Stirbey, printul crevetilor
Crustaceii au aterizat intr-o strecuratoare in chiuveta, pentru ultima lor intalnire cu apa. Curatati frumos de antene si alte membre si dezbracati de armura rozalie ca o unghie de domnisoara, s-au balacit scurt in apa rece si apoi s-au zvantat pe marginea bufetului. Intre timp, tigaia s-a umplut de balti bolborosinde de unt topit (President, ca sa fie in ton cu alegerile!) -din ochi cam 2-3 cuburi, si un peu de ulei de masline.
Dopul sticlei a iesit usor cu un sunet scurt si infundat, si in ciuda faptului ca era bine racit, bucataria stramta a inceput sa 
miroasa ca o padurice de salcami, aroma impletindu-se cu cea a untului; am inchis ochii si am inspirat adanc din paharul cu gura ingusta, uitand de ploaia de afara. Verific eticheta scurt: Tamaioasa Romaneasca 2011, Prince Stirbey, sec. Haina galben-aurie a etichetei se potriveste de minune cu cu untul din tigaie; vinul este ceva mai palid la culoare, cam ca si un pergament, limpede si stralucitor.
Un strop fierbine imi aterizeaza pe mana in timp ce scufund crevetii in tigaie si o duc repede la gura, intr-un gest vechi de cand copilaria, picatura dulceaga dispare repede in gura unde gaseste arome de miere de salcam, soc si corcoduse coapte, din cele galbene. Presar peste vietatile infierbantate niste sare de mare -o bijuterie a naturii, recoltata manual din salbaticia din Camargue, in sudul Frantei. Cristalele sunt fine, cu o culoare oarecum violacee, si o parere de aroma de lavanda. Inghit o farama de sare, si brusc postgustul vinului capata o alta greutate, parca s-a concentrat subit.
Pret de inca un pahar si jumatate crevetii se adancesc in tigaie, iar pastele abia au timp sa se dezmorteasca intr-o cratita incapatoare -trebuie sa ramana al dente, intr-un contrast voit cu crevetii moi si elastici. Hai sa fie si niste piper proaspat rasnit peste sos, punem si busuioc? punem… (pe ascuns rastorn repede si o lingura de Tamaioasa din sticla in sos!).
Si hai cu toate la masa, ca mancarea asta frantuzeasca/italiana/mediteraneana n-are rabdare sa stea prea mult. Doamne fereste sa rasturnam pastele peste crevetii si sosul din tigaie, ca ne judecam la CEDO -fiecare isi face propria combinatie in farfurie, in proportiile dictate de propria pofta si gust (crevetii sa fie in numar impar, dintr-o superstitie uitata). Asa cum nu vom goli paharele –sante!– decat dupa ce le-am adulmecat cu nesat aromele bogate si patrunzatoare, cu un ochi infometat la aburii din farfurie.
A mai ramas vin in sticla? stergem sarguincios urmele de sos de pe farfurie, umplem din nou paharele, ne lasam alene pe spatarul scaunului -semn secular de tihna si bunastare- si lasam mierea de salcam si urmele usoare de menta din postgust sa clateasca gura incleiata de combinatia dintre pamant si mare. A fost un an bun de recolta? cine mai stie, dupa o masa atat de copioasa, cu creveti si Tamaioasa.
Vinul din Cluj 