Vinul din Cluj

Cuvinte despre vinuri incercate, degustari si evenimente, calatorii si retete

Lacerta in aer liber


Serile de vara in Cluj sunt destul de racoroase, lucru care prieste de minune degustarilor de vinuri in aer liber Astfel, vinerea trecuta a avut loc in curtea Centrului Cultural Francez -loc parca dedicat pentru astfel de evenimente- degustarea organizata de Crama Noastra, dedicata vinurilor Lacerta.

Din cate am inteles se aflau pentru prima data in fata publicului clujean, astfel ca a fost un bun prilej pentru a degusta o mare parte dintre vinuri, sub „auspiciile” reprezentantilor cramei -d-nul Walter Friedl si sommelierul Istvan Pentek. La precedentul prilej in care m-am intalnit cu vinurile Lacerta, la Correli, am avut la dispozitie doar patru vinuri, astfel ca am salutat ocazia de a ma intalni cu noutatile acestui sezon.

In general, cred ca se vad efectele investitiilor in tehnologie si replantari, facute de la fondarea cramei: vinuri curate, cu arome bine conturate, a caror personalitate se va contura si mai bine pe masura ce viile vor inainta in varsta.

Dintre vinurile albe, am remarcat Chardonnay-ul baricat -oncuozitatea si indrazneala specifice soiului sunt puse in valoare discret de contactul cu stejarul (frantuzesc), care a lasat mai degraba o aroma de caramel si gutui decat de fum si vanilie. Gustul bogat si bine conturat e echilibrat de o aciditate fina, simtita mai ales in postgust, care aduce prospetime. Au mai fost prezentate si Riesling de Rin (vivace si astringent, cu buna tipicitate, care se va manifesta si mai bine cand via va scapa de aromele acrisoare ale tineretii) si un Sauvignon Blanc construit pe tiparul citric-floral.

Roze-ul a fost un moment interesant al serii: nu numai pentru ca este din Blaufraenkish, un soi vinificat rar la noi, dar este si unul din putinele roze-uri „palide”, colorat atat cat trebuie sa se deosebeasca de fondul paharului. Aduce cu culoarea petuniilor si muscatelor „curgatoare”, des intalnite prin ghivece, cu sclipiri evidente violet-carmin. Nasul este timid, cu turatia la minim, aducand vag a capsuni si fragi; gustul este pe masura -fin si linear, fara asperitati si izbucniri de personalitate.

In categoria vinurilor rosii, pentru mine a iesit in evidenta Feteasca Neagra, una din cele mai fine si mai atent lucrate din cate am intalnit. Culoarea tandra, rosu spre visiniu, fina si limpede, prevesteste un vin care are nevoie de putin timp pentru a se deschide. Nasul tipic de pruna uscata si visine coapte se completeaza bine cu fine aluzii de macese si rasina; are o rusticitate retinuta, lipsindu-i acele note aspre-amarui, des intalnite la alte Fetesti.

Cupajul de Cabernet cu Shiraz impresioneaza printr-un nas galagios si guraliv, cu multe arome care se lupta sa ajunga primele in gura; postgustul masiv si picant pune cumva in umbra corpul, cam subtirel pentru asa un vin. Cupajul Cuvee IX este cel mai elaborat dintre toate: Cabernet, Merlot, Feteasca Neagra si Balufraenkish -isi spun pe rand povestea si participa la un ansamblu ce va evolua inca cativa ani de acum. Chiar si amatorii de vinuri tinere, indraznete si impetuoase, vor fi de acord ca acest vin va incepe sa se manifeste plenar abia peste 2-3 ani petrecuti la sticla, iar rabdarea le va fi pusa cu greu la incercare.

Fara probleme insa, caci Chardonnay-ul, roze-ul si Feteasca Neagra sunt in plina manifestare, si se potrivesc perfect cu o vara mai racoroasa, asa cum sunt cele din Cluj.

Publicitate

4 comentarii la “Lacerta in aer liber

  1. Pingback: Incercati-va norocul: Lacerta Feteasca Neagra 2010 | www.provin.ro - Pentru si despre vin...din diferite ipostaze

  2. Ciprian
    15 mai 2012

    austriac, te rog frumos 😀

  3. berbecutio
    15 mai 2012

    Am incercat si eu cateva si nu-s rele deloc. Da’ mai lasa bre neamtule si matale ceva la pret!

    • Mihai Oprea
      15 mai 2012

      Da, aspectul asta l-am lasat oarecum intentionat pe dinafara, pentru ca sunt cateva lucruri pe care nu le inteleg…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la 14 mai 2012 de în Evenimente si colaborari şi etichetată , , , , , , , .

Disclaimer

Ceea ce scriu reprezinta opiniile si experientele mele personale referitoare la produsele si evenimentele descrise

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te celorlalți 2.572 de abonați.

Categorii articole

%d blogeri au apreciat: