Doua fosile
Un banc de sezon spune ca doi mosnegi sedeau in autobuz, iar unul il intreaba pe celalalt: „auzi, tu mai ai momente romantice cu baba ta?” – „Mai, eu numai iarna mai am astfel de momente” -„Dar iarna asta…?” -„Da’ ce, asta e iarna?”.
Bine, realitatea de afara ne arata ca intr-adevar e iarna din plin, insa „morala” bancului spune ca orice scuza e buna pentru a ocoli recunoasterea unei neputinte. Parafrazand bancul, imi inchipui doua sticle de vin pe un raft stand de vorba in acelasi stil: „Tu, mai ai ceva aciditate, prospetime intepatoare, arome verzi, etc.?” …
Un rose si un alb au fost interlocutorii imaginari, mai intai pe raftul supermarketului cu nume de pasare, apoi in sacosa mea de cumparaturi, si in final in pahare via frigider:
Conu’ Alecu Merlot 2009, roze, 12% alcool, DOC Murfatlar, CMD, Murfatlar: culoare plina, coapta, nici somon nici chihlimbar, mai degraba capsunie. Nas simplu si destul de intens, de guma de mestecat cu aroma de capsuni. Corp cu o oarecare aciditate, bine echilibrata; aromele sunt la fel de artificiale, de capsuni si mere acrisoare. Postgustul mai salveaza ansamblul prin note citrice, dar apare si un gust neplacut, metalic. 2 dopuri pentru acest vin care cu vreun an sau mai mult in urma a fost probabil proaspat, vioi si sprintar, un vin de baut intr-o seara lunga de vara.
Bonvino Riesling Italian 2008, alb, sec, 12.5% alcool, Dealurile Olteniei, Vinarte: culoare galben intensa, cu irizatii aurii. Nas nu prea 
intens, de mere supracoapte, pere busuioace, fan uscat. Gust cam lipsit de corp si aciditate, arome amestecate -citrice si dulcege. Postgust acrisor, scurt, total nepotrivit, lasa o senzatie metalica. Acest final il descalifica total, primeste 1 dop.
Am vrut sa subliniez cu acest articol nu atat slaba calitate a acestor vinuri (producatorii respectivi au multe vinuri bune cu care sa compenseze), ci doua aspecte care consider ca merita mai multa atentie in relatia cu consumatorii.
In primul rand, cred ca producatorii ar trebui sa se concentreze mai mult pe distributie: sa aleaga mai cu grija partenerii, sa vada in permanenta stocurile de pe rafturile acestora, sa deguste mostre din loturi si magazine diferite, si mai ales sa retraga ceea ce nu mai corespunde. Un producator nu se poate multumi in momentul in care marfa ii paraseste depozitul si banii ii intra in cont. Dimpotriva, cred ca treaba lui abia atunci incepe: daca in vie, crama si depozit poate sa aiba (teoretic) un control direct, in distributie trebuie sa isi creeze instrumente de monitorizare si urmarire, sa insiste pe conditii bune de pastrare si expunere. Sa se puna in locul consumatorului de la raft, sa ii urmareasca alegerile, etc. Si mai ales, sa isi asume retragerea vinurilor devenite necorespunzatoare -acestea vor atarna ca o piatra de moara de imaginea si credibilitatea producatorului.
In al doilea rand, producatorii ar trebui sa acorde o mai mare atentie pozitionarii gamelor de produs si clarificarii segmentelor carora le sunt adresate. De exemplu de la Murfatlar, in afara de gama „Zestrea” (a.k.a. Povara) consumatorul poate alege din trei linii: „Ferma Noua”, „3 hectare” (gama veche), si „Conu’Alecu”. Mai mult, acestea sunt apropiate ca pret dar opuse ca imagine si abordare stilistica. Vinurile in sine nu se diferentiaza prea mult nici ele prin tipicitate, cupajare, etc. Sa mai spun ca pe langa cele trei game mentionate, in unele magazine mai gasim inca venerabilele etichete cu „Sec” si „Premiat”.
Nu vreau sa generalizez aceste exmple negative (eh, poate sunt eu prea tipicar…) si sunt convins ca lucrurile incep sa se schimbe in bine. Nu trebuie insa sa fii om de marketing sau specialist in retail, ca sa iti dai seama ce deservicii uriase aduce marcii fiecare minut de prezenta a acestor sticle impreuna pe rafturi…
Vinul din Cluj 