London calling: prin pub-uri si wine bar-uri
Am motivare pentru absenta de o saptamana de pe simezele vinosferei romanesti: am facut o (binemeritata) escapada turistica in tara ceaiului cu lapte, a cartofilor prajiti cu peste, a muzicii pop si a vremii mizerabile. Dincolo de stereotipuri (verificabile pe viu, puteti sa ma credeti), intinderea Londrei este asa cum reiese din versurile celebrei trupe ” -o ingramadeala infernala si perfect ordonata de sute de nationalitati, limbi si obiceiuri din cele mai indepartate colturi ale fostului imperiu unde soarele nu apunea niciodata.
Fish&Chips restaurant
Londra e -cultural vorbind- exact la jumatatea drumului dintre Paris si New York: mai diversa si mai indrazneata decat capitala franceza, mai ordonata si mai abordabila decat metropola americana; are exact acea doza de lejeritate grabita si familiaritate distanta care iti permite sa te integrezi din primul minut. Britishness? asa o fi..
Dincolo de consideratiunile turistice, voi aborda mai jos, foarte pe scurt, un aspect esential al vizitarii oricarui oras: cum se bea si cum se mananca. E destul de usor de imaginat ca oferta e variata in cel mai larg sens posibil: bucatarie etnica, geografica, locala, cosmopolita, nouveau, inspirata, conservatoare, scumpa, foarte scumpa, -se gaseste ceva pentru orice gust si curiozitate. Ca un bun turist insa, documentat cu toate ghidurile plus ceva ponturi locale, m-am indreptat spre niste localuri care sa fie cat mai contrastante unul cu altul: un joint de fish&chips, si un wine bar.
Poppie’s Fish and Chips restaurant
Acum, fish&chips este probabil cel mai raspandit cliseu culinar britanic, poate chiar mai mult decat ceaiul de la ora 5 cu biscuiti, ori micul dejun cu ochiuri si sunca. Acestea din urma au capatat deja raspandire globala, insa nu cunosc nici un alt loc din lume care sa fie atat de pasionat si de consecvent cu varianta locala de fast-food fierbinte si unsuros. Dupa multe cautari online si offline, meandre prin stradutele istorice si bajbaieli prin intersectii, am gasit si localul cautat: Poppie’s of Spitalfields, Authentic Fish and Chips Restaurant and Take-away. Daca-i cliseu, atunci sa fie pana la capat: restaurantul e locat intr-o zona istorica a Londrei, intr-un vechi cartier de imigranti care intre timp a devenit o zona hip pentru tineri creative types. Inca de departe il poti repera dupa coada de la geamul pentru take-away, si dupa imbulzeala de la usa. Caci acest mic local este unul cat se poate de respectabil, cu chelnerite imbracate in uniforme cu carouri roz, meniuri unsuroase, serviciu ingozitor de incet, galagie, muzica anii ’50 si decoruri amestecate amintind de blitzkrieg.
fish&chips cu bere
Portiile sunt mari si foarte mari: inchipuiti-va o jumatate intreaga de peste dezosat (cod in general), inmuiata intr-o coca moale si condimentata, prajita in baie de ulei pana devine aurie, pusa pe o farfurie langa un moman de cartofi prajiti taiati marinareste, si un castron cu sos tartar. Felia de lamaie e doar pentru decor, caci nici un englez respectabil n-ar intrazni s-o stoarca peste peste: doar o maioneza groasa si consistenta merge. Toata alcatuirea asta se serveste foarte fierbinte, si cei mai multi dintre clienti mananca direct cu mana din farfurie. Varianta „la pachet” se ofera in cornete uriase facute din hartie de ziar (tabloidele locale sunt ideale), prin care ajunge pe maini toata untura, amestecata cu pete de cerneala. Se mananca stand in picioare in statia de autobuz, ametind cu mirosul pe cei din jur.
bere londoneza
Cel care va comanda apa plata, ori chiar ceai fierbinte, va fi privit cu mila si deradere de catre personalul de serviciu. Doar cola ori o bere poate spala pe gat in jos ghemotocul uleios, fierbinte si aromat. M-am uitat ce comanda cei din jur (erau o doza sanatoasa de localnici) si m-am tratat cu o London Pale Ale: de culoarea unui ceainic de cupru, cu perlatie medie si spuma consistenta, are un final foarte refreshing, care ajuta la curatarea papilelor.
bar in Londra
O experienta oarecum la capatul opus al spectrului culinar-gustativ a fost vizita intr-un winebar/magazin de vinuri/restaurant. Ca o paranteza, fara sa am pretentia de a face un recensamant detaliat, am fost surprins de multitudinea de wine bar-uri. Ok, e o mare metropola, dar parca fiecare cartier (inclusiv cele cu tenta „etnica”) parea ca are localul de rigoare, cu sticle afisate cu madrie si degustari regulate.
In zona unde am locuit pentru o saptamana am identificat la o plimbare scurta numitul Albertine Wine Bar: o combinatie de wine-bar, care in acelasi timp vindea si vinuri la sticla, si avea si un meniu destul de consistent de aperitive si preparate. Un local cu o tenta cumva vintage-coloniala, dar foarte confortabil si relaxat, era populat intr-o seara oarecare din mijlocul saptamanii cu un amestec heterogen de prieteni la o poveste, colegi de servici la un pahar-doua-trei dupa orele de munca, o masa de degustatori pasionati, un tip cu o gagica, un barbos intre doua varste cu un ziar inteminabil, doua fete la o barfa, etc. Barmanul era un tip genul wannabe rocker retras din formatie -cool, amuzant, amabil si cunoscator bun al selectiei generoase de vinuri din Franta, Spania, Africa de Sud, Chile si Noua Zeelanda.
Camonix Rouge 2010
Pentru noi interesul principal a fost cina -care a fost o curiozitate in sine: curry dulce de pui, si carnati de mistret cu gravy si piure- , asa ca am mers pe recomandarea barmanului in ceea ce priveste vinul: Chamonix 2010 (nu, nu e frantuzesc) e un cupaj de Cabernet Franc cu Merlot, Cabernet Sauvignon si Petit Verdot care vine tocmai din Franschoek, Africa de Sud. E un vin juicy, ce musteste a fructe negre bine coapte, cu tanini vigurosi si un final spicy. La o analiza mai atenta gasim mai multa profunzime in nas, niste nuante subtile de fum rece si chimin, in gura se simte carnos, elatic, cu o buna consistenta si aciditate retinuta. E un vin foarte potrivit pentru mancaruri cu sosuri mai groase, mai ales cele care contin si putina afumatura.
South Africa red wine
Preturile sunt cu totul alta discutie si pot cauza indigestii locale. Cel mai bine e sa alocati un buget general de iesit in oras, ori pentru seara respectiva, decat sa transformati in lei ori Euro fiecare fel ori pahar comandat. Ca e pacat. Asa ca, keep calm and…
Vinul din Cluj 
Oh…postarea ta aduna tot ce i mai bun si mai frumos 😀
Merci de aprecieri, daca mai stateam un pic, poate mai descopeream ceva…
Fish&chips ai lodonezilor imi aduc aminte de cartofii prajiti cu maioneza ai finlandezilor 😦
Nah, e cu totul altceva, intamplator am avut ocazia sa gust ambele versiuni, si le pot compara. Fish-ul e atractia principala, si cartofii sunt acolo doar ca sa umple foamea. Cei mai buni cartofi prajiti cu maioneza sunt ai olandezilor…
On Mon, Apr 8, 2013 at 4:34 PM, Vinul din Cluj
Mihai, cartofi prajiti cu maioneza never! 🙂
Acum asa zic si eu. Dar eram de alta parere cand eram student, si faceam pub-crawling sambata seara prin barurile studentesti din Enschede, si aveam nevoie de un „intaritor” pentru drumul de 35 de minute cu bicicleta pana la caminul din campus… Ce vremuri… 🙂
On Mon, Apr 8, 2013 at 4:54 PM, Vinul din Cluj
Mi-e dor si mie de Londra…eu am reusit ‘performanta’ ca in 6 zile sa nu nimeresc nici un pub cu fish and chips decent, asa ca merci de tip…dar m-am consolat cu Petrus-ul lui Ramsay in schimb 😉
Si eu am reusit doar pe asta sa-l vizitez. Cel mai bine e sa intrebi un localnic (vanzator de fulare, de exemplu), unde ar merge el in pauza de pranz.
On Mon, Apr 8, 2013 at 2:05 PM, Vinul din Cluj