Vinul din Cluj

Cuvinte despre vinuri incercate, degustari si evenimente, calatorii si retete

Batalia rozelor


Familiile York si Lancaster si-au disputat tronul Angliei pre-elisabetane in ceea ce a ramas in istorie cunoscut sub numele de „razboiul rozelor”; episoade ale acestuia se gasesc reflectate in piesele lui Shakespeare. Mai aproape de zilele noastre, „razboiul” intre aromele de trandafiri, capsuni, flori de vara si caise parguite se poarta in fiecare an in vinurile roze; in loc de suieratul lanciilor si sabiilor se aude pocnetul dopurilor sticlelor bine racite, si susurul vinului in pahare.

Am arbitrat primul episod (sau batalie) din aceasta vara intre doua vinuri roze, proaspete si frematand de energie, vivacitate si aciditate. Ambele vinuri sunt din recolta 2011 imbuteliate recent, nu au fost prezentate inca la vreun targ sau eveniment, si se pot gasi in magazinele de specialitate. Asadar, s-au aliniat in frigider si apoi in pahare: Faurar roze 2011 Davino, Cabernet + Merlot, DOC Dealu Mare, 13.9% alcool ; Karakter roze 2011 Aurelia Visinescu, Merlot+Pinot Gris, DOC Dealu Mare, 14.5% alcool. Ambele au fost cumparate de la Crama Noastra, cu 27 respectiv 37 de lei.

Despre gama Faurar s-au scris in general lucruri de bine pana acum; reprezinta gama entry-level a producatorului Davino, si etaleaza vinuri in cupaj (rosu, alb si roze), apreciate pentru personalitate, bogatie de arome, cat si pentru pretul foarte avantajos.

Rozeul din 2011 are o culoare trandafiriu deschisa usor sidefie ca o batista de domnisoara, straluceste discret din spatele sticlei paharului. Mirosind vinul e ca si o plimbare intr-o livada inflorita: prin aer plutesc petale de flori de cires si mar, boboci de trandafir si lacramioare. Fara o ordine si structura, aromele alearga pur si simplu spre nas, parca duse de o adiere primavarateca; intensitatea e medie si prospetimea se mentine chiar si cand vinul se incalzeste. Gustul continua in aceeasi gama floral-vegetala: gasim trandafiri, flori de portocal si mere de vara, aciditatea e discreta si izbucneste abia pe final, cand lasa in gura un postgust acrisor si crocant, de morcov.

Aparent fragil, vinul sta foarte bine in pahar, atat direct de la frigider cat si dupa ce se mai incalzeste; alcoolul destul de ridicat pentru un roze nici nu se simte (decat dupa prima sticla). L-as incadra in categoria rozeurilor-aperitiv, care pot ilocui cu succes atat bauturile racoritoare, cat si un prossecco sau alt spumant; 4 dopuri.

Aurelia Visinescu a lansat trei vinuri in cadrul gamei Karakter: un Sauvignon Blanc, un Chardonnay, si acest roze. Pozitionarea gamei imi este inca neclara, doarece imprumuta elemente ale gamei premium Anima, dar ca si pret si stil de vinificatie se aseamana mai mult cu Artisan… Oare va urma si o „paralela” de vinuri rosii?

Rozeul de fata este o aparitie interesanta -un cupaj mai rar intalnit de Merlot si Pinot Gris. Fata de vinul precedent, culoarea este mult mai „afirmativa” -merge inspre un carmin deschis, stralucitor si opulent. Picioarele grele lasate pe pahar sunt marturie a „cifrei octanice” ridicate. Nasul este retinut si chiar sobru, mai ales daca vinul este rece. Note de capsuni si piersici razbat din fundul paharului, discrete ca si fluturarea evantaiului unei gheise. Gustul este plin, chiar consistent, cu multe fructe de sezon cald: piersici, capsuni, poate si o urma de pepene rosu. Umple bine cerul gurii, iar aciditatea e vioaie si intretine senzatia proaspata. La final insa apare o fierbinteala -alcoolul ridicat dezechilibreaza ansamblul altfel bine conceput. Postgustul e interesant si destul de lung, cu caise si miez de paine, insa sufera de aceeasi senzatie alcoolica.

Pacat ca nu au reusit sa tina sub control concentratia alcoolica sau sa o mascheze la fel de bine ca si in miros; daca inceputul vinului e elegant si asertiv, finalul da o senzatie ieftina si face aromele sa para oarecum artificiale -de guma de mestecat. Deloc de lasat la o parte, vinul acesta trebuie asociat cu preparate care sa-i puna in evidenta aromele intense de fructe si sa espompeze senzatia alcoolica. 3 dopuri ca notare.

Si pentru ca am ajuns la asocieri culinare, am incercat ambele vinuri in compania a trei preparate specifice veriilor. Primul a fost o salata verde cu ton si verdeturi de primavara (ridichi albe, ridichi rosii si ceapa verde), condimentata usor; apoi o salata de sfecla rosie cu dressing de otet balsamic, chimin si curry, si in final tartine cu icre asezonate cu rosii uscate.

Din capul locului, Faurarul n-a prea mers cu nici unul din preparate: aromele fragile florale se dezvolta cel mai bine cand e consumat de sine statator, de aceea recomand sa fie servit ca aperitiv in inaintea unor preparate reci, sau pur si simplu ca bautura racoritoare la o terasa umbrita. Karakterul e mult mai versatil si „combinabil”, poate inlocui cu succes chiar unele vinuri rosii mai usoare. Cel mai bine a pus in valoare salata de sfecla -condimentele si dressingul balsamic au mascat bine alcoolul, iar aromele de fructe au completat gustul oarecum monoton al sfeclei; s-a potrivit bine si cu tartinele cu icre, la fel grasimea a mascat alcoolul. Salata de ton a cerut un vin mult mai acid si citric -voi incerca reteta alta data cu un Sauvignon Blanc ardelenesc.

Ca o concluzie, ma bucur ca peisajul vinurilor roze se inbogateste anul acesta, astfel ca nu mai e nici o scuza ca aceste vinuri sa fie considerate de consumatori bauturi de compromis. Pe langa aceste doua vinuri, daca punem la socoteala si rozeurile de la Terra Romana, Stirbey si Budureasca, exista deja cel putin cinci optiuni pentru pranzurile si cinele verii.

Publicitate

7 comentarii la “Batalia rozelor

  1. Sorin
    9 aprilie 2012

    @berbecutio: 9-10% inseamna rest de zahar semnificativ sau struguri necopti sau minuni tehnice pentru micsorarea continutului de alcool. 🙂

    Pe de alta parte, rezonez cu sentimentul. 🙂 Ah, si stiu, imi vei raspunde ca Riesling-urile nemtesti (si nu doar ele) demonstreaza ca se poate obtine ceva perfect baubil cu rest mare de zahar, daca ai si aciditatea necesara. Asa este, dar cumva nu vad treaba asta intamplandu-se curand pe la noi – din diverse motive (clima, soiuri necorespunzatoare si… altele).

    • berbecutio
      9 aprilie 2012

      Nu ca nu m-as multumi cu 9-10%, dar speram totusi sa se ajunga la un 12-12,5 😉
      Nu stiu ce vrei sa spui cu Rieslingurile nemtesti. De unde stii ca in momentul asta am unul in fata? :))
      Auslese: 88/10.5/8.5 – Zahar/aciditate/alcool – stii tu de unde. Foarte interesant.

    • Mihai Oprea
      10 aprilie 2012

      Mi se pare ca caracteristicile anului 2011 au inceput sa devina o scuza de fatada pentru multe greseli (sau insuficienta atentie) de vinificare; am observat asta la doua festivaluri plus alte cateva degustari.

      Evident, e greu sa mentii si nivelul alcoolic scazut, si zaharul jos, si interventia umana la minim …dar in asta consta vinificarea de calitate, nu? Riesling-urile de Mosel sunt doar in exemplu, dar si in alte tari se obtin vinuri foarte corecte, chiar si in anii mai putin favorabili, si nu fac mare filozofie din asta.

      Mi-e frica ca „moda” asta a folosirii scuzei anului atipic sa nu se generalizeze, si sa nu creeze o imagine total eronata.

  2. Ciprian
    9 aprilie 2012

    in ritmul asta, astept cu nerabdare un rose cu alcool cat are un vin de Porto

    • Mihai Oprea
      10 aprilie 2012

      Un Porto rozaliu…

  3. berbecutio
    9 aprilie 2012

    Daca scopul e doar sa ne imbatam, sigur exista alte variante in afara de rozeuri cu 15% alcool. Daca vrem sa degustam, sa savuram, iar avem alte variante. Pe mine nu m-ar deranja sa aiba si 9-10% un roze sau chiar alb servit pe o terasa in anotimpul cald.

    • Mihai Oprea
      9 aprilie 2012

      Din pacate, nu am vazut roze 2011 (romanesc) sub 12.5-13% alcool; daca cumva exista, ar face bine sa-l lanseze cat de repede.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la 9 aprilie 2012 de în Vin şi etichetată , , , , , , .

Disclaimer

Ceea ce scriu reprezinta opiniile si experientele mele personale referitoare la produsele si evenimentele descrise

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te celorlalți 2.571 de abonați.

Categorii articole

%d blogeri au apreciat: