Să zicem că ajungi în prima zi pe seară. Parchezi, te cazezi, și apoi -la plimbare pe malul Dunării. Cam de acolo pornesc toate direcțiile turistice înspre punctele de atracție alte orașului, fie în sus spre Buda, fie în jos spre Pesta. O plimbare pe lângă 3 poduri, care de care mai luminate, cu opririle de rigoare pentru poze și admirat, înseamnă deja o foame serioasă. Așadar e bine să cauți din vreme un restaurant, asta dacă vrei să eviți obișuitele fast-food-uri. În Budapesta se iese mult, și cam peste tot se face rezervare pentru o anumită oră, așadar e o chestie de noroc, șansă și negociere să găsești fără programare o masă liberă.

Dar să zicem că se aliniază Dunărea, tramvaiele și terasele, și găsești restaurant cu masă liberă. Oboseala își spune cuvântul, și nu vrei să studiezi meniuri lungi în engleză, și mergi la sigur: platou de vită. Vita în Ungaria se gătește bine cam peste tot, și nu e nevoie de explicații savante să înțeleagă cam ce dorești. Mai mult durează explicarea opțiunilor de vin, căci dacă vrei să mergi pe vinuri locale (și ar fi mare păcat să nu faci asta), sunt multiple alegeri. Un Kekfrankos (aka Blaufrankish, Burgund Mare) e o alegere bună, căci are tanin suficient cât să impacteze pozitiv textura vitei, și arome să concureze cu sosul chimichurri.

A doua zi e vreme frumoasă, ai chef de umblat, dar nu de vizitat monumente, deci opțiunea sigură e Zoo. Care grădină zoologică e bine ”aprovizionată” cu atracții, și suficient de întinsă cât să-ți faci numărul de pași. Chiar dacă mai iei un langoș la mână, pe dupămasă ți-e din nou foame de lup/aligator/piranha/insert animalul preferat, deci mergem din nou la sigur, cu un restaurant italian.

În Budapesta sunt restaurante italiene la tot pasul, practic nu ai cum să te ferești de ele; sunt pe toate buzunarele, orientările, regiunile și preferințele. La o salată mare de ton cu de toate, n-ai cum să dai greș cu un Fiano din Campania. Atât e de zis aici, că înfuleci și abia ai timp de poze cu masa.

Următoarea zi mergi la o atracție inedită dar spectaculoasă: Muzeul Trenurilor. Doar înăuntru îți dai seama câte sunt de văzut și ce repede trece timpul, e spectaculos pentru toți, de toate vârstele. Prânzul e pe fugă, distanțele lungi, iar dupămasa vrei să admiri apusul și luminile orașului de sus de la castel.

Pe seară, mergi pe tradițional, bucătărie maghiară dar cu o tentă urbană. Rața e de neratat în Budapesta, un piept bun de rață, în grăsime proprie și cu sos de smochine și ciuperci înăbușite, e o încheiere frumoasă a unei mini-vacanțe. Bineînțeles, cu un Egri Bikaver, intens, fructat, dar totuși cu note delicate, o completare foarte bună.

Budapesta are multe de oferit turistului, cu familie sau solo, așa că nu vă sfiiți să explorați: monumente, piețe, peisaje, dar mai ales cultura cuinară și vinurile!