Cotnariul care nu-i Cotnari

vinuri Casa de Vinuri Cotnari

Abia intors din autoexilul autoimpus dintr-un loc de reculegere trupeasca din sudul Turciei (va veni un articol si despre asta), nici nu apuc sa despachetez bine ca am si plecat de acasa in cautare de degustari locale. Cu cei de la Crama Noastra nu dai gres, tot a doua miercuri, ca ceasul musai ca-i degustare, in aer liber daca-i vara si nu-i ploaie.

Cei de la Casa de Vinuri Cotnari au fost de data asta victimele tirului cu intrebari si comentarii despre vinuri. Dezamagit sa aflu ca e deja a doua prezenta in Cluj (oare cand am reusit sa o ratez pe precedenta?), trec rapid in revista notitele mentale de la intalnirile precedente cu ei, respectiv la targul Vintest de anul trecut si de asta primavara.

Pai, sa fiu sincer, amintirile mele principale despre ei sunt cele de mai jos:

prezentarea vinului

Cotnari delicios

Ceea ce nu e neaparat rau, daca tinem cont ca au si vinuri, Da, chiar au, sunt undeva in imagini, uitati-va bine…

Lasand gluma la o parte, nu-mi ascund nici acum scepticismul cu care le-am intampinat vinurile si etichetele. Si nu am fost singurul, confratele Dan s-a exprimat si el foarte explicit. Si daca ne gandim bine, numele Cotnari nu inspira nici acum teribil de multa incredere ca producator premium de vinuri fine, de gastronomie… Nici discutiile si degustarile de la standul amintitului targ de vinuri nu m-au convins pe deplin ca intentiile lor sunt dincolo de „hai s-o incercam si p-asta, ca avem de unde”.

Stefan Timofti sommelier

Nu inseamna ca acum, in urma degustarii de ieri, sunt un reconvertit si pocait, ci doar ca am reusit sa-mi lamuresc cateva neclaritati, si sa discut „omeneste” cu cei implicati. Sa revenim la impresiile despre vinuri insa, care s-au bucurat de o prezentare foarte reusita din partea sommelierului Stefan Timofti:

COLOCVIU LA ATENA, Feteasca Alba, 2011: nas fragil, discret, ascuns intre nuante verzi de flori de vita si boboc de trandafir. Corp dominat de o aciditate inalta care copleseste aromele ce se exprima in secundar -grapefruit, mar verde, sambure de caisa. Finalul este tot acid, citric, taios: limete, chiar sare de lamaie. Un vin dificil, caruia trebuie sa-i fie pusa in valoare aciditatea, atat prin temperatura de servire cat si prin asocierile culinare. Il plasez in coada vinurilor din degustare;

Tamaioasa 2011 Colocviu

COLOCVIU LA MOSCOVA, Grasa de Cotnari, 2011: celebra „grasa seaca” are un nas invaziv, cu arome de soc, salcam si fructe tropicale coapte -ananas mai ales. Domina componenta florala, care se dezvolta pe masura ce vinul se incalzeste in pahar. In gura vinul sufera o transformare, corpul este subtire, cam lipsit de extract, nu reuseste sa umple gura, insa este ajutat de o aciditate buna. Pe final apar cateva arome de invechire -o migdala amara, o para supracoapta. Per total, vinul este atipic din toate punctele de vedere, departe de Grasa cu care suntem obisnuiti; l-as echivala mai degraba cu un Sauvignon Blanc sud-african, ori cu un Pinot Gris Alsacian. Gastronomic, cred ca ofera o larga paleta de asocieri, incepand de la patiserie usoara pana la peste gras ori tarte cu branza sarata;

COLOCVIU LA ROMA, Tamaioasa Romaneasca, 2011: vinul care se apropie cel mai mult ca tipicitate dintre cele trei albe, poate pentru ca avem si termene de comparatie suficiente -exista deja destule exemplare de Tamaioasa vinificata sec. Aceasta este construita tot pe dualitatea intre aromele din nas si aciditatea din final, lasand corpul putin stingher. Consistenta este insa mult mai densa, mai extractiva, ajutata si de nivelul alcoolic, ofera o continuitate buna a aromelor din nas pana in postgust. Este cel mai echilibrat dintre cele trei vinuri albe, si ofera amatorului de asocieri culinare inedite o larga plaja -de la deserturi cremoase pana la creveti in unt, ori chiar o banala mamaliga cu branza de burduf;

COTNARI DOMENII, Roze Demisec, 2011 si 2012. Aici am avut parte de o surpriza -desi intentia era de a servi vinul din 2012, s-a strecurat cumva si o sticla ramasa din editia 2011. Astfel, am avut ocazia neasteptata de a compara doua versiuni ale aceluiasi vin. 2011-le are o evolutie evidenta la sticla, cu o culoare aramie, nas cu gem de trandafiri si agrise, si un postgust cu sirop de pere, chiar caramel. In contrast total, cel din 2012 este o explozie de parfum floral -liliac, iasomie, trandafiri, tot ce vrei, plus clasicele cirese tinere. Corp subtire, suplu, aciditate ce mascheaza bine restul de zahar. Foarte reusit din toate punctele de vedere, infinite posibilitati culinare, eu l-as incerca cu …varza a la Cluj!

doua Busuioace: 2011 si 2012

COLOCVIU LA PARIS, Busuioaca de Bohotin 2012. Iarasi din seria „primul vin sec din soiul…”, aceasta este prima Busuioaca vinificata sec. Deocamdata atat, pentru ca din punctul meu de vedere inca nu se remarca prin altceva. E un vin scheletic, cu o ostatura din aciditate, pe care sunt atarnate doua-trei arome. Degeaba culoarea aduce cu acel sidefiu al rose-urilor provensale, ca ii lipseste finetea si subtilitatea. Poate inca cateva luni la sticla, sau poate mai bine la anul…

Detalii despre suprafata, soiuri, premii, povestea viei si vinului se gasesc din belsug pe site-ul companiei (bine pus la punct), asa ca nu insist pe latura informativa, ci vreau sa subliniez impresiile personale: sunt vinuri in care se simte clar efortul de cizelare, si atentia acordata detaliilor, asta nu reuseste sa scunda insa tineretea viilor. Vinurile au inca acea nuanta „verde”, cruda, specifica viilor tinere, inclusiv Busuioaca.

E clar ca sunt bine facute, si o distanta considerabila fata de vecinul mai mare care poarta acelasi nume. N-au reusit sa ma convinga pe deplin insa, deoarece par prea „lucrate”, cumva fortate si artificiale. Parerea mea e ca s-a insistat prea mult (din ratiuni de pozitionare probabil) pe scoaterea in evidenta a aciditatii si a restului de zahar tinut la minim, in dauna aromelor si echilibrului. Cred ca au incercat prea repede sa obtina prea multe: vinuri seci, premium, aromate, soiuri romanesti, potrivite pentru gastronomie, din vii plantate in 2007…

Recomandarile mele se indreapta spre Tamaioasa Romaneasca si Busuioaca demisec. Si sa nu uitam ca au si o suprafata uriasa de Feteasca Neagra. Sper ca nu o vor trata in acelasi fel, si vor lasa soiul in pace sa se exprime. Eu as vedea mai intai un roze, sa zicem demisec…