din cetate … La Cetate
Fara sa-mi propun asta in mod explicit, se pare ca lunile iulie si august rar se arata sa stau vreun weekend pe acasa… si nici cel care e deja de amintire n-a fost diferit. Imbarcarea in masina a co-calatorilor a fost o simpla formalitate, si de data aceasta destinatia a fost Cetatea Alba-Iulia.
O vazusem ultima data prin 2009, si atunci era rece, cenusie si mohorata. Imi aminteam destul de bine atractiile principale, pe care le „bifasem” constiincios in timpul obligatoriilor excursii cu clasa (catedrala, sala Unirii, celula lui Horea, etc), asa ca nu am simtit atunci o tentatie anume sa-mi caut drum printre batranele ziduri. O multime de imagini si articole citite in ultimul an m-au facut sa-mi incolteasca tot mai mult in gand dorinta de a revizita cetatea, mai ales ca auzisem ca transformarea a fost substantiala, ca este un adevarat muzeu viu, si ca este foarte potrivita pentru o mica excursie de familie.
Pot sa va confirm ca mi-a intrecut toate asteptarile: de la restaurarile minutioase, care respecta elementele originale de tehnica militara, la promenadele primitoare, amenajarile turistice, multitudinea de informatii… isi merita cu prisosinta sloganul de „Cea mai mare cetate din Romania„. E un sentiment uimitor sa stai in mijlocul pietei Custozza, care a fost pe rand centru fortificatiei dacice, praetoriul castrului roman, piata cetatii medievale, si apoi a fortificatiei de tip Vauban… Iar de la distanta, turlele celor doua catebrale -cea ortodoxa si cea romano-catolica- stau aproape ingemanate, despartite totusi de mai bine de un mileniu vechime…
Reintors, cu capul plin de imagini cu fortificatii, bastioane, ravelinuri, poduri si garzi inarmate, mi-a sarit in ochi inscriptia de pe eticheta sticlei, si conexiunea mentala a fost facuta cu Feteasca Neagra 2012, La Cetate, Crama Oprisor. Veti spune ca e un vin care cu greu isi gaseste locul in serile toride de vara, si nu va contrazic, doar ca aduc in completare doua aspecte: la noi la Cluj „torid” inseamna 27-28 de grade -relativ suportabil adica, iar al doilea aspect este ca …pofta bate caldura!
Vinul este mediu spre corpolent ca si structura, fundamentat pe niste tanini inca verzi si intepatori, si pe un ajutor considerabil din partea lemnului in care a fost maturat, si care se simte masiv, ca si barnele podului de acces in cetate. Ceva note de fructe rosii in nas dau o prima impresie de simplitate si tinerete, alungata insa repede de note mai grele, chiar balsamice, usor afumate. In gura este complex, complicat chiar, cam ca si santurile si parapetii stelati ai cetatii: o prima senzatie de visine proaspete, virand apoi destul de repede spre cirese amare si pruna afumata, si din nou note balsamice, lemn verde, masline marinate, pentru ca in final sa fie usor amarui, cam ca si miezul samburelui de caisa.
crama oprisor la cetate
Pare usor descurajant sa abordezi asa un vin, insa, ca si promenada printre ziduri, odata stiut traseul, te inveti cu cotiturile si intorsaturile. Nu ofera cine stie ce descoperiri si revelatii, dar e o plimbare placuta cu papilele printre note, arome si tanini, suficient de interesanta incat sa zabovesti putin asupra lui. Inca o vizita, poate in vara anului viitor, va oferi o experienta mult mai familiara.
Vinul din Cluj 