Daca nu v-ati dat seama inca dupa multitudinea de becuri, cuvantari si urari kitchoase, se apropie sfarsitul anului. Moment in care cei mai multi se ocupa cu cea mai kitchoasa dintre treburi -facutul si desfacutul listelor cu planuri, angajamente, dorinte si invidii. Internetul in general, si vinosfera in special, se umple cu sfaturi despre cum si cu ce sa ne umplem paharele, amintiri despre ce ne-a umplut paharele si burtile in anul din care a mai ramas putin, cine (nu) si-a umplut buzunarele, ori ce marete judecati de valoare ne propunem in 2015.
Se pare ca unora le arde (in sensul bun!) de panseuri ceva mai imateriale, mai stratosferice, si in acest sens salut mini-seria de 2 articole a confratelui George, care a reusit sa ma scoata din letargia intelectuala, si ridica la fileu doua idei interesante de rumegat:
-ca muzica (si vinul) se uniformizeaza pe zi ce trece, astfel ca sunetul (si soiul de strugure) devine doar o materie prima, ce trebuie prelucrata, igienizata, stampilata si ambalata, cu o identitate iluzorie si trecatoare, avand aceeasi naturalete, originalitate si varietate ca si un gazon de fotbal, comparat cu o padure seculara; si ca oricat de desueta ar fi aplecarea spre traditia culturala a locului, aceea asigura rezonanta, filonul identitar al muzici (si vinului) ;
-si ca muzica (si vinul) isi poate gasi o noua patrie -si respectiv identitate si originalitate, transplantata fiind intr-un loc nou, conditia fiind sa dobandeasca o afinitate cu locul respectiv. In acest sens, nu avem o noua fata a traditiei, ci o noua traditie, care cu incetul isi va gasi prea putine puncte comune cu filonul originar.
Si continuand rationamentul, dualitatea iremediabila „old-world” vs „new-world” nu-si mai are sens: exista o multime de „old-world-uri” in lumea muzicii -si a vinului, dupa cum si in sanul „new-world” sunt o multime de curente si secte. Iar inainte de actuala „new-world” au existat alte „new-world-uri”, care fie nu mai exista, fie sunt deja „old-world”… totul tine de maniera de interpretare, de originalitatea noului stil creat, de gradul ne noutate si de contrast cu genitorii, si intr-un fel si de hazard Ca are si hazardul gusturile sale muzicale si vinicole. Si tine mai degraba de pedanterie decat de curiozitate sub-clasificarea in „old-old world”, „new-old world”… etc.
Sa luam de exemplu Colindele Craciunului. Nimeni nu le contesta originea si semnificatiile arhaice… plus interpretarile si re-interpretarile obosite ale hruscilor, seicarilor, fuegilor si banicilor moderni. Punteti totul insa prin filtrul vocii maestrului Harry Tavitian, a percutiei lui Cserey Csaba, adaugati pentru diversitate o colinda armeneasca, cantece liturgice medievale, plus o doza sanatoasa de Gospel afro-american …si avem un produs cultural nou, inedit, fascinant si irepetabil. Si chiar daca iti vine sa dai din picioare pe sub masa pe ritmurile indracite ale swing-ului, parca ai o intelegere mai calda si mai apropiata a Sarbatorii Nasterii.
Harry Tavitian – Birth
Ori, infranati-va gandurile nepotrivite cand auziti vocea calda, adanca si invaluitoare, de diva, a Elenei Mindru, care interpreteaza, cu o aparenta naivitate, acelasi repertoriu de colinde pe care l-am invatat in scoala… doar ca mai alert, mai ludic, mai contemporan, mai timeless. E profunzime si bucurie in aceste ritmuri, e o colinda ce urbanizeaza traditia, o elibereaza de constrangerile ulitei, o face cosmopolita si astfel nepieritoare.
Elena Mindru – Romanian Christmas Stories
In acelasi fel, Iacob 2012 nu e doar un vin rosu. Nu e nici Davino, nici Ceptura, nici Unicom, nici Faurar. E un vin de swing, un sincretism, un melting pot, o fuziune. E un vin ce canta in ritmul sau propriu, mai putin grav si conservator decat Domaine Ceptura Rouge, mai putin guraliv si pop decat Faurar; e mai urban, mai stilat, mai smart-casual, un vin care prinde la fel de bine la fanii old-school, cat si la cautatorii de vibratii inedite.
Bonus: pentru amatorii de hipstereala pur-sange, recomand albumul clujeanului Daniel Aga, ori danaga cum isi zice. Desi el se descrie ca un „hipster urban alienat” -si toti suntem asa intr-o masura sau alta- muzica sa nu e un copy-cat dupa Smiley ori Guess Who, ci imbina ceva ritmuri orientale, folclor tribal, ceva doine, cu un bass adanc si ritmuri chill si de de trip-hop. Albumul sau Am n-aripi este o oda urbana, ce aduce samanii printre blocuri, valurile marii printre garaje, si visurile inapoi visatorilor.
se mai face muzica ( si vin) ; tocmai ce am fost toamna asta prin Medoc printre vii la ceva Baroni , Chateauri si alti reptilieni – care dupa cum cred ca stii beau alte preturi. problema e ca s’au înmultit consumatorii. se pare ca democratia aduce inevitabil o scadere a calitatii. astazi important e SA nu CE ascultam , bem, fumam.
dar se mai face, cîteodata, uneori .
un an nou bun and keep going! ( the song remains the same- noi îmbatrînim!)
Asa e, important e sa fii acolo, sa asculti muzica, sa incerci vinul, sa te straduiesti sa le intelegi, si ap oi gustul vine cu vremea… An nou bun si tie!