O vizită la Château Mont-Redon, în Châteauneuf-du-Pape, și câteva motive pentru care merită să privim mai atent spre Rhône

Franța vinului are o mică problemă de imagine. Sau, mai exact, o problemă de celebritate. Pentru o mare parte a publicului, harta Hexagonului sa pare să cuprindă trei regiuni: Bordeaux, Champagne și Bourgogne. Trei nume uriașe, perfect justificate prin istorie, calitate și influență, dar care au ajuns să însemne tot mai des ( din experiența mea în magazin) și prețuri intimidante. În unele cazuri, vinul nu mai este cumpărat pentru a fi băut, ci tratat ca investiție, obiect de colecție ori pașaport de apartenență la un cerc restrâns.

Între timp, Franța reală a vinului este mult mai întinsă, mai variată și, din fericire, mai accesibilă. Trebuie doar să cobori puțin privirea de pe raftul cel mai de sus.

Valea Rhône-ului, și mai ales partea sa sudică, rămâne unul dintre cele mai bune locuri în care poți descoperi vinuri franceze mari fără senzația că trebuie să alegi între o sticlă și rata la mașină. Nici aici vinurile importante nu sunt ieftine, iar Châteauneuf-du-Pape este de mult o apelatiune prestigioasă. Dar raportul dintre preț, calitate, personalitate și potențial de învechire este încă unul dintre cele mai convingătoare din Franța.

O vizită recentă la Château Mont-Redon mi-a reamintit cât de mult poate oferi această regiune și cât de reductiv este să vorbim despre vinul francez folosind doar cele trei nume celebre.

Un sat în care vinul este infrastructură

Châteauneuf-du-Pape este un sat mic, foarte ”plimbabil”, așezat sub ruinele castelului papal, cu străzi înguste, ziduri deschise la culoare și priveliști largi asupra podgoriilor. Ai impresia că aici există mai multe crame decât cafenele și mai multe indicatoare spre domenii viticole decât spre obiective turistice. Nu este însă un decor construit pentru turiști, ca un fel de parc de distracții. Vinul nu a fost adăugat ulterior pentru a da bine în fotografii. Este chiar motivul pentru care locul arată și funcționează astfel.

În jurul satului se întind aproximativ 3.150 de hectare de vie. Apelatiunea produce în jur de 12 milioane de sticle într-un an obișnuit, dintre care aproximativ 93% sunt roșii și numai 7% albe. Diversitatea vine din soiuri, din tradițiile fiecărui producător și, mai ales, dintr-un relief geologic surprinzător de variat. Datele oficiale vorbesc despre cinci tipuri distincte de terroir și 13 soiuri autorizate, sub acțiunea aceluiași soare sudic și a Mistralului, vântul care curăță și usucă viile. Châteauneuf-du-Pape a fost, în 1936, prima apelatiune viticolă franceză recunoscută oficial ca AOC.

Privit de la distanță, peisajul pare calm și aproape monoton. Odată intrat printre vii, începe însă să se fragmenteze. Terenul urcă, coboară, se schimbă la culoare și consistență. Pietrele rotunjite lasă loc nisipului compact, apoi calcarului alb. Pădurile apar între parcele și întrerup geometria plantațiilor. Nu ai sentimentul unei monoculturi industriale, ci al unui teritoriu în care via, pădurea și vegetația sălbatică încă negociază între ele, se intercalează, iar ici și colo apar oameni.

Bolovanii sunt doar începutul

Imaginea emblematică a Châteauneuf-du-Pape este cea a vițelor crescute într-o mare de bolovani rotunjiți, celebrii galets roulés. Sunt pietre netezite în timp, aduse de cursul schimbător al Rhône-ului, care acoperă solul în straturi impresionante.

La Mont-Redon, platoul se află într-o poziție înaltă și deschisă. Soarele cade direct peste vie, iar Mistralul nu întâlnește aproape niciun obstacol. Sub stratul de pietre de aprape doi metri pe alocuri, se găsesc nisip și benzi fine de argilă, o combinație care permite drenajul, dar păstrează și suficientă apă pentru ca vițele să reziste verilor uscate. Și credeți-mă, vara asta chiar a fost nevoie…

Ar fi însă greșit să reducem întregul domeniu la acest peisaj spectaculos. Mont-Redon beneficiază de trei terroir-uri complementare: platoul înalt acoperit cu galets roulés, solurile de safre (un nisip fin și compactat), și masivul de calcar urgonian, cu roci albe, colțuroase. Tocmai această diversitate permite obținerea unor vinuri care combină forța, structura, prospețimea și eleganța, fără ca vreunul dintre elemente să le domine complet. Domeniul consideră combinația celor trei terroir-uri drept cheia stilului său.

Pădurile intercalate între vii contează și ele. Păstrează răcoarea, adăpostesc biodiversitate (de la labine la mistreți) și dau domeniului o senzație de izolare. Nu vezi un teritoriu cucerit în întregime de om, parcelat până la ultimul metru și transformat într-o fabrică de struguri. Mai rămâne ceva neîmblânzit, ceva specific sudului francez, unde vegetația arsă de soare, vântul, ierburile aromatice și mirosurile de pământ par să intre firesc în povestea vinului.

O afacere de familie care a crescut odată cu locul

Istoria viticolă a proprietății este veche, însă forma actuală a domeniului începe în 1923, când Henri Plantin a cumpărat Mont-Redon. La acel moment, proprietatea avea doar două hectare și jumătate de vie și era izolată de sat, înconjurată de păduri și tufăriș, și chiar de legende cu bălți bântuite de fantome, ca în orice sat care se respectă.

Plantin a înțeles potențialul platoului înainte ca Châteauneuf-du-Pape să devină oficial apelatiune. A curățat terenurile și a început plantările printre pietrele rotunjite, într-o perioadă în care această decizie presupunea multă muncă manuală, scepticism din partea consătenilor, și destulă imaginație despre vum va arăta pe viitor. Generațiile următoare au reunit treptat parcelele din jur, iar proprietatea a ajuns la aproximativ 100 de hectare compacte în interiorul apelatiunii.

Astăzi, domeniul se află în mâinile celei de-a patra generații a familiei Abeille-Fabre. Este una dintre acele afaceri franceze de familie care au crescut fără să-și șteargă urmele trecutului. Nu încearcă să pară un muzeu, dar nici nu ascunde istoria sub un strat de arhitectură spectaculoasă și branding contemporan. În 2023, Château Mont-Redon a aniversat un secol de la cumpărarea proprietății de către familie.

Crama este perfect integrată în peisaj. Clădirile par așezate acolo de mult, sub copaci maturi, fără să concureze cu viile. Nimic nu strigă după atenție. Nu găsești o construcție futuristă menită să apară pe coperta revistelor de arhitectură și nici o sală de degustare care să semene cu recepția unui hotel de lux. Găsești, pur și simplu, un domeniu viticol care își vede de treabă.

La începutul culesului

Am ajuns la începutul culesului, într-un moment în care o cramă încetează să mai fie spațiu de reprezentare și devine organism viu. Era activitate peste tot. Oameni ocupați, utilaje în mișcare, struguri care soseau din vie, zgomote, mirosuri și febrilitate. Pentru vizitator, recolta are ceva romantic; pentru cei care lucrează acolo, este o perioadă scurtă și intensă în care un an întreg de muncă poate fi confirmat sau compromis.

Cu toate acestea, ospitalitatea nu a fost mai mică decât într-o zi liniștită. Nu am fost tratați ca o întrerupere neplăcută într-un program aglomerat și nici expediați printr-o degustare standard. Am avut timp să vedem, să întrebăm și, mai ales, să gustăm vinurile în contextul locului din care provin.

Iar contextul schimbă degustarea, mă conving de asta la fiecare vizită la cramă (și am văzut zeci). După ce ai mers printre galets roulés, după ce ai simțit vântul de pe platou și ai văzut alternanța dintre vii, calcar și pădure, cuvinte precum „mineralitate”, „structură” sau „prospețime” nu mai par simple formule dintr-o fișă tehnică.

Patru moduri de a citi același teritoriu

Am început cu Châteauneuf-du-Pape alb, una dintre raritățile apelatiunii. Albele reprezintă doar o mică parte a producției locale, dar ar merita mult mai multă atenție. Varianta Château Mont-Redon este obținută din Grenache Blanc majoritar, Clairette, Roussanne, Picpoul și Bourboulenc. Nu este un alb construit în jurul unei acidități agresive sau al unor arome care sar imediat din pahar. Are mai degrabă textură, profunzime și o prospețime controlată, cu note florale, citrice și o senzație minerală. Este genul de vin care crește în pahar și care poate evolua frumos în sticlă; domeniul indică un potențial de păstrare de cel puțin 15 ani.

A urmat Châteauneuf-du-Pape roșu, vinul care reunește cele trei terroir-uri principale ale proprietății. Grenache conduce ansamblul, completat de Syrah, Mourvèdre și alte soiuri tradiționale. Are fruct copt și energie, dar nu cade în dulceață sau greutate. Puterea există, însă este ordonată. Taninurile nu stau în fața vinului ca o ușă încuiată, ci îl susțin discret.

Le Plateau de Mont-Redon duce expresia locului într-o zonă mai concentrată. Este o selecție produsă în cantități limitate, doar în anii considerați suficient de buni, din vii foarte vechi de pe platoul pietros. Vinul are densitate și structură, dar și acea combinație greu de obținut între forță și precizie. Nu este un vin care încearcă să impresioneze prin volum. Impresionează prin felul în care totul rămâne legat.

Surpriza degustării a fost însă un Mont-Redon din 2015. La peste un deceniu de la recoltă, vinul se ținea remarcabil. Era încă tânăr și viguros, cu fruct prezent și multă energie, dar începuse să capete acea eleganță catifelată pe care o asociem cu vinurile mari ale sudului. Puternic fără să fie masiv, matur fără să fie obosit.

Un vin aflat într-un punct foarte frumos al evoluției, dar care părea să aibă încă o viață lungă înainte.

Aici se află una dintre marile calități ale Châteauneuf-du-Pape. Vinurile bune pot fi generoase și accesibile încă din tinerețe, dar nu își consumă repede resursele. Pot evolua zece, douăzeci sau chiar mai mulți ani, în funcție de producător și de recoltă. Nu trebuie să aștepți o viață pentru a le înțelege, dar nici nu ești obligat să le bei imediat.

Vinoteca, o bibliotecă vie

Am coborât și în vinotecă: este o încăpere înaltă, plină de nișe și rafturi metalice, în care sticlele sunt păstrate pe recolte și formate. Lumina caldă și contrastul cu întunecimea nișelor ca niște culcușuri face locul să semene mai degrabă cu o arhivă monastică decât cu un depozit.

O vinotecă bine păstrată este o bibliotecă vie. Fiecare sticlă conține aceeași poveste, dar spusă într-un alt an: altă vară, altă cantitate de ploaie, alt vânt, alte decizii luate în vie și în cramă. Volumele nu pot fi deschise și puse la loc. Odată desfăcută, fiecare carte trebuie citită până la capăt. Sticlele întinse pe mai multe decenii arată și o formă de încredere. Nu doar în capacitatea vinului de a îmbătrâni, ci și în continuitatea familiei care îl păstrează. Cine pune deoparte vinuri pentru generațiile viitoare lucrează cu un alt orizont de timp decât cel dictat de următorul trimestru financiar.

Prestigiu care încă poate fi băut

Nu încerc să susțin că Bordeaux, Champagne sau Bourgogne nu își merită reputația, departe de mine; cine mă cunoaște îmi știe pasiunea pentru ele. O mare parte din istoria vinului modern a fost scrisă acolo, iar cele mai bune vinuri ale acestor regiuni rămân extraordinare.

Problema apare atunci când confundăm celebritatea cu întreaga valoare a vinului francez.

În Rhône găsești vinuri cu identitate clară, tradiție, diversitate și potențial real de învechire, deseori la o fracțiune din prețul cerut de apelatiunile devenite obiecte globale de colecție. Châteauneuf-du-Pape nu este o alternativă ieftină și nici nu trebuie prezentat astfel. Este o mare regiune viticolă în sine, care încă păstrează o legătură sănătoasă între ceea ce se află în sticlă și suma plătită pentru ea.

La Mont-Redon, această legătură este ușor de înțeles. Ai o proprietate de familie, un secol de continuitate, vii vechi, terroir-uri diferite, păduri păstrate între parcele și vinuri capabile să evolueze timp de decenii. Ai și o cramă care, chiar în febra recoltei, își face timp pentru oamenii care vin să-i descopere povestea.

Mă bucur de fiecare dată când găsesc asemenea locuri. Locuri autentice, integrate în natură, fără spectacol inutil, unde povestea nu este inventată de departamentul de marketing, ci crescută încet, odată cu viile. Sunt locurile care te fac să te abați din drum pentru câteva ore.