Vinul din Cluj

Cuvinte despre vinuri incercate, degustari si evenimente, calatorii si retete

Pinot Noir, Rodion G.A. si restituirea


Neauzita, nelansata si nepovestita de mai bine de 30 de ani, muzica celor de la Rodion G.A. mi-a reajuns recent in atentie si in casti. La aproape jumatate de secol de la lansare, cei de la Rodion G.A. sunt za fazar and za mazar, prima, singura si cea mai buna trupa romaneasca de new wave, rock electronic, experimental si psychedelic.

E povestea clasica de inceput de trupa -un tip cu o idee (Rodion Ladislau Roșca) aduna inca doi prieteni prin toamna 1978 la Cluj, si incep sa zdrangane la chitari, basi si sintetizatoare. Primul concert oficial a venit patru ani mai tarziu, urmat de aparitii la radio, interviuri, prezente in topurile vremii, concerte impreuna cu trupe celebre (Compact)…

credit foto: https://i2.wp.com/assets.vice.com/content-images/contentimage/no-slug/69949c7c59b05ea5b437b8a448a25767.jpg

trupa Rodion G.A. Foto: Vice.com/ro

 

Peste toate aceasta se adauga savoarea specifica a anilor comunismului: parul lung era suspect, discurile cu trupe straine erau marfa de contrabanda, repetitiile erau foarte dificile, cenzura impunea stergerea oricarui cuvant englezesc… Instrumentele, de asemenea, erau incropite si peticite, boxele erau construite in atelierul de acasa…

Si totusi, sound-ul era atat de nou, de diferit, de nemaiauzit fata de orice se cantase pe la noi pana atunci (si de atunci, indraznesc sa spun), incat reactiile pozitive din partea artistilor vremii nu s-au lasat asteptate. Au mai fost si alte trupe care au cochetat si au incercat pe o piesa-doua acest gen muzical (va mai amintiti de Sfinx? de Dan Andrei Aldea? de Sincron?), insa cei de la Rodion G.A. prin imaginatia neobosita a solistului, sunt singurii care au intors pe toate fetele curentul progresiv-psichedelic si i-au explorat toate dedesubturile.

 

 

Si totusi, atat de putine ne-au ramas de la ei, pentru ca nu au inregistrat in mod oficial nici un album. Dificultatile inerente pentru orice inregistrare in acele vremuri, plus faptul ca nu s-au putut rupe complet de „campul muncii”, a facut ca melodiile celor de la Rodion G.A. sa ramana pentru multi intr-un colt al amintirilor.

foto credits: https://i0.wp.com/assets.vice.com/content-images/contentimage/no-slug/82aa41bf847f2dafecd8e2f7bb9e5f4d.jpg

Rodion G.A. pregatiri de concert Foto: vice.com/ro

 

Nu ma laud ca as fi fost de mic vreun fan infocat (nici nu stiam ce-i aia chitara electrica…) insa am avut ocazia sa ascult prin ’94-’95, intr-o tabara, o inregistrare pe o caseta, preluata la randul ei de pe o banda de magnetofon, pe care fusese inregistrata portiune din legendara emisiune radiofonica Metronom, care continea o piesa a celor de la Rodion G.A. Peste 20 de ani, adica saptamanile trecute, gasesc un material compilat sub numele „The Lost Tapes”, de catre documentaristul Sorin Luca si cei de la Future Nuggets. Ei au gasit si remasterizat niste vechi inregistrari, si le-au lansat pentru prima daca ca un album. Reactiile sunt de genul: „A raw, hypnotic and utterly absorbing brew of distorted synth riffs and Krautrock rhythm.”

 

 

Este un sunet hipnotizant, ametitor, bazat pe riff-uri de sintetizator si efecte de chitara electrica distorsionata la greu, plus un bass obsesiv. E un sunet raw, chiar primitiv, hardcore, fara nici un fel de „indulciri” digitale, in care se simt clar influente de Pink Floyd, Deep Purple si chiar Jethro Tull. Are acel flavour tipic al anilor ’80, dar totusi suna cat se poate de contemporan si valabil chiar si in ziua de azi. E invaluitor, imersiv, cu schimbari bruste de ritmuri si intro-uri melodioase neasteptate, cu influente etno, si apoi brusc spre electro.

Si repet, nu cred ca vreo trupa romaneasca de dupa ei a facut mai mult in directia asta, chiar daca au avut poate mai multa priza la publicul …feminin.

La fel ca si muzica celor de la Rodion G.A. incadrez Pinot Noir-ul 2011 de la Avincis in categoria restituirilor. La fel ca si trupa, acest Pinot Noir  este primul de acest fel in Dragasani, si la fel de surprinzator si captivant. Este un vin care exprima cu mijloace aromatice putine o densitate si o intensitate surprinzatoare.

2011 Avincis Pinot Noir

2011 Avincis Pinot Noir

Spectrul aromelor este redus, minimalist  -cirese amare,  urme de frunze uscate si aluna prajita. Ritmul aciditatii este insa vibrant, viu si saltaret, iar ceva taninii fac niste riff-uri raw care trezesc papilele. Sub culoarea rubinie cu tente visinii, nasul porneste mai intai lent, si apoi se roteste si iese din pahar, aromele incep ca aiba ritm. In gura are o consistenta supla, chiar jucausa, ca si un intro de chitara, insa in interior simti intensitatea fructului proaspat, chiar necopt, invaluit in acorduri de condimente si puseuri de aciditate.

Nu ma impresioneaza prin complexitate ori finete, asa cum nici acordurile celor de la Rodion G.A. nu sunt tocmai comerciale. Mai degraba apreciez sinceritatea exprimarii, aromele directe, vibratia inedita, nostalgia pe care mi-o trezeste, si …cele doar 12.8% grade alcoolice. Asa cum muzica celor de la Rodion G.A. nu e neaparat ceva ce ai pune la o petrecere ori pe plaja, ci mai degraba ai asculta singur la casti cu gandurile tale, la fel si acest Pinot Noir nu e un vin de mese mari si imbelsugate, ci e un vin de seara tarzie, un vin de citit si de instrospectie, un vin de restituire.

4 comments on “Pinot Noir, Rodion G.A. si restituirea

  1. rodion ladislau rosca
    23 August 2014

    Multumesc pentru acest comentariu. Nimic nu poate fi mai frumos decat aceste cuvinte de apreciere , la adresa munci mele si al sacrificari tineretii mele doar pentru aceasta pasiune , de a face muzica . telefonul meu este 0723171801 iar adresa mea de email este : rodionladislau@yahoo.com imi puteti scrie sau suna la telefon pentru noutati : Rodion

    • Mihai Oprea
      23 August 2014

      Ma bucur ca v-a placut articolul meu, multumesc pebtru aprecieri. Recunosc ca am ajuns relativ recent in contact cu aceste melodii, care sunt convins ca merita mai multa atentie, si s-ar gasi destui iubitori sa le asculte. Sunt curios daca va exista vreo editie pe CD a albumului.

  2. Dianette
    9 August 2014

    Doamne cum scrii tu despre „un vin”… Dar ţi-am mai spus… plus că… un Pinot Noir… e mijloc de inspiraţie…

    • Mihai Oprea
      11 August 2014

      Merci🙂 Sunt vinuri … si vinuri care ma inspira..

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Information

This entry was posted on 8 August 2014 by in Vin and tagged , , , , , , , , , .

Disclaimer

Ceea ce scriu reprezinta opiniile si experientele mele personale referitoare la produsele si evenimentele descrise

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 2,479 de urmăritori

Categorii articole

%d blogeri au apreciat asta: