Vinul din Cluj

Cuvinte despre vinuri incercate, degustari si evenimente, calatorii si retete

Note muzicale la La Chambre


Do, Mi, Sol sunt mai mult decat niste note muzicale. Ele au imprumutat frecventa si amplitudinea undelor sonore unor vinuri, astfel incat ele sa rezoneze si gustativ, nu doar auditiv. Gama de vinuri „Do, Mi, Sol” este produsa de Gramma, o crama (relativ) tanara de la Iasi; au reusit destul de repede sa trezeasca atentia consumatorilor prin vinurile albe.

Si pentru ca orice nota muzicala are nevoie de audienta si acompaniament, cei 12-15 „coristi” adunati intr-o seara calduroasa in  jurul mesei de lemn a magazinului La Chambre au „cantat” din pahare acest scurt arpegiu (da, in Cluj daca depaseste 20 de grade se considera calduroasa!).

Do -inceputul- este o nota profunda, calda si adanca; vinul care-i corespunde este un cupaj din Aligote, Feteasca Regala si Feteasca Alba. Culoarea destul de fragila si rusinoasa ascunde in spate un nas placut, citric, dar fara mare evolutie. In gura e moale si amabil, emana caldura, si domina o aroma generica de fructe de vara.

Mi este o nota mai tensionata, mai incordata; cupajul din Feteasca Alba si Regala in proportii egale retine si emana aceasta tensiune si vibratie. Desi e (putin) demisec, are o vivacitate mai ridicata decat precedentul, cu note mai verzi, mai vegetale, date de aciditatea bine definita. Cele doua fete se pare ca si-au unit bine vocile in acest vin, care are rotunjime, echilibru si vivacitate.

Sol e in mijlocul portativului, si duce cu gandul la soul -suflet; e o nota mai interiorizata, care se deschide cu o cheie. Vinul e cel mai elaborat dintre cele trei -cupaj de Feteasca Alba, Feteasca Regala si Aligote (adica un Cuvee Visan reinventat). Are un „demaraj” mai lent, avand nevoie de catva timp sa se deschida; nasul initial de flori se transforma treptat intr-unul mai complex, cu atingeri citrice, dulci- acrisoare si niste note mai coapte, de miez de paine. In gura este consistent, aciditatea nu e rebela, iar finalul e mieros. Cred ca „nota” aceasta va mai putea vibra inca ceva timp de acum, castigand in complexitate.

Aceasta uvertura a fost punctata de un mic moment experimental -degustarea dintr-un pahar neobisnuit, tronconic, cu o diferenta mare intre diametrul gurii si „burtii” -a favorizat o oxigenare foarte rapida a vinului, acesta dobandind repede un nas intens si expansiv.

Intriga s-a complicat cand a urmat un scurt schimb de replici: Vallformosa, tantos si arogant -asa cum ii sta bine unui cupaj din Tempranillo si Cabernet din 2004– a inrosit paharele, sustinand ca, fiind din regiunea Penedes  (Catalunya, Spania), cei 8 ani abia au reusit sa-l trezeasca, si mai are multe de spus pe lumea asta. Notele bogate de visine, lemn dulce si muschi de padure, urmate apoi de piele veche si ceva rasinos -i-au dat dreptate intr-o prima faza.

A urmat insa in pahare din nou -surpriza! cupajul Sol. Ca si cum s-ar fi transformat brusc, a iesit in scena cu totul alt vin -vivacitate, prospetime, arome nebanuite ascunse in spatele unui corp mai consistent. Se spune ca marul sau branza pun in valoare vinurile, dar dupa aceasta lectie, am ajuns la concluzia ca cel mai bun mod de a pune in valoare un vin alb bun este de a-l bea imediat dupa un vin rosu.

O alta surpriza a aparut pe final, ca sa completeze deznodamantul. In haina aparent saracacioasa, modesta si invechita a unei sticle anonime, se ascundea un vin de aproape jumatate de secol. In 1964, intr-o (fosta) gospodarie de partid din judetul Sibiu -dintre Agarbiciu si Axente Sever- s-a produs acest lot de vinuri din Muscat, imbuteliat special pentru a fi invechit si trimis la concursuri.

Marturie sta dopul -scurt si ingust, care fusese introdus in sticla invelit intr-o folie subtire din material plastic, pentru a preveni caderea reziduurilor de pluta in sticla. Partea superioara a dopului era sfaramicioasa si mancata, iar partea inferioara usor stafidita. O gramada de depuneri -firesc- au ramas pe fundul micii sticle, iar in pahare a ajuns „batranelul”: culoarea chihlimbarie-inchisa, de sirop de artar sau mobila veche; nasul initial puternic oxidat si opac s-a deschis cu greu spre note licoroase -rom, zahar ars, mere supracoapte. In gust am remarcat o aciditate neobisnuita, patrunzatoare; daca n-ar fi fost aromele grele, ar fi putut trece drept un vin cu o oarecare prospetime. Mi s-a facut putin mila de acest vin: ca un batranel schiopatand, cu o haina care pastreaza urme evidente de eleganta, a iesit in lume mult prea tarziu sa fie apreciat, iar anii (nu, zilele) ii sunt numarati.

Mi-am clatit apatia din finalul acestei sonate –allegro ma non tropo– din nou cu Vallformosa, care la cei 8 ani pare inca promitator si nerabdator.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Information

This entry was posted on 11 Mai 2012 by in Evenimente si colaborari and tagged , , , , , , , , , , .

Disclaimer

Ceea ce scriu reprezinta opiniile si experientele mele personale referitoare la produsele si evenimentele descrise

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 2,478 de urmăritori

Categorii articole

%d blogeri au apreciat asta: