Cand scriam acum o luna si ceva despre o dieta (nu doar imaginara, ci si …imaginata) bazata pe Rose Domaine Ceptura de la Davino, nu planuiam sa ma reintalnesc atat de devreme cu acest vin. De fapt, chiar cochetam cu gandul sa las sticla in frigider pana inspre sfarsitul anului, si sa inchid „sezonul” rose-urilor 2013 cu acest vin.
Dar cateodata tanjesc dupa predictibilitate, dupa gusturi si arome asteptate si anticipate, dupa regasirea familiaritatii. Papilelor mele, obosite dupa cine stie ce incursiuni oeno-aventuroase, li se face dor de ceva care sa fie pur si simplu bun, sa nu le supuna vreunui efort gustativ. Vor sa fie rasfatate, sa se relaxeze, sa se lase conduse de note, structura si textura, fara nici un efort, sa descifreze firesc senzatiile ascunse in lichidul din causul paharului. Pentru astfel de momente se afla mai mereu sticla de Domaine Ceptura Rose in frigider, si inca o data si-a facut cu prisosinta datoria.
E un vin usor de „rasfoit”, lucios, elegant si aranjat ca o revista glossy, fara detalii scapate din vedere si elemente nelalocul lor. Somon crud cu un strop de sidefiu, are culoarea obrajilor tineri care au stat un pic prea mult la soare; nasul arata un echilibru elvetian intre fructe rosii , aluzii citrice si ceva ierburi aromate, emanand o usoara caldura ca o respiratie printre buze intredeschise.
Echilibrul gustativ este egalat doar de amplitudinea aromatica ghicita sub faldurile de aciditate, si de precizia de metronom cu care se deruleaza toate pe cerul gurii. Textura este fina, matasoasa si vaporoasa ca o briza, infioara papilele ca o atingere de buze pe ceafa. Finalul, bine conturat ca si stropii de apa pe piele, aduce acea adiere verde-amaruie, de ceai Sencha, subtila si persistenta, pe care o gasesc atat de rar intr-un rose.
Diferenta dintre acest rose si altele este ca si intre revista Elle si Click, ca si intre o poza de paparazzi si o fotografie de studio, pregatita indelung…. Va las in compania seriei de imagini numita Water Love, de Chris Schild.