Fan, vin si arta
Cand in sfarsit vine vara in Cluj (cele sapte-zece zile pe an cand poti sa stai in maneca scurta pana seara), si orasul incepe incet sa se goleasca, cei cativa care raman sa pazeasca caldaramul si umbrelele teraselor, cauta cu infrigurare trei lucruri: prilejuri de socializare, racoare si iarba verde, si cate o chestie culturala sa-i scoata din amorteala intelectuala post-TIFF si toate cele.
stare de verde
Si cateodata apare ocazia fericita care le imbina pe toate cele trei, plus niste vinuri bune, si organizare de calitate: fara bilete, ecusoane, cabluri omniprezente si intarzieri de cateva ore. De fapt, a fost un eveniment la fel de relaxat ca si o iesire la terasa, dar cu o incarcatura culturala demna de un muzeu de arta, si un public pe masura.
Cam orice clujean cu oarecare ureche culturala stie de Erno Bartha, de munca si lucrarile sale ce apar periodic prin vernisaje, sau macar de prezenta sa pitoreasca. Iar clujenii ce trec prin satul Vlaha, pe drumul spre Savadisla si Baisoara, au vazut nascand-se acest parc cu sculpturi, adevarat muzeu etnografic suprarealist in aer liber. Chiar si Dali ar fi invidios pe sculpturile in fan si metal, infatisand animale si obiecte fantastice: cum sa nu-ti ramana intiparita pe retina imaginea tunului care are o gura ca de broasca, in care atarna un clopot? ori entitatea ce vegheaza din varful dealului, cu trup matriarhal pe picioare d dinozaur? sau doamna care te invita in patul ei, aflat (la propriu) intre picioare?
Departe de a fi insirate pe pereti albi si anosti intr-o sala de muzeu cu un numar oarecare, sculpturile (mai degraba instalatiile) si-au gasit locul in peisaj, printre tufe, crengi de nuc, constructii de lemn si trepte de piatra, Iar in varful dealului, ca un pendul gigantic (ori o bila de demolari?), vegheaza o sfera atarnata de un lant, pe un cadru piramidal, care marcheaza trecerea timpului in bataia vantului si lumina apusului.
Ca si bonus, au fost elementele de arta comestibila, digerabila (chiar gustoasa), plimbarea prin iarba proaspat cosita, si vinurile din gama Crepuscul de la Liliac: proaspete si relaxate ca si pajistea verde (Sauvignon Blanc si Feteasca Regala), aromate ca si fanul uscat (Gewurztraminer), rigide si intortocheate ca si scheletul metalic al sculpturilor (Feteasca Neagra si Merlot). Mi-a placut noua imagine a etichetelor, simbolizand tuse de pensula (ori pene de pasari exotice?), in totala armonie cu continutul sticlei: vinuri curate, directe si indraznete, cu un twist exotic si incitant. Au mers de minune cu un fel de pizza rustica (cu ceapa, slanina si porodici), si cu mini-gogosile pe baza de lapte batut. Si au mers de minune cu peisajul, cu sculpturile si cu apusul (crepusculul) de vara, printre dealurile impadurite.
Vinul din Cluj 
Fain scris! Felicitari!
Merci! Fanul si vinul sunt de vina… 😉