Mult prea scurta escapada in Orient s-a terminat previzibil, printr-o aterizare tarzie in inghetatul burg natal. Am lasat in urma promenadele cu palmieri batuti de vant, cetati roase de sarea marii, piete si tarabe multicolore, ferestre cu obloane albastre si masinile cu volanul pe dreapta. Pare ironic ca Europa sa fie strajuita la cele doua extreme de doua insule unde se conduce altfel decat in restul continentului.
Am adus in bagaj niste vinuri din Cipru, sa incerc sa regasesc savoarea insulei distilata si incapsulata sub dopuri de pluta. M-am concentrat pe soiul Maratheftiko, un fel de „soi national” al vinificarii cipriote, de care sunt la fel de mandri ca si italienii de Sangiovese.
Primul vin din aceasta serie se numeste Eros si este un Maratheftiko 2010, vinificat roze. Producatorul, Ezousa Winery, vine din regiunea Paphos, cea mai importanta regiune viticola a Ciprului. Calitatea este de „regional wine” conform legislatiei cipriote, asemanatoare cu „Indicatie Geografica”.
Eticheta inspira …hmm… sentimente contradictorii: o reproducere de tablou renascentist, cu Erosul de rigoare seducand respectabila dama neajutorata, care nu prea opune multa rezistenta; goliciunea personajelor se comleteaza cu culoarea roze a vinului.
Termenul de roze este un eufemism, pentru ca sangeriul acesta intens si proaspat ar face sa para palide prin comparatie multe vinuri rosii tinere: o culoare de cireasa tanara, rumena si intensa, limpede si stralucitoare.
Dupa ce e evident ca vinul nu respecta nici un canon, nasul vine sa intregeasca imaginea: indraznet si intepator ca o mustata de
negustor, imposibil de trecut cu vederea -fruct din belsug, cirese coapte, rodii si capsuni, intense si invaluitoare. Dupa un minut de gandire, e si o urma de petale de trandafiri pe undeva. Corpul, suplu si versatil, preia si dezvolta aceleasi arome cu o senzatie proaspata pe cerul gurii, si o parere de tanini pe gingii. Aciditate buna, liniara, sustine un postgust curat si acrisor.
Un vin versatil, care se adapteaza la orice situatie si meniu -branzeturi de orice fel, mezeluri usoare, „felul doi” de toata ziua, chiar si salate. L-am supus la un test extrem, si l-am potrivit cu un preparat cu care sigur nu s-a mai intalnit: piftie de curcan, cu tot dichisul, alaturi de muraturi. Grecul si ardeleanul si-au impartit farfuria si au jucat pana la capat.
Si mie imi place. Chiar si eticheta 🙂
me like