Damigeana, demi-john, demizson, damagianna, damacana -o similitudine remarcabilă a aceleiași noțiuni de-a lungul și de-a latul bazinului mediteranean și central-european. Desemnează peste tot același lucru: un recipient între 5 și 60 de litri (cele mai frecvente mărimi erau de 5, 9 și 15 l, conform unităților actuale de măsură), făcut din sticlă, de formă rotundă-bombată, și adesea învelit într-o împletitură de răchită.

Primele mențiuni apar undeva la finalul secolului XIII, în sudul Franței, în Provence, unde dealtfel apar și denumiri alternative: ”grosse-Jeanne”, ”Reigne-Jeanne”, și cea care s-a răspândit cel mai mult, ”Dame-Jeanne”. În jurul orașului Saint-Paul Gresse din Provence s-a dezvoltat o adevărată industrie meșteșugărească a prelucrării ceramicii și sticlei (de aici ne vine denumirea de ”gresie”, așa cum denumirea de ”faianță” ne vine de la orașul vecin Faience, care producea… ați ghicit… ceramică smălțuită). Iar unul din produsele principale era recipientul bombat și rotund, dificil de produs cu tehnologia vremii respective, și astfel aveau un fel de monopol.

Era folosit pentru fermentarea și păstrarea lichidelor: ulei de măsline, vin, parfumuri, iar forma și învelitoarea din răchită împletită îl ajuta să fie manevrat ușor, coborât și urcat în pivnițe adânci, transbordat din căruțe în bărci, din bărci pe corăbii, și apoi legate cu funii groase, răspândite de-a lungul și de-a latul Mediteranei. Fiind ușor de spălat, destinatarii le-au refolosit pentru propriile lichide, și chiar și-au livrat propriile produse mai departe către alți negustori… Astfel, dame-jeanne, damigeana, a devenit un obiect ubicuu în negoțul mediteranean și levantin, călătorind chiar și în Europa Centrală, probabil în bărci în sus pe Rhone și în jos pe Dunăre.

Ulterior, denumirea s-a aplicat și altor recipiente -în Turcia de astăzi desemnează buteliile de apă, sau chiar buteliile de gaz…

E un obiect atât de comun și de răspândit, încât în aproape orice gospodărie vest și central-europeană se găsește un asortiment de damigene de diferite mărimi, pentru fermentarea și păstrarea vinului, cidrului, pentru distilate, uleiuri, ori alte lichide. Ocazional, se mai folosește în vinificare de către producători mai tradiționaliști din inima Provence-ului.

Dar cine este această Dame Jeanne, și de unde legătura cu Ardealul? Joanna I de Neapole (1325 – 1382) contesă de Provence, era fiica cea mai vârstnică a lui Carol I, duce de Calabria, fiul lui Robert, regele Neapolelui și a Mariei de Valois, sora regelui Franței. Cu o astfel de ascendeță, a fost numită ca moștenitoare a tronului Neapolelui încă din copilărie. A primit o educație aleasă pentru vremea respectivă, cu profesori francezi și italieni, trăind și crescând în atmosfera flamboiantă a curții regale a Neapolelui vremii, una din cele mai colorate și cosmopolite alte timpului, fiind la intersecția multor rute comerciale .

Însă regulile dinastice ale familiei de Valois o opreau să preia direct tronul, trebuind să se căsătorească, având nevoie și de binecuvântarea directă a Papei pentru mariaj. Tatăl ei i-a căutat un prospectiv soț dintr-o dinastie catolică puternică, care să aibă și forța financiară și militară pentru a merita o astfel de alianță cu una din cele mai nobile familii din Europa.

Din adolescență a fost logodită cu Andreas/Andras, prințul Ungariei, fiul regelui Carol de Anjou al Ungariei, și frate al lui Louis (Lajos) cel Mare, viitorul rege. Din start, prezumptiva căsătorie s-a ”bucurat” de opoziția unor nobili puternici. Tânărul Andras, prințul logodnic, străin la curtea Neapolelui, a fost marginalizat, iar încoronarea sa ca rege tot amânată folosind diverse pretexte. A fost necesară intervenția energică a mamei sale Erzsebet (Elisabeta), prințesă a Poloniei, direct către Înaltul Scaun, tensionând și mai mult relațiile cu nobilii.

Într-un incident obscur și neclar, Andras este asasinat, posibil cu implicarea, sau măcar cu știința Jeannei, după unele surse; după altele ea a încercat să-l salveze dar a fost sechestrată. Este absolvită de către Papă, însă un astfel de incident declanșează o reacție puternică din partea Ungariei, care vedea aici atât un afront adus familiei regale, cât și interesele în Mediterană periclitate.

Între 1347-1348, Lajos voievodul strânge o oaste din Ungaria și debarcă în sudul Italiei, cucerește Neapolele și îl ia temporar în stăpânire, într-una din cele mai îndrăznețe episoade din istoria regatului. Este apogeul manifestării puterii regatului Ungariei și a implicării în politica Adriatică. Sunt nevoiți să abandoneze orașul datorită izbucnirii unei epidemii de ciumă ce decimează oastea voievodală.

Putem doar să ne închipuim cum oșteni transilvăneni (terenul fertil de recrutare militară al regatului) au mărșăluit până pe coasta Dalmată și s-au îmbarcat apoi spre însoritele coaste neapolitane, luptând cu cavaleri sub bastioanele puternice ce apărau portul… Oare au fost și cnezi români prin oastea recrutată în grabă de Lajos/Louis? Oare câți s-or fi întors din lunga campanie?

Ce făcea Jeanna în acest timp? Abandonează Neapole (ceea ce nu-i voi ierta nobilii), debarcă la Marsilia și caută refugiul în fieful ei tradițional, Provence și Avignon, unde este primită cu brațele deschise de reprezentații stărilor locale. Probabil în onoarea ei și a vizitei, breasla sticlarilor a botezat (ușor malițios) sticla pântecoasă cu numele de ”Dame Jeanne”…. Căci Jeanne era deja însărcinată cu Louis din Taranto, nobil italian, viitorul soț, cu care a avut o relație tumultoasă.

Se întoarce la Neapole după plecarea maghiarilor, dar în 1350 aceștia încearcă o ultimă ofensivă, trimițând o nouă oaste pentru o debarcare amfibie. Lajos este rănit sub zidurile Neapolelui, ungurii se retrag, punând astfel capăt ambițiilor lor în Mediterană, și considerând onoarea familiei răzbunată.

În continuarea Jeanne duce o viață tumultoasă, marcată de intrigi și mariaje nereușite. Se implică în conflictul papal de partea papei de la Avignon, și astfel în 1378 e excomunicată de papa de la Roma, este înfrântă militar în luptă și luată în prizonierat. Moare în 1382, probabil asasinată în închisoare, de frica papei să nu stârnească o nouă revoltă în Neapole.

Râmâne una din cele mai puternice figuri feminine ale Evului Mediu, alături de Jeanne d’Arc și Caterina de Medicis, o femeie cultivată, puternică, ambițioasă și nemiloasă, dar iubită de neapolitani și de provensali. Iar nouă ne-a lăsat damigeana.

Așadar, când într-un sat cețos dintre dealurile Transilvaniei, Ion/Janos și Gheorghe/Gyorgy vor trage vinul ori pălinca în damigeană, să știe că probabil vreun stră-strămoș de-al lor a luptat sub zidurile Neapolelui cu Dame Jeanne…