Multă vreme, în lumea vinului s-a repetat aceeași idee: vinul e un produs prea sofisticat, prăfuit și inaccesibil. Dacă îl facem mai simplu și mai accesibil, oamenii îl vor cumpăra și-l vor bea zi de zi. Așa au apărut etichetele minimaliste, limbajul „fără pretenții”, cupajele ușor de băut, rafturile din supermarket pline. Credeam că, odată ce-l aducem mai aproape de toată lumea, vinul va fi în centrul meselor noastre zilnice.

Dar iată ironia: în continuare, după atâția ani, aproape tot ce se face și se comunică în această industrie este tot despre „simplificare”. Despre a reduce informația la banal. Despre eliminarea termenilor prea ”tehici” și ”științifici”. Despre degustări reduse la glume, descrieri generice (” arome de fructe coapte”…) , despre cum „mineralitatea” și ”terroir-ul” sunt noțiuni absconse și depășite. Și apoi vine concluzia: „Tinerii vor autenticitate!” – exprimată cu o expresie sigură pe sine, fără să se observe paradoxul.

Pentru mine, vinul nu a fost niciodată doar o băutură. A fost și este o lume întreagă în care intri: istorie, geografie, artă, gastronomie, tradiții. Când înveți ce înseamnă terroir, ce e un an bun sau de ce un vin dintr-o anumită regiune are un anumit caracter, nu simți că ești dat la o parte – dimpotrivă, simți că faci parte dintr-o conversație ce a început cu mai multe secole în urmă. Că te alături unui șir lung de oameni venerabili, care au discutat și admirat vinul respectiv. Că ai ceva în comun cu toate acele epoci.

Mie îmi place uneori să-mi închipui, mai ales când degust vintage-uri vechi, cum l-ar fi degustat și comentat cei de acum 50 de ani sau mai bine: ce ar fi zis despre el, cum l-ar fi pus în contextul epocii respective… L-ar fi considerat prea tânăr? Prea crud? Prea …”comercial”? Ori prea simplist?

Încercând să-l facem „prietenos și simplu”, am tăiat de fapt aripile vinului. I-am amuțit povestea. L-am pus în aceeași ligă cu berea ieftină, cocktailurile la doză sau apele aromatizate.

Și ce să vezi? Generațiile tinere, care au fost învățate că vinul e „o băutură ca oricare alta”, s-au orientat natural spre ceva și mai casual. Dacă vinul nu are o poveste de spus, nici n-are rost să o căutăm. Dacă nu e nimic sofisticat în vin, înseamnă că e ușor de înlocuit. Dacă nu mai are un context culinar ori cultural, de ce să-l mai cerem la masă? De ce să mai căutăm destinații turistice cu vinuri bune?

Paradoxal, băuturi precum ginurile artizanale și whiskey-urile small batch au ajuns să aibă mai multă poveste, context cultural și autenticitate în mintea consumatorilor decât multe etichete de vinuri. Dacă ne uităm la bourbon, la tequila sau la berea artizanală, toate au crescut nu pentru că s-au simplificat, ci pentru că au mers și mai adânc în cultura și istoria lor. Ceea ce mulți au văzut ca „bariere” – complexitatea, povestea, misterul – erau de fapt marile atuuri ale vinului. Un pic de dificultate creează sens. Un strop de mister creează valoare.

Dar lupta nu e deloc pierdută. Poate că vinul nu are nevoie să fie „ușor și prietenos” cu orice preț. Poate că are nevoie să-și redescopere rădăcinile -vechi și adânci- și să ne invite, din nou, într-o poveste mai mare care să ne poarte peste epoci și secole. Să stăm la un pahar de vorbă cu strămoșii? De ce nu?