează prea mult la hectar, vinurile devin subțiri, aromele se diluează, vinurile devin generice.

Nu în ultimul rând, un soi atât de răspândit și cu o identitate atât de fermă, pare dificil de ”convins” să transmită un sentiment al locului, al microclimatului, al mâinii oenologului; de multe ori simți în pahar că strugurele a preluat controlul procesului, nu vinificatorul.

Bineînțeles că putem să ne orientăm spre mici nișe de calitate recunoscută -apelațiuni din Valea Loarei, din nordul Italiei, din Graves ori spre un Fumee Blanc. Însă mai putem găsi plăcere și provocări pentru papile și în vinurile de fiecare zi?

Am comparat două exemplare din vestul țării, relativ accesibile comercial:

–Crama Teodor, Adeodatus, Sauvignon Blanc 2022: e acel stil de vin cu aciditate masivă, monolitică, greu de ignorat. Practic, preia întregul control senzorial și se exprimă doar în derivate: citrice, iarbă cosită, agrișe, coajă de castravete, măr de vară, vrej de tomate. Discret, mai apar ceva note florale, ca niște accesorii pe o ținută. Ăsta e stilul, asumat, asta găsești în acest vin; e clar un vin de vară, de răcorire (deși se ține bine și servit mai aproape de temperatura ambientală!); ar merge și la mixologie, cu sirop de soc și Campari, de exemplu. Clar nu-l văd ca un vin de gastronomie, de bucătărie fină, și nici n-are pretenții în acest sens.

–Cramele Recaș, Sole, Sauvignon Blanc 2022: nu e chiar la polul opus, dar oricum e altă direcție, mai copt, mai rotunjit, mai nuanțat și stratificat. Mai auriu la culoare, chiar dacă păstrează irizațiile verziu, încă din nas aduce iasomie, corcodușe galbene, dar și agrișe și iarbă cosită, cu un final ce aduce pepene galben. Aciditatea e mult mai discretă, mai așezată, dar bine reprezentată. Corpul are o oarecare consistență, densitate, cere deja potriviri cu preparate; putem merge spre pui cu ierburi, spre pește de apă dulce, spre ciuperci gratinate, sau clasicele brânzeturi cu pastă moale.

Într-o perioadă când toată lumea caută apelațiuni cât mai nișate și soiuri cât mai obscure, a fi un soi internațional ”popular” e aproape o insultă, însă eu zic să nu-l ”concediem” așa ușor. În definitiv, sunt niște motive pentru care a ajuns atât de iubit și de plantat, și sunt convins că vom găsi câte un vin pe gustul fiecăruia.