Quinta do Vallado, 2009
Paharul insetat primeste doi-trei stropi, sa se obisnuiasca cu rasuflarea vinului. Incepe cu un iz usor de nucsoara prajita si fructe confiate, fin dar pregnant, imediat dupa deschiderea sticlei. Dupa cele 14 luni petrecuta in stejar frantuzesc, si inca 12 in sticla, va mai picoti inca 30 de minute in transparenta cristalului, trezit din cand in cand de o rotire discreta.
Intre timp admir eticheta de culoarea frunzei de vie prinsa de gerul toamnei, sau ca si nisipul plajelor Portugaliei sub soarele din iulie. Stema fina e embosata, deasupra numelui producatorului. Doar regiunea si anul mai sparg monotonia.
Dupa 30 de minute de aerisire si culoarea incepe sa se trezeasca -un rubiniu inchis, adanc, cu sclipiri 
sangerii fugare. Respiratia vinului se simte din pahar -o boare balsamica, complexa, de fructe negre (prune uscate, masline, smochine). Apropiind nasul, apar notele mai grele de cafea cruda, lemn uscat, anason; undeva jos de tot raman niste arome profunde de pamant si feriga.
La un nas atat de bogat, corpul este la fel de profund, de o consistenta densa, onctuoasa. Atacul e incepe cu fructe negre si continua cu notele lemnos-prajite; taninozitatea e ampla, cuprinzatoare, invaluie gura intr-un val astringent fin. Este suficient de extractiv incat sa echilibreze lemnul, fara sa para un compot de fructe. De fapt, notele pregnante sunt tot cele profunde, paduroase, de muschi, feriga si pamant reavan.
Postgustul e prelung si elegant; apar niste condimente fine, ca un fel de desert: lemn dulce, piper, ierburi provensale. Este vorba desigur, de vinul Quinta do Vallado 2009, cupaj de cinci dintre soiurile rosii specifice ale Portugaliei (Tinta Baroca, Tinta Roriz, Touriga Nacional, Touriga Franca si
Sousa).
S-ar putea scrie un articol-poveste in jurul acestui vin, ca sa creeze putin context. As putea spre exemplu sa scriu mai multe despre vinificare -ca strugurii sunt 80% de pe vie tanara de 10 ani, iar 20% de pe vie matura -peste 50 de ani; ca o parte din struguri sunt zdrobiti si fermentati in traditionalele lagares -cuve de piatra. Sau as fi putut sa descriu povestea familiei Ferreira, detinatorii cramei, care de la inceputul secolului XVIII cultiva neintrerupt vie pe acele dealuri din jurul raului Douro. Cred ca vinul acesta e o poveste in sine, iar ceea ce era interesant de spus a scris deja Bogdan aici. Ca impresie, are 5 dopuri cu plus, si o prezenta permanenta pe wish-list-ul meu vinicol.
Voi mentiona doar ca n-am indraznit sa „deranjez” vinul acesta academic cu vreun preparat zgomotos; i-am pus alaturi niste branzeturi simple si sincere de la Napolact si La Colline.
Vinul din Cluj 
Tot la Vallado gasiti si Sousao singur. Si puteti sa incercati si Touriga Nacional de acolo…
Am mai baut un Sousao de Peninsula de Setubal, nu tin minte producatorul, si poate fi recunoscut dintr-o mie, ca soi… cel din Setubal era un pic mai putin aspru, dar asta era singura diferenta…
Multumesc pentru informatie, cred ca varietalele sunt la fel de spectaculoase ca si cupajele. Cat de curand mai apuc pe la magazine serioase de vinuri, ma aprovizionez.
O usoara corectie – al cincilea soi e „Sousao”, nu „Sousa”, care e si un soi foarte interesant… singur, este cel mai mineral vin din cite am incercat, este aproape sarat…
Iar ca nota (si poate asa vor citi producatorii de vin din Romania: o sticla de Vallado, la raft in Portugalia costa 6.5 €. Raportul pret-calitate este superb.
Recomandarea mea pentru dv: Vallado Reserva field Blend 2008. Un vin fabulos
Multumesc pentru corectie, intr-adevar, asa scria pe eticheta: Sousao. Dupa descrierea facuta, sunt extrem de curios acum sa incerc Sousao varietal -ador vinurile aspre, minerale, abrupte. Prezentul Vallado mi-a fost adus din Austria, unde a costat cam 11 Euro -chiar si la acest pret este un raport foarte bun. Daca ajung in apropierea vreunei sticle de Reserva, cu siguranta n-am s-o ratez 🙂
Se poate. Mirosul si chiar gustul iute il are si neprajita, mai ales in cantitate mare (am gatit destule retete cu ea, adevarat ca nu o folosesc la dulciuri). Smochinele coapte sunt maro-violet inchis la coaja si rosii cu samburi mici galbeni in interior (miezul este cam 80% din fructul copt), deci cu multa imaginatie negre:). Miros spre zero. Gust dulceag – lesinat. Paradoxal mult mai gustoase deshidratate sau in dulceata. Bunicii aveau doi smochini imensi in curte (ii ingropau iarna), deci cam stiu din proprie experienta cum sta treaba cu smochinele. Aprop, unde se gaseste la noi? Sau doar online la altii?
Senzationala descriere. Poate prea senzationala. Eu am o singura nedumerire: ce miros/nas/gust/aroma/iz are nucsoara „prajita”? Nu de alta dar nu am auzit ca nucsoara sa se prajeasca. Nuca poate, desi este mai mult uscare de regula. Si apoi smochinele sunt fructe negre? Sunt cam carcotas astazi……
Ei da, nucsoara se poate praji (singura sau in preparate, de obicei prajituri), si are un miros distinct, cald si putin iute -ceva intre scortisoara si ghimbir. Smochinele sunt …mai mult negre decat rosii 🙂