Concha y Toro adica, cel mai mare producator din Chile si prezent in top 10 mondial al producatorilor de vin. Prezentarea gamei vinurilor Marques de Casa Concha de la acest producator a fost gazduita de Madame Pogany. Importatorul acestor vinuri in Romania este Cramele Halewood.
Restaurantul s-a prezentat, ca intotdeauna, cu aceeasi atmosfera urban-trendy, relaxata si sofisticata. Meniul fusion mi-a facut cu ochiul, si am apucat sa savurez ceva bunatati pana la inceperea degustarii.
Prezentarea in sine a vinurilor a beneficiat de prezenta d-nei Daniela Perez, Wine Ambasador al acestui producator de vinuri. Intr-o engleza cursiva si punctata cu acel delicios accent sudamerican, a trecut cu usurinta prin specificul geografic al statului Chile (practic sunt trei tipuri de zone viticole: dealurile submontane, depresiunea centrala, si coasta Pacificului), particularitatile climatului si solului, si arealurile potrivite pentru fiecare soi in parte.
Despre producatorul Concha y Toro si gamele sale de produs se pot afla multe de pe site; am remarcat insa faptul ca in Chile industria vinului este extrem de concentrata. Practic, toti producatorii sunt de talie medie sau mai mare, iar CYT cultiva aproximativ 8,000 ha la o suprafata totala cultivata cu vie de aproximativ 120,000 ha. Ca si pozitionare, gama Marques ofera vinuri middle-premium, si are ca si caracteristici: monocepageuri, single-vineyard, baricate cel putin 6 luni in stejar frantuzesc sau nord-american.
O ultima remarca inainte de a descrie vinurile: datorita climatului specific (alternanta zilelor calduroase cu nopti extrem de reci, si influentele marine), strugurii obtin o concentratie foarte ridicata de arome -astfel ca vinurile, desi baricate multe luni, sunt surprinzator de echilibrate si fructuoase. Se folosesc de asemenea doar drojdiile naturale.
Am inceput cu un Chardonnay din valea Limari (cea mai nordica si racoroasa zona propice viticulturii), din 2009, baricat 11 luni in stejar frantuzesc si apoi maturat in sticla. Nasul este de verde si tanar, ierbos; onctuozitatea specifica Chardonnay-ului apare doar spre baza, cu note de unt incalzit. Atacul e acid si sprintar, aproape petiant, corpul este profund mineral cu urme subtile ale lemnului. Desi bine racit, si-a deschis foarte bine aromele. Un vin cu un caracter surprinzator de proaspat si crocant, expresiv si impetuos.
Pinot Noir-ul vine tot din valea Limari, unde se bucura de o coacere racoroasa si indelungata. Este primul vintage din aceasta gama lansat pe piata, dintr-o vie cu 5 ani vechime. Producatorul a acordat o atentie deosebita vinificarii, folosind stilul burgund: maceratie carbonica, fermentatie in vase deschise de stejar, drojdii naturale, scufundarea manuala a caciulii, etc. Toate acestea se traduc intr-un vin subtil, cu multe nuante si substraturi. Nasul deschide interesant, cu cafea proaspat fiarta, si apoi niste note mai amarui, de bomboane olandeze. Corpul este fin si catifelat, cu tanini discreti care pun in valoare accente de stafide, curmale, piele.
Din valea Maipo a fost adus Shyrah-ul de 2008, cules de pe o vie veche de 20 de ani, baricat 15 luni in stejar american. Cu asa o descriere, m-am asteptat sa gasesc o aglomerare de siropuri, scortisoara si ardei iute. Vinul este din nou surprinzator de proaspat si temperat. Componentele sunt bine integrate, nici una din arome nu devine excesiva. Impetuozitatea specifica soiului se manifesta mai ales prin note atipice si contrastante: nasul aduce a conuri de hamei, pe cand finalul are cimbru si telina. Corpul umple gura cu arome ce se degaja treptat, si lasa o senzatie placuta de pelicula dulce-amaruie. Am senzatia ca acest vin se va mai deschide si imbogati cu trecerea anilor.
Am primit informatia ca aceste vinuri vor fi disponibile doar in restaurante (impreuna cu un Carmenere si Cabernet care nu au fost la degustare), intr-o gama de pret incepand de la 60 lei. Las pe fiecare sa judece daca e mult, putin sau potrivit. Eu mi-am cimentat cu aceasta ocazie simpatia si pasiunea pentru vinurile chiliene.
Seara s-a continuat in mod placut, alaturi de confratele Berbecutio, la un pahar de Feteasca Neagra Bacanta, 2009 (proaspat premiata).
Si da, se gasesc deja la Outlet.
Am incercat si eu Syrah-ul MdCC si CarmenereTerrunyo si ambele mi-au placut f mult.
Da, Terrunyo este o cu o gama mai sus, si fac vinuri doar in anii speciali…
Sunt deja in raft, am intrat eu azi la un magazin al importatorului – Cramele Halewood – 59,90 lei.
O veste foarte buna, ca se gasesc si au mentinut pretul anuntat 🙂