Vinul din Cluj

Cuvinte despre vinuri incercate, degustari si evenimente, calatorii si retete

Mocanitologie printre vinuri


Deschidem Micul Tratat de Mocanitologie si citim: „Tren pe linie îngustă, care circulă prin zone de munte și este adesea tractat de locomotive cu aburi”. In plus as mai adauga inca doua conditii: ecartament ingust de 760 mm (nu neaparat), si multa, multa, multa valoare sentimentala, turistica si istorica.

mocanita de pe Vaser

mocanita de pe Vaser

Tara noastra era doldora de mocanite pana acum vreo 30-40 de ani, din motive simple si usor de inteles, avem munti, avem (aveam… ) paduri, deci exploatatii forestiere montane… deci mocanite. Aceste trenuri miniaturale -dar deloc diminutive- au fost calul de povara timp de peste o suta de ani al industriei forestiere si miniere. Mocanitele sunt intr-atat de legate de istoria si dezvoltarea multor regiuni de la noi, incat insasi numele popular „mocăniţa” vine de la „moţi, mocani” -locuitori din  masivului Apusenilor. Adica, mocanita e a mocanilor, si viceversa, si locul ei e printre dealuri, si paduri, si munti.

!!! Nota: cei care se plictisesc si vor sa sara direct la descrierea vinurilor, sa dea scroll in josul paginii…

cale ferata forestiera

cale ferata forestiera

Tot tratatul ne informeaza ca in total ar fi vreo zece trasee de mocanite, aflate in diferite stadii de exploatare, de degradare sau de …disparitie. Caci realitatea este ca, asa cum mocanita a eliminat plutaritul ca modalitate de transport a lemnelor, soselele, epuizarea resurselor si nepasarea au eliminat mocanita.

Cea de pe Valea Vaserului estei singura cale ferata ingusta forestiera care este in prezent in exploatare comerciala (si printre putinele din lume) , si pe care circula in mod regulat vagoanele de lemne, nu doar cu turisti. Dar si cele cu turisti sunt din belsug -pana la 3-4 trenuri pe zi in plin sezon- si intr-unul din ele m-am aflat weekend-ul trecut, bine infofolit de ploaie, dar cu entuziasmul la cote maxime si cu aparatul foto pregatit.

afinata si palinca la mocanita

afinata si palinca la mocanita

File de istorie: desi nu este nici prima, nici cea mai lunga cale ferata ingusta de la noi, mocanita de pe Valea Vaserului din Viseul de Sus, Maramures, este o supravietuitoare. Abundenta de lemn, dificultatea accesului in munti, incapatanarea proverbiala a locuitorilor, precum si un dram de noroc, au ajutat-o sa treaca, pufaind si leganandu-se, peste dificultati si obstacole. Din 1932, de cand linia a atins lungimea maxima de 56 de km, mocanita coboara lemnul tocmai de la Coman, din creierii muntilor, de la granita cu Ucraina, pana in vale la Viseu. Doua razboaie si nationalizarea n-au reusit sa opreasca masinaria cu cazan, si linia principala a reusit sa dobandeasca cateva ramificatii pe vaile laterale, impanzind padurile salbatice.

Nici macar modernizarea n-a reusit sa deraieze mocanita de pe drumul ei. Desi trenurile forestiere folosesc acum locomotive diesel si vagoane moderne, iar in gara din Viseu poti gasi espresso si gogosi, si chiar un ATM, si biletele se pot rezerva online, si insotitorii de vagon vorbesc engleza, lucrurile esentiale au ramas la fel: tot lemnul si aburul imping bijuteriile mecanice, raul curge la fel de vijelios, padurea e la fel de verde si tacuta, vagoanele se clatina la fel de tare in curbe, viteza nu depaseste 15 km/h, hutuli calarind pe caii lor micuti iti fac cu mana pe cararile de munte… Iar la popas te intampina un pahar de palinca si de afinata, si ospitalitatea maramureseana.

Orele trec cu repeziciune, peisajul se schimba la fiecare curba, locomotiva e vie -mai oboseste, mai incetineste, mai bea apa- vagoanele de lemn se freaca de crengile grele ale copacilor ce formeaza cateodata o bolta deasupra sinelor, iar umezeala din aer da o stralucire ireala imprejurimilor. Mi-am promis ca voi reveni si intr-o iarna, cand trenul merge si in noptile senine cu luna plina, trebuie sa fie de-a dreptul magic….

Bun, si dupa atata vorbarie si oboseala, am luat-o ardeleneste, in ritmul mocanitei, printre vinurile ce ne-au insotit in calatorie:

picnic cu vinuri

picnic cu vinuri

Domnul de Roua in alb 2013, de la Crama Avincis: simplu, direct, racoritor si sincer, cu suficient corp ca sa incalzeasca mainile dupa ploaia de afara. L-am folosit in deschidere, inaintea…

-…Sauvignon Blanc-ului 2013 Sole de la Recas: ierbos, verde, chiar usor mentolat, dar cu surprinzatoare densitate, aproape ca nu are nevoie de racire prealabila, pentru ca se comporta admirabil si cand paharul nu mai are rabdare cu tine si te pune sa deschizi sticla asa cum o gasesti!

Charme de la Mer 2013, Traminer demisec, de la M1. Crama Atelier: farmecul marii se gusta cel mai bine cand te afli departe de ea, in nordul salbatic si impadurit, intre munti, pe o ploaie …mocaneasca, cum altfel. Cei care nu stiu ca soiul Traminer are pulpa colorata in mod natural, s-ar astepta la arome generice, apropiate cumva de un rose. Mare e surprinderea cand descoperi suculenta si finetea fructelor exotice combinate cu ceva trandafiri si iasomie. Neaparat bine racit;

-daca tot am inceput cu arome, sa deschidem cutia, pardon, sticla, adica amprenta Pandorei: Amprenta 2013, Muscat Ottonel, de la M1. Crama Atelier: gutui coapte si miere de salcam se amesteca cu arome de croissant si foietaj, toate peste o aciditate vioaie si citrica. A fost sticla care s-a golit cel mai repede😉

Terra Alta, Casa Safra 2006: singurul vin rosu prezent, a stat cuminte sa se aeriseasca in sticla pana cand ne-am facut de cap cu albele. Taninos si intepator, desi e din 2006, nu-si arata deloc varsta. Culoarea e violace,, taninii sunt incisivi, aciditatea e ridicata, noroc cu aromele bine rotunjite de fructe, care il fac mai abordabil. Neaparat sa aveti ceva de gustare prin preajma.

vinuri in calatorie

vinuri in calatorie

 

 

One comment on “Mocanitologie printre vinuri

  1. artourway
    18 Iulie 2014

    Wonderful!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Information

This entry was posted on 17 Iulie 2014 by in Evenimente si colaborari, travel and tagged , , , , , , , , .

Disclaimer

Ceea ce scriu reprezinta opiniile si experientele mele personale referitoare la produsele si evenimentele descrise

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 2,479 de urmăritori

Categorii articole

%d blogeri au apreciat asta: