Vinul din Cluj

Cuvinte despre vinuri incercate, degustari si evenimente, calatorii si retete

Adele si tristetea Beaujolais-ului


Adele vrea sa fie trista. Vrea sa fie si interesanta, si sofisticata. Vrea sa aiba sentimente adanci si puternice, si empatie, si rezonanta. Vrea sa-si depaseasca conditia, sa se implineasca. Din pacate, scenaristul si regizorul nu-i acorda nici o sansa: o comanda la mediocritate si la o viata plina de clisee. Chiar daca filmul dorea sa arate cu totul altceva.

Daca nu ar fi luat premiul cel mare la Cannes, La Vie d’Adele ar fi avut parte probabil de mai multe critici oneste. Daca ar fi avut loc o discutie deschisa legată de valoare artistica, publicul nu ar porni cu mintile pe jumatate sucite de perspectiva unei cantitati pantagruelice de nud „artistic”.

Caci, daca am scoate scenele de nuditate si „interactiune”, putine lucruri raman din film, in afara de cateva clisee prea transparent legate de temele politice actuale, si o tehnica de filmare, recunosc, interesanta. E greu de explicat legaturile mult prea putin ascunse, mult prea contextuale, cu principalele teme de dezbatere politico-sociala din Franta: in aprilie 2013 s-a adoptat legalizarea casatoriei gay (dupa nenumarate controverse), discrepanta tot mai mare intre clasele muncitoresti (ilustrate de familia Adele-i, mancand paste la televizor) si bobo sofisticati si rafinati, traind intr-o bula de prosperitate si permisivitate (familia Emmei). 

Personajul Emma: studenta la Arte Frumoase (pret de trei minute se glumeste serios de ce nu exista Academia de Arte Urate, adica umor fin, da?!) este „sofisticata”, complexa, pasionala, timpuriu maturizata, satula de mediul blazat in care traieste, dornica de un suflet tanar, autentic. Personajul Adelle: o „fata simpla”, inocenta, nehotarata, nesigura pe identitatea ei, dornica de intelegere, de apreciere si sofisticare morala, care inghite cu nesat plicticoseniile Emmei despre cariera si destinul unui artist, si zambeste plina de o profunda intelegere asupra meditatiilor filozofice existentialiste (e citat Sartre cumva?); se multumeste cu o cariera de muza, de exponat in galeria de cuceriri a Emmei.

la vie d'adele

Foto: Independenta Film

Rar am vazut personaje construite mai din barda, peticite, prefabricate din clisee reciclate și refolosite in sute de filme. Less is more. Excesul de politically corectness dauneaza grav credibilitatii filmului. Scenariul schiop dilueaza pana la disparitie problema identitatii sexuale, problema presiunii sociale, sau vreo problemă de vreun fel. E pustiu si gol.

In plus, toata constructia voit clasicizata -citirea simbolica a romanului „La Vie de Marianne„, scenele ciclice care se doresc un laitmotiv, cadrele prelungi care nu insista pe nimic- incearca sa adauge o umbra de profunzime. Coloana sonora, dar ce, filmul asta are coloana sonora? Incidental, apar cateva fragmente de piese faine.

Scenele de nuditate sunt intr-adevar curajoase, si cu o oarecare incarcatura si tensiune (nu ma mir, caci declarau ca au filmat la ele vreo 10 zile…). Daca ar fi decupate doar ele, cu Portishead ori Faithless pe fundal, ar face un film ok, de nisa, experimental, indraznet. Prea mult context politico-siropos dauneaza grav autenticitatii si climaxului.

Blue is the warmest color

Foto: Independenta Film

E un film trist prin discrepanta uriasa intre pretentii si traire. Adele e trista prin mediocritatea si ingustimea ei, prin lipsa oricarui resort de catharsis, care sa o propulseze dincolo de conditia de pisica buna de mangaiat, si recitat poezii copiilor.

Nici macar Beaujolais Nouveau-ul 2013, rubiniu, vioi, suculent si degraba curgatoriu in pahar n-a reusit sa alunge sentimentul de frustrare neputincioasa care m-a molispit. Degeaba din pahar au izbucnit arome de cirese tari, de must proaspat, de zmeura abia culeasa, pe un corp moale, suplu. Degeaba se bea periculos de usor, de nu te ia nici somnul, nici aciditatea la stomac. N-a reusit sa ma inveseleasca. Mi-ar fi trebuit o tarie, fara gheata, fara cola.

Abia astept sa vad Nimph()maniac al lui Lars von Trier: fara clisee si lipicioase, doar ciudateniile sufletului uman, pus pe ecran.

Beaujolais Nouveau 2013

Beaujolais Nouveau 2013

4 comments on “Adele si tristetea Beaujolais-ului

  1. adapukka
    17 Ianuarie 2014

    Ehh ce frumos a iesit vinul in evidenta!

    • Mihai Oprea
      17 Ianuarie 2014

      Undeva, pe la sfarsit…

  2. slowaholic
    17 Ianuarie 2014

    După ce-am citit aici, sigur nu mă voi uita la filmul ăsta.

    • Mihai Oprea
      17 Ianuarie 2014

      Eh, e doar parerea mea … destul de singulara🙂 Filmul are o gramada de critici bune. Cred ca merita vazut, pentru ca se va vorbi mult despre el

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Information

This entry was posted on 17 Ianuarie 2014 by in Vin and tagged , , , , , , , , .

Disclaimer

Ceea ce scriu reprezinta opiniile si experientele mele personale referitoare la produsele si evenimentele descrise

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 2,478 de urmăritori

Categorii articole

%d blogeri au apreciat asta: