Ce cred eu despre Europa
A doua zi a periplului cipriot a debutat cu un soare primavaratec, o cafea tare si o alergatura spere autobuz. Autobuzul spre Nicosia, sau Λευκωσία, sau Lefkoşa.
Drumul de 50 km printre dealuri inverzite si lanuri de papadie ne-a dus in ceea ce cred ca este cea mai eclectica si diversa capitala a Europei. Orasul aflat in centrul insulei reprezinta nu una ci doua capitale. Un oras ideal pentru pietoni si plimbari prelungite, extrem de prietenos si relaxat, poate fi parcurs la pas pe durata echivalenta unei conversatii telefonice in care explici operatorului de cablu de ce vrei sa modifici contractul.
Fortificatii medievale, ziduri bizantine, stradute orientale si magazine moderne se impletesc intr-un ansamblu cu o personalitate unica. Sarea si piperul e ca se circula dupa moda britanica, pe stanga -mostenire a stapanirii coloniale. Acestea, combinate cu relaxarea levantina, fac traficul o placere. Fara gluma, soferii sunt extrem de politicosi cu pietonii. Vanzatorii la fel, e absolut imposibil sa pleci dintr-un magazin fara sa fi cumparat ceva. Mai mult, iesi cu zambetul pe buze, parandu-ti rau ca nu iai multumit destul pentru banii dati!
In cativa pasi, drapelele se intalnesc si apare un „check point”, care reaminteste cat de fragila este totusi aceasta pace. Prin mijlocul orasului trece „green line„, linia de demarcatie intre statul cipriot si zona de ocupatie turceasca –Republica Turca a Ciprului de Nord, pe numele ei. Stampila e o simpla formalitate, „all tourists welcome” si suntem in alt stat, in afara UE.
Nicosia de nord e si mai heterogena: este un contrast destul de evident intre monumentele restaurate sub obladuirea mamei Europa, 
mostenirea coloniala britanica, si cartierele in cel mai pur stil turcesc: copii zburdand peste tot, terase care invadeaza strada, jocuri de table in mijlocul trotuarului, si omniprezentul vanzator de rahat; o ploaie usoara spala pavajul si racoreste aerul -de iarna pentru locuitori.
Mostenirii romane, bizantine, cruciate si venetiene li se adauga evidente trasaturi otomane, apoi colonial-britanice, si in sfarsit turcesti moderne. Spre exemplu, traficul e teoretic pe stanga, practic peste tot; masini inmatriculate in Cipru, in Turcia, si in Marea Britanie isi impart stradutele cu scutere, biciclete, carucioare si grupuri de turisti. Moneda oficiala este lira turceasca, Euro este binevenit, cateodata se accepta carduri; peste tot e „special price” si terasele sunt excesiv de primitoare.
Paradoxul este cel mai evident pe treptele bisericii anglicane: fizic se afla in republica turca, insa intrarea e prin partea europeana. Apartine comunitatii engleze, dar administrata de calugari franciscani; slujba e in general in engleza, doar martea in greaca, confesiunile oficiale sunt aglicana si catolica, mai des ortodoxa si cateodata de alt rit. Alte confesiuni pot aplica spre a fi acceptate. Aceasta este Europa la care visez.
Seara s-a teminat cu o cinta pantagruelica, in care si-au gasit sfarsitul o gramada de creveti, niste scoici, vreo doi pesti si un numar
nedefinit de sepii si calamari. Vinul local Afrodita, alb, sec si fructat, a sustinut si ajutat la dizolvarea cinei bogate in mirosuri de peste si usturoi.
Vinul se numeste Afrodita si este produs de concernul KEO,cel mai mare jocator local pe piata
bauturilor. Alb sec, din 2010, soiul nu este mentionat dar cel mai probabil este Xinomavro, din regiunea Paphos. Nas floral expansiv, intens, cu note de iasomie, portocal si dafin. Corp cu aciditate echilibrata, sustinut de aceleasi flori si ceva fructe albe, fara complicatii. Postgust astringent, citric, cam scurt dar urmatorul pahar vine din spate.
De aici, din cel mai estic colt al Europei, viata se vede relaxata si inmiresmata…
Vinul din Cluj 
Pingback: Ultima noapte de ger, intaia noapte de Maratheftiko | Vinul din Cluj