Budureasca Pinot Noir, 2009
Mi s-a trezit curiozitatea pentru Pinot Noir. E un soi cu care nu am experienta si pe care mi-e destul de dificil sa-l „apuc”. Nu am suficiente repere gustative despre el, iar cele pe care le am cred ca nu sunt relevante (exclud orice este peste demisec!).
Am degustat zilele trecute un Pinot Noir care m-a intrigat; despre care am aflat ca este atipic prin culoare si tanini, ca totusi este un vin premium. Mi-am zis ca ar cam fi timpul sa aflu cam ce inseamna tipicitatea la acest soi -cel putin in variantele autohtone- si ce inseamna sa se incadreze la categoria premium.
Intamplator si providential poate, aveam la indemana un subiect de experimentat: Pinot Noir 2009 de Budureasca, demisec, 13% alcool, DOC Dealu Mare, CT. Numai buna ca sa-mi „incord” simturile, si sa-l intorc pe toate fetele.
Plaiurile din Dealu Mare sunt bune pentru vinurile rosii in general, dar Pinot Noir e un soi sensibil, impredictibil, pe care verile ploioase sau toamnele prea calduroase il compromit, etc, etc. (Hmm, 2011 a fost exact asa…)
Prima observatie -e ambalat in clasica sticla bordeleza, nu in butelcuta pantecoasa specifica vinurilor din Burgogne. Dop lung din pluta densa, inscriptionat. Eticheta clasica cu tarabostele -destul de reusita zic eu. Vinul e servit la temperatura camerei -adica vreo 19-20 de grade (da, chiar asa imi place sa fie in casa).
Culoarea e rubinie-bordo, stralucitoare, limpede si transparenta, fara urme de invechire. Vinul lasa „picioare” subtiri si neregulate pe pahar.
Primul nas e obscur si posac, necesita putina aerisire in sticla sau pahar. In cateva minute se deschide apoi treptat; incep sa se simta note usoare de ceva zmeura, cu o impresie destul de evidenta de bacon sarat. E usor diferit de notele de piele si tabac al vinurilor invechite, acest iz e proaspat si persistent -al sunculitei proaspat feliate in magazin. Nasul mai are si ceva lemn ud pe final, si o parere de zahar ars.
Gustul poate fi caracterizat in general ca fin si catifelat. Taninii sunt delicati, bine integrati, abia mangaie palatul, ca niste coarde de violoncel intr-o orchestra simfonica. Atacul e bland si fructat, cu visine si zmeura. Mijlocul sufera, ca sa zic asa, de o lipsa clara de identitate -sau asta e tipicitatea? Finalul e placut si prelung, usor astringent, cu un pronuntat caracter zmeuriu, inviorator.
Ca sa duc experimentul mai departe, am incercat diferite imperecheri gastronomice, cu ce aveam prin casa: cas simplu (Bobalna, Napolact), cas afumat (Alpina, Napolact), carnati uscati (Aldis), sunca de curcan (vrac din Lidl), mere de toamna usor batute (Florina, soi autohton destul de aromat si crocant), si masline negre grecesti.
In combinatie cu casul simplu, ies parca in evidenta fructele, si se estopmeaza totodata astringenta; carnurile nu ajuta deloc, probabil datorita continutului de sare si arome il fac fad si plat; merele ii taie si mai mult din corpul si asa subtire; maslinele au un gust prea puternic. A mers de minune cu casul afumat, care i-a scos in valoare nota sarata din buchet si finalul de zmeura.
Recenzat de asemenea aici si aici. Intre 2 si 3 dopuri de la mine.
Vinul din Cluj 
Mihai, 20 de lei inseamna mai putin de 5 euro 🙂 Un Pinot de 5 euro este complet trecut cu vederea in afara, tocmai pt ca e un soi foarte foarte capricios si dificil de lucrat cu el. De aceea am zis ca e greu sa gasesti in banii astia tipicitate, mai ales la Pinot. Burgundia e greu de abordat si din cauza preturilor. Dar, dupa cum am mai zis, preturile mari pt Burgundia sunt mai de inteles decat cele pt Bordeaux. Sa fim realisti acum, cate sticle poti obtine din suprafete de 1 ha, multe chiar mai mici?
Eu sunt de parere ca un vin de 3-5 Euro nu il poti obtine macar corect, fara tertipuri tehnologice si interventioniste: chipsuire, drojdii si alte metode care sa ascunda eventualele defecte. E greu sa obtii un vin corect si cu tipicitate sin suprafete de zeci de ha, unde nu poti controla cum trebuie fiecare parcela in parte. Doar un an mirifc te poate salva in situatia asta 🙂
@Ciprian. Sunt in principiu de acord cu tine, dar as dori sa nuantez putin. Sunt de fapt doua subiecte la mijloc.
-subiectul preturilor de productie vs preturi de raft (abordat si de Dan -cu multe comentari interesante). Fara sa reiau, observ multe vinuri din lumea noua, care ajung la raft cu preturi intre 20-25 lei (cu toate taxele de import din afara UE), si ofera mai multa corectitudine si tipicitate decat vinurile romaniesti pe acelasi palier. Sunt convins ca si in tarile respective (CHile, Argentina, NZ, SA) producatorii se confrunta cu diverse probleme (costuri de productie ridicate, ani slabi, legislatie incerta, taxe mari, etc, etc . Daca acolo se poate… -la noi e mai mult o bariera de administrare si planificare a afacerii decat de costuri de productie ridicate;
-subiectul suprafetelor mici & preturi mari. Mi se pare o falsa teorie, prea des luata ca atare (suprafete mici=calitate ridicata=preturi mari). Justificarea ar fi ca o suprafata mica iti ofera un control mai ridicat si manual asupra intregului proces -teoretic. Dus la extrem, ar insemna ca fiecare boaba din acea vie valoreaza cateva zeci de euro… Acest control si ingrijire poate sa faca vinul doar exceptional si atat (stiu, suna ciudat) -in sensul ca nu-i ofera o valoare superioara, mai mare decat cea pe care o are deja incorporata. Restul e un joc al cererii, ofertei, si ego-ului uman (adica, din cele 200 de sticle de pe parcel X, eu am una, si asta ma deosebeste de restul…).
Ca sa trag o conculusie, eu nu „descalific” din principiu producatorii cu suprafete mari, si nici nu-i elogiez aprioric pe cei cu parcele mici. In definitiv, fiecare isi administreaza afacerea cum crede, iar consumatorul este pus in fata unor alegeri relativ simple.
Daca tot ai trecut pe la Vinvest, trebuia sa iei un Eduardo Miroglio Reserve..era in jur de 40 de lei parca la targ, raport pret/calitate excelent. In mod obisnuit e cam 70-80 lei. Nu este Burgundy, dar pentru ce este pe la noi este foarte ok!
Merci de sugestie; din pacate Vintest a fost mai mult un sprint decat o plimbare, si GoodWine mi se arata a fi la fel. O sa incerc sa fiu mai focusat de data asta 🙂
La Catina e bun, dar o idee cam extractiv pt un Pinot, cel putin asa mi s-a parut mie. E greu sa gasesti tipicitate la un vin de maxim 20 lei, mai ales la Pinot. Asa cum ii sta bine unui impatimit de Bordeaux, ca mine, probabil voi sfarsi prin a adora Burgundia :)) Bine, o ador deja dar am alte prioritati acum
Eu cred ca dimpotriva, la 20 de lei, vinul ar trebui sa ofere macar tipicitate si corectitudine; faptul ca o gasim cam rar in acest palier nu inseamna ca stacheta e prea sus.
Despre relatia Bordeaux-Burgundia, si eu am aceeasi ezitare: imi plac cupajele bordoleze si ma simt confortabil cu ele, pe cand Burgundia mi-e mai greu de abordat si inteles.
M-as caza si eu vreo doua zile la tine in frigider 🙂
Cam la doua dopuri il vad si eu. As incerca Scurta si La Catina de Halewood si Tohani-ul 2009, Princiar, la cutie neagra de carton, care a luat Ag la premiile astea zilele trecute. Azi l-am cautat pe ultimul, dar deocamdata am dat doar de 2008, asa ca ma lupt (doar) cu doua Shiraz-uri.
Eh, pentru un gurmand pasionat ca mine, frigiderul e o resursa vitala :). Despre Scurta si La Catina am aflat oricum lucruri interesante, si erau pe lista. Princiar-ul de la Tohani 2009 e de negasit -cred ca au trimis ultima sticla la concurs 🙂 . Ne vedem miercuri la Corelli?